Neachitarea în termen a poliței medicale obligatorii nu va mai fi sancționată cu amendă. Un proiect de Hotărâre de Guvern, aprobată de cabinetul de miniștri, prevede un șir de modificări ale legislației naționale în acest sens.

Astfel s-a propus abrogarea articolului 17, alineatul 2, al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, care prevede dreptul Companiei Naționale de Asigurări Medicale de a trage la răspundere contravențională pentru neîndeplinirea obligațiilor ce țin de asigurarea medicală individuală.

Citeşte şi:  Decizia impunerii purtării obligatorii a măştii în spaţiul public deschis sfidează flagrant drepturile constituționale ale cetățenilor

Și Codul Contravențional urmează a fi modificat în acest sens. Articolul 57, care prevede amendă pentru încălcarea intenționată cu mai mult de 2 luni a termenului stabilit de achitare a poliței, va fi abrogat. În prezent, această încălcare se pedepsește cu o amendă de la 1500 de lei până la 3500 de lei pentru persoane fizice, de la 3000 de lei până la 6000 de lei pentru persoane cu funcție de răspundere și cu amendă de la 6000 de lei până la 9000 de lei pentru persoanele juridice.

Citeşte şi:  Noua lege va obliga autorităţile să facă schimb electronic de date

Potrivit argumentării modificărilor, neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală atrage după sine și calcularea unei penalizări de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere.

Astfel, autorii proiectului consideră că această penalitate este suficientă și asigură în totalitate realizarea scopului sancțiunii, de a educa contravenientul.

De asemenea, printre modificări se numără și preluarea de către Serviciului Fiscal de Stat a unor atribuții CNAS.

Citeşte şi:  Tribunalul UE a suspendat temporar aplicarea Certificatului Verde pentru intrarea în Parlamentul European