Ucraina – cu energie ieftină, iar R. Moldova nici măcar cu apă potabilă. Aceasta este situaţia în care s-a pomenit statul moldovenesc după circa 20 de ani de ignoranţă a Chişinăului în problema folosirii apei din Nistru de către partea ucraineană.
Kievul a ridicat, pe Nistru, lângă Novodnestrovsk, regiunea Cernăuţi, un colos energetic ce pune în pericol fluviul şi asigurarea cu apă a R. Moldova.
Şi cel mai umilitor este faptul că o parte din acest colos este situat pe teritoriul moldovenesc.
Complexul hidroenergetic Dnestrovsk este alcătuit actualmente din următoarele componente: Centrala hidroelectrică Dnestrovsk nr. 1 şi Centrala hidroelectrică Dnestrovsk nr. 2, lacul-tampon situat între cele două obiective, pe o lungime de 22 km, şi o centrală de acumulare, scrie Jurnal de Chișinău.
Complexul respectiv a fost proiectat în perioada sovietică, însă a fost dus la capăt de statul ucrainean, în pofida avertizărilor oamenilor de ştiinţă şi societăţii civile din R. Moldova şi Ucraina.
La începutul anilor 2000, pentru a încheia edificarea acestui obiectiv imens, statul ucrainean a construit, la o înălţime de 80 m, un rezervor cu o capacitate de 70 mil. de metri cubi de apă. Rezervorul are următoarea sarcină: să consume curentul electric „suplimentar” din reţeaua ucraineană în orele de consum redus, pompând apă din Nistru, iar în orele de consum maxim să pompeze acelaşi volum de apă înapoi în Nistru prin nişte turbine, generând curent electric. Pentru moment, complexul este dotat cu trei turbine, însă autorităţile ucrainene planifică să instaleze încă patru, în total şapte, ceea ce va ucide definitiv Nistrul.
Ucraina decide debitul pe Nistru
Apa aruncată în Nistru din rezervor este tehnologică. Din cauza turbinelor instalate de către partea ucraineană în barajul de la Naslavcea, actuala Centrală hidroelectrică Dnestrovsk nr. 2, debitul pe Nistru pe teritoriul R. Moldova este determinat de intensitatea producerii electricităţii la această centrală hidroelectrică. „Barajul de la Naslavcea trebuia împărţit între R. Moldova şi Ucraina, după convenţiile internaţionale, apa din lacul-tampon şi din Nistru trebuia să fie utilizată 50/50. Toate obiectivele construite de Ucraina trebuia coordonate cu R. Moldova, deoarece, conform convenţiei de la Helsinki, nu poţi ridica nimic pe ecosistemele acvatice transfrontaliere fără un acord cu statele vecine”, a remarcat directorul executiv al Asociaţiei internaţionale a păstrătorilor râului „Eco-Tiras”, Ilia Trombiţki.
Kievul consideră că obiectivul aparţine exclusiv Ucrainei
Şi mai umilitor pentru R. Moldova este faptul că acest obiectiv ocupă 20 ha din teritoriul R. Moldova. Deşi complexul este situat parţial pe malul drept al Nistrului şi deşi, conform Dreptului internaţional, în cazul Centralei hidroelectrice nr. 2, hotarul dintre cele două state este stabilit pe şenal, Kievul consideră că obiectivul aparţine exclusiv Ucrainei. Acest raţionament este invocat de fiecare dată de către autorităţile ucrainene pentru a-şi justifica acţiunile unilaterale.
În consecinţă, R. Moldova rămâne doar cu pierderile ecologice şi cu probleme imense privind asigurarea cu apă potabilă. „R. Moldova are apă doar atunci când Kievul doreşte acest lucru. Nu mai avem râu, avem o scurgere de apă care curge doar la discreţia Ucrainei. O turbină foloseşte 220–240 de metri cubi de apă pe secundă. Este vorba de debitul de apă care trebuie să vină la Naslavcea. Noi obţinem acum între 70 şi 150 de metri cubi de apă”, ne-a declarat omul de ştiinţă Elena Zubkov.
„Nu vom avea apă la Vadul lui Vodă”
În ce priveşte asigurarea cu apă a mun. Chişinău, aceasta ne-a declarat: „Debitul în Nistru este de 30%. Ar trebui mărit cel puţin până la 120–150 de metri cubi pe secundă, sub acest nivel nu vom avea apă la Vadul lui Vodă. Ucraina foloseşte singură barajul, în plus, ea dispune de o parte din teritoriul moldovenesc, drept rezultat, R. Moldova nu are nimic din acest lucru.