ANSA a convocat o întrunire cu reprezentanții întreprinderilor de fabricare a produselor lactate, pentru a aduce la cunoștința procesatorilor rezultatele testelor de laborator și pentru a identifica activitățile care se cer a fi întreprinse pe acest segment, relatează bani.md.
Gheorghe Gaberi, directorul general al ANSA, a precizat că Agenția nu va mai tolera comercializarea produselor neconforme, concluziile urmând să le facă cei vizați, care nu au decât să urmeze exemplul întreprinderilor, care livrează permanent produse de calitate în rețeaua comercială.
De asemenea, ANSA a publicat în întregime, rezultatele pentru fiecare probă în parte.
Respectiv, produsele menționate mai sus ar trebui să nu le mai găsim pe rafturile din magazine, ANSA obligând producătorii să le retragă.
Totuși, rezultatele ANSA diferă de datele cuprinse în investigația făcută publică acum trei săptămâni.
Spre exemplu, investigațiile ANSA au arătat că unele produse nu conțin un exces de grăsimi vegetale, după cum se menționa în prima investigație. Este vorba despre brânza „Grăuncior” (unde inițial s-au găsit 89,3% grăsimi vegetale) și brânza „Gingășie” (unde inițial s-au găsit 89% grăsimi vegetale).
De asemenea, în Brânza de 5% a Fabricii de Unt din Florești, ANSA a găsit un raport de 10,61% grăsimi vegetale, deși anterior, investigația inițial a dat o cifră de 7,27%.
Prima investigație spunea că în iaurtul „Voinicel” au fost găsite grăsimi străine în proporție de 18,3%, însă conform rezultatelor ANSA, proporția de grăsimi străine corespunde normelor.
Vedeți mai jos toate rezultatele investigației ANSA:
1 Prezentare Prelevare Prod… by Elena Putregai on Scribd