Importurile de produse lactate în Republica Moldova depășesc deja de 10 ori exporturile, arată Studiul de piață al potențialului de dezvoltare a produselor lactate din Republica Moldova.

lapte-strain

Potrivit studiului, citat de Ministerul Economiei și Infrastructurii, Republica Moldova a exportat în 2019 produse lactate în valoare de doar 5,8 milioane dolari, transmite Mold-street.com.

Importurile de produse lactate cresc, exporturile scad

Astfel, exporturile au înregistrat un trend descendent în ultimii patru ani, cu o scădere medie anuală de circa 17%.

Brânzeturile și cașcavalurile au fost principalele produse lactate exportate, nu doar în 2019, dar și în ultimii cinci ani.

Citeşte şi:  Indemnizații și compensații de zeci de mii de lei pentru deputați; Pentru copii și pensionari ajung și câteva sute

Pe de altă parte, importurile de produse lactate în Moldova au înregistrat o tendință de creștere constantă.

În medie, importurile au crescut cu 22% anual în ultimii cinci ani, ajungând la circa 58 milioane dolari în 2019.

Adică au ajuns a fi de 10 ori mai mari decât exporturile.

Tendința se va menține în condițiile în care numărul de vaci și producția locală de lapte este în scădere abruptă.

Citeşte şi:  Deşi recolta de grâu este cea mai bună din ultimii ani, preţul la pâine în R. Moldova ar putea să mai crească

Datele Biroului Naţional de Statistică arată că în 2020 numărul vacilor a scăzut cu încă 14%, până la 72.700 capete, din care 93% sunt în gospodăriile populației.

Aceleași date relevă că, în ultimii 20 de ani, numărul vacilor a scăzut de 4 ori. În consecință, a scăzut abrupt și producția de lapte: anul trecut – cu peste 12%, iar în ultimii 20 de ani – de circa două ori.

Necesar de investiții de circa 13 miliarde de lei

Citeşte şi:  "Grija" Băncii Mondiale: Va oferi Republicii Moldova 24,8 milioane euro pentru procurarea vaccinurilor

Potrivit autorilor studiului, importurile de lactate pot fi substituite de producția locală, în special în gospodăriile agricole.

Pentru aceasta, însă, s-a estimat un necesar de investiții de circa 13 miliarde de lei, în tot lanțul valoric din domeniu, cu majorarea șeptelului de vite în gospodăriile agricole de la 4.000 de capete la circa 63.000.

Aceasta ar permite o creștere a producției cu peste 160.000 tone de lapte, care reprezintă acum și volumul real al importurilor de materie primă și lactate.