Cine iubește tăcerea, iubește veșnicia… Fraţilor, nu vremurile sunt grele, ci păcatele sunt grele, aşa să ştiţi!… Dumnezeu nu mă întreabă de sfârşitul lumii, ci de al meu… Nu cereţi să faceţi minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele şi să pot plânge.

Monahul Proclu Nicău: Dumnezeu nu mă întreabă de sfârşitul lumii, ci de al meu…

Creștinii să caute a căpăta aceste două virtuţi: smerenia şi dragostea. Căci cine capătă aceste două virtuți Duhul Sfânt îl învață mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila. Iar dacă a căpătat smerenia, nu mai judecă pe altul, nu mai cântărește pe altul, se vede pe el mic şi păcătos.

Dumnezeu iubește pe omul smerit și nebăgat în seamă de nimeni. N-ai văzut? Toţi sfinţii au avut smerenie. Și care zice că-i sfânt îi înșelat de diavol. Sfinții, ei nu s-au socotit că-s buni, ci că sunt nevrednici, gunoiul pământului. Uite, așa e. Și când vei auzi pe cineva că se recomandă el ca sfânt, acela e înșelat de diavol.

Atâta a iubit Dumnezeu omul smerit, încât i-a iertat şi păcatele pe care le-o făcut. Dumnezeu îi plin de bunătate, dar Dumnezeu nu iartă mândria. Toate păcatele le iartă, dar mândria nu o iartă!

Proclu Nicău; Convorbiri duhovniceşti cu monahul Proclu Nicău