„Cooperarea Republicii Moldova  cu NATO nu este în contradicţie cu Constituţia şi cu statutul de neutralitate”, susţine ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa.

Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, într-un interviu acordat portalului UNIMEDIA, Marinuţa a spus că toate ţările neutre sunt participante în operaţiunile de menţinere a păcii care sunt conduse de NATO, dar au mandatul ONU.

„Nu putem să dorim să fim parte a UE şi să beneficiem de granturi, proiecte economice, culturale,  sociale, dar când vine timpul şi noi să contribuim la susţinerea comunităţii acesteia sau la soluţionarea probleme de securitate noi să spunem că suntem neutri. Trebuie să arătăm că suntem nu doar consumatori de securitate, dar şi contribuitori la securitate”, a subliniat ministrul.

Citeşte şi:  Sondaj: Moldovenii au mai multă încredere în biserică decât în principalele instituțiile de stat

Nota redactiei. Unul din argumentele de bază a celor ce sustin chiar aderarea RM la blocul NATO ar fi integritatea teritorială. Anticipînd comentariile gen „uite Romania unde a ajuns după aderare”, putem să spunem că într-adevăr aderarea a amînat dezintegrarea teritorială după exemplul Serbiei, însă doar a amînat-o, dezintegrarea se va face în continuare prin norme „democratice” (vezi Cosovo, Belgia).

Citeşte şi:  Profitul băncilor din R.Moldova a crescut, depășind un miliard de lei

Puteţi spune „este jumătatea deşartă a paharului, uită-te la cea plină – avantaje economice, salarii, etc.” – nu ştim cum să răspundem şi nici nu vă potem acuza că gîndiţi aşa. Vă putem spune că nu există jumătăţi de adevăr, El este unic şi este absolut.

Nu acuzam pe nimeni, nici chiar pe tinerii noştri de nimic, ei fac ceea ce cred, ei nu pot şi nici nu vor să fie altfel. Ei nici nu pot fi convinşi că greşesc fiindcă orizontul lor de vedere, de înţelegere este limitat de hotarele sistemului în care au fost şi sînt dresaţi, care le-a oferit un mediu de seră propice doar creşterii egocentrismului personal.

Citeşte şi:  Expert economic: Cetățenii plătesc cu 1,3 lei mai scump pentru un litru de benzină decât o dictează prețurile pieței

Însă sîntem sigur la 100%, copilul din Gaza este mai aproape şi mai protejat de Dumnezeu, decît orice alt copil de pe planetă acoperit de orice sistem de securitate.