COMUNICAT DE PRESĂ

copii internatAvocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului Tamara Plămădeală a efectuat vizite inopinate de monitorizare la Casa-internat pentru copii (fete) cu deficienţe mintale din Hînceşti şi la Casa-internat pentru copii (băieţi) cu deficienţe mintale din Orhei.

Condiţiile de la casa-internat lasă de dorit atît sub aspectul asigurării cu echipamentul necesar, îngrijirea beneficiarilor, cît şi al aprovizionării cu medicamente şi produse alimentare de calitate.

Urmare a procurării obligatorii în cadrul licitaţiilor publice, medicamentele şi produsele alimentare sînt cele mai ieftine şi nu corespund întru totul cerinţelor în domeniu.

O altă problemă acută este asigurarea cu cadre didactice a caselor-internat, precum şi remunerarea subnivelul minimului de existenţă a persoanelor care activează în instituţiile vizate. Avocatul parlamentar menţionează că salariul de funcţie de 800-1000 de lei nu poate constitui o motivaţie suficientă pentru un angajat al casei-internat ca să lucreze cu un contingent de copii cu probleme grave de sănătate, respectiv în condiţii dificile de activitate. În acest sens, Tamara Plămădeală constată o încălcare evidentă a drepturilor lucrătorilor caselor-internat la un trai decent.

Avocatul parlamentar a aflat cu stupoare că de 2 ani casa-internat din Orhei activează fără serviciile unui medic pediatru şi fără de psihologi. În asemenea condiţii nu poate fi vorba de asistenţa psihopedagogică şi socio-medicală adecvată a copiilor cu deficienţe mintale, de reabilitarea şi (re)integrarea lor reală socio-familială.

Citeşte şi:  Din 1991 până în prezent, populația ţării a scăzut cu aproape 1,5 milioane de persoane

Din cauza insuficienţei de cadre care îngrijesc de copii (o dădacă la un grup de 10-15 copii) este extrem de dificilă acordarea asistenţei copiilor în conformitate cu particularităţile de dezvoltare, nevoile lor speciale, întreţinerea zilnică într-un cadru de viaţă cît mai asemănător celui din familie.

Cu toate împrejurările menţionate, în opinia avocatului parlamentar, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei nu depune eforturile necesare pentru accelerarea reformei instituţiilor rezidenţiale ceea ce ar fi în beneficiul statului şi în interesul suprem al copiilor. Or, redirecţionarea resurselor alocate pentru casele-internat ar putea constitui un suport considerabil pentru familiile sau instituţiile de tip familial care ar accepta să îngrijească de copiii vizaţi. Pe de altă parte, copiii cu deficienţe mintale ar putea avea parte de îngrijirea adecvată, un mediu favorabil pentru recuperare, reabilitare şi socializare, căldura şi atenţia care le lipsesc acum iar în instanţă finală – de un viitor mai bun.

Citeşte şi:  Noul Cod Funciar: Străinii nu vor putea deţine terenuri agricole în Republica Moldova

Avocatul parlamentar îşi exprimă nedumerirea în legătură cu faptul că Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei invocă lipsa de mijloace financiare pentru asigurarea condiţiilor necesare de funcţionare a caselor-internat, ineficiente şi costisitoare, ezitînd să demareze reforme serioase în domeniu sau să angajeze manageri competenţi care să gestioneze eficient instituţiile vizate.

În altă ordine de idei, ombudsmanul regretă faptul că în acelaşi timp prestaţiile statului pentru tutelă, curatelă şi adopţii rămîn a fi în continuare derizorii (nu depăşesc 600 de lei).

Tamara Plămădeală semnalează şi problema deţinerii în casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale împreună cu minorii a unor beneficiari care au depăşit vîrsta de 18 ani, ceea ce contravine regulamentelor acestora de funcţionare, dar şi normelor internaţionale în domeniu.

Beneficiarii caselor-internat sînt lipsiţi de capacitate de exerciţiu şi la atingerea vîrstei de 18 ani – internaţi în instituţiile psihoneurologice din ţară. Aceasta modalitate de soluţionare a problemei, din punct de vedere al autorităţilor, este mai simplă decît reintegrarea tinerilor cu handicap sever în societate, dar cu efecte nefaste pentru persoanele date, apreciază Tamara Plămădeală.

Printre alte nereguli atestate la Casa-internat pentru copii ci deficienţe mintale din Orhei ombudsmanului a mai ţinut să evidenţieze îngrădirea accesului în instituţie. Avocatul parlamentar a vizitat casa-internat doar după intervenţia forţelor de ordine. Nemulţumită de faptul că avocatului parlamentar a venit la casa-internat cu un grup de experţi şi jurnalişti, directorul casei-internat n-a dorit s-o însoţească pe Tamara Plămădeală în cadrul vizitei de monitorizare, limitîndu-i accesul la încăperi şi registre.

Citeşte şi:  Casele Teritoriale de Asigurări Sociale vor elibera mai multe tipuri de certificate

Documentîndu-se privind veridicitatea informaţiilor parvenite la CpDOM din partea unor petiţionari referitor la alimentaţia proastă, insuficienţa scutecelor, respectiv îngrijirea inadecvată a copiilor, avocatul parlamentar a mai constatat existenţa unor probleme ce ţin de utilizarea echipamentelor venite din donaţii.

Dacă la casa-internat din Hînceşti este resimţită asistenţa din sponsorizările străine, atunci la instituţia similară din Orhei echipamentul cu destinaţii recuperatorii rămîne a fi inaccesibil pentru copii deoarece nu este folosit.

Pe marginea vizitelor la casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale din Hînceşti şi Orhei, dar şi în instituţiile psihoneorologice din ţară CpDOM va elabora un raport în care vor fi formulate concluzii şi făcute recomandări instituţiilor vizate, precum şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

2013-01-22