Guvernul francez va susţine financiar moldovenii aflaţi legal în Franţa care vor decide să se întoarcă în Moldova.
De asemenea, vor fi ajutaţi şi cei care se află ilegal. Partea franceză va veni cu susţinere în lansarea afacerilor, angajarea în câmpul muncii, formarea profesională etc.
Viceministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Anastasia Oceretnâi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că sunt prevăzute trei tipuri de ajutor.
Tipul trei de ajutor se referă la ajutorul pentru iniţierea unei afaceri, elaborarea unui studiu de fezabilitate, formarea tehnică şi acordarea unui ajutor pentru proiectului de iniţiere a afacerii. Afacerea va fi monitorizată pe parcursul unui an pentru a fi stabilită durabilitatea acesteia.
Didier Leschi, directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrare şi Integrare (OFII), a spus că Franţa a decis să mărească ajutoarele acordate pentru întoarcerea cetăţenilor moldoveni în ţară şi reintegrarea acestora, iar acest lucru a fost posibil din două motive: Franţa este o ţară cu dificultăţi economice şi nu toate persoanele care vin în Franţa îşi pot găsi o aplicare din punct de vedere economic acolo, iar al doilea motiv este că Franţa este interesată ca Moldova să poată beneficia de pe urma cetăţenilor săi şi să construiască un viitor mai bun pentru ei, în cele mai bune condiţii posibile.
Oficialul francez a mai spus că suma acordata unei persoane se poate ridica la opt mii de euro, dar nu este vorba de bani lichizi, ci de investiţii. Dacă cineva va dori să procure un tractor pentru afacerea sa, partea franceză va achita achiziţia tehnicii respective. Mecanismul respectiv va permite crearea a circa 100 de afaceri pe an.
Datele oficiale arată că în Franţa se află legal peste trei mii de moldoveni.
nu vor da un cent moldovenilor, decat tiganilor din Strehaia deportati ca sa nu mai cerseasca pe Chanse elise
MOLDOVENII informaticieni si medici care stau in Franta, aduc BANI si BENEFICII , francezii nu sunt tampiti sa le dea bani sa plece din Franta….e vorba doar de Tiganus ciordeles din Paris venit la smanghleala, la furat cersit si produs