„…Ultimul cuvînt îl va spune Dumnezeu.”

Mîndria – este neajuns de iubire.

Ajutorarea aproapelui în nevoie şi mîngîierea, este egal cu rugăciunea pentru el, şi deseori aduce uşurare suferindului.

Nu toţi, care au atins sfinţenia, au avut duhovnici sfinţi, dar toţi au avut gînduri sfinte.

Inima pentru viaţa duhovnicească, este ca motorul pentru maşină. Ceia ce omul face din inimă, nu-i aduce oboseală. Deacea, cînd oamenii mă întreabă ce profesie să-şi aleagă, eu răspund: ”Acea, pe care îi place sufletului.”Unele profesii trebuie(mai ales medic sau profesor)alease după vocaţie. În ce priveşte viaţa duhovnicescă, aici important este ca rugăciunea să fie înfăptuită cu participarea inimii.

Rugăciunea-paratrăsnitul, care îndepărtează de la noi mînia lui Dumnezeu.

Inima noastră trebuie să doară pentru orice greşeală, altfel noi vom greşi mereu.

Noi trebuie să învăţăm legea Raiului-rugăciunea neîtreruptă.

Dacă noi ne luptăm cu patimile, dar nu putem să le învingem, însemnă că noi avem măndrie sau pe cineva judecăm.

Diavolul a întins mrejele, pentru a prinde toată omenirea. Pe cei bogaţi el vrea să-i prindă cu masoneria, săracii cu comunismul, iar pe credincioşi cu ecumenismul.

Dacă vom trăi duhovniceşte, diavolul nu va avea nici o putere asupra noastră.

Cînd nouă ni se face observaţie(nu are importanţă, o merităm sau nu), ne vom cere întodeauna iertare. Atunci ne vom smeri şi vom primi de la Dumnezeu har.

Astăzi Evanghelia au pus-o de o parte, fărădelegea au ridicat-o la rang de lege, iar din păcat au făcut modă. Totul merge spre distrugere, dar ultimul cuvînt îl va spune Dumnezeu.

Cel care gîndeşte la sine, Hristos nu găndeşte la el.

Cănd cîrtim despre apropiaţii noştri, atunci cîrtim împotriva lui Dumnezeu.

Cînd vrem să vedem în aproapele nostru un înger, atunci noi singuri trebuie să fim îngeri.

Cu iubirea de sine, noi ne izolăm de Dumnezeu.

Desăvîrşita smerenie este o stare, în care omul, chir dacă ar vrea, nu poate să se mîndrească.

O mare cinste pentru copii şi părinţi este de a vizita Muntele Athos.

Cum să agoniseşti rîvnă pentru Dunnezeu? Să te izbăveşti de invidie.

Cel ce vorbeşte şi scrie despre Sfinţii Părinţi, în prealabil necurăţindu-se de patimi, se aseamănă cu o putină plină cu miere, dar care miroase a benzină.

În timpurile mai vechi mirenii aveau mai mare evlavie faţa de anaforă,decît monahii de astăzi deSfînta Împărtăşanie.

Dumnezeu, mai întîi de toate vrea să fim cu pace şi să găsim linştea.Dumnezeu nu este tiran.El nu apasă, dar dă libertate.

Îfrînarea trupească îl face pe om fizic puternic.Dar dacă el se va stărui să ducă şi o viaţă duhovnicească, atunci va fi puternic şi cu duhul.

Dacă ar fi fost duhovnici puternici, nu ar fi fost nevoie şi de psihiatri.

Dacă în timpul rugăciunii, noi nu simţim linişte şi bucurie, ca copiii aflaţi în braţele mamei, atunci noi ori am rănit pe cineva, ori sîntem stăpîniţi de mîndrie.

Fie ca cartea duhovnicească să fie deschisă întodeauna alături, ca să nu fiţi atacaţi de gînduri rele.

Dacă cineva este iritat, mai bine să nu-i vorbiţi,chiar şi de bine. El se aseamănă cu un rănit, care chiar si mîngîierea uşoară provoacă durere rănii.

Smerenia şi iubirea- iată cele mai principale metode de mîntuire.

Noi trebuie să dezrădăcinăm cele mai mari patimi. Biruindu-le, în acelaş timp vom termina şi cu cele mici.

În zilele noastre s-a împlinit proorocia preacuviosului Antonie cel Mare:”Va veni vremea, cînd, oammenii îşi vor ieşi din minţi de bună voie. Cel care va rămînea înţelept,îl vor numi nebun, pentru că nu va fi ca ei.

Oamenii păcătoşi, după moarte vor suferi din pricina poftelor lor.

Pentru viaţa duhovnicească este absolut necesar dăruirea de sine.

Cînd nu cauţi îndreptăţire, toată bucuria acestei lumi vine la tine. Cînd vei vrea să te îndreptăţeşti, nu vei avea linişte.

Majoritatea oamenilor aşa de tare sînt afundaţi în cele pămînteşti, încît nu simt iubirea Dumnezeiască.

Pentru un copil iadul-este a fi departe de mama, pentru om- a fi departe de Dumnezeu.

Stareţul Paisie Athonitul. „Sfîntul Munte”