Biserica în stil maramureșean din parcul IOR din București a fost vandalizată anul trecut cu mesaje pro LGBT și ANTIFA, dar procurorii care au anchetat cazul nu au găsit niciun rezultat.

biserica vandalizata de comunitatea lgbt

Dezaprobăm violența LGBT împotriva creștinilor și lăcașurilor de închinare

Conform unui răspuns oficial al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3, cazul a fost clasat de către procurori, informează România TV.

„Vă informăm că dosarul penal cu nr. unic 2750/P/2021, ce a avut ca obiect comiterea infracțiunii de distrugere, prevăzută de articolul 253 alineatul 1 din Codul penal, constând în aceea că la data de 18.03.2021 persoane necunoscute au înscris mai multe mesaje și simboluri pe pereții exteriori ai Bisericii Pogorârea Sfântului Duh, situată în Parcul Titan, a fost soluționat prin clasare, la data de 03.08.2021, fapta ce a făcut obiectul cercetărilor nefiind prevăzută de legea penală”, au transmis pentru RomâniaTV.net prim-procurorul Remus Tomescu, respectiv procurorul Mihai Lazăr.

La rândul lor, polițiștii de la Secția 12 spun că au înaintat cazul către procurori.

„Vă comunicăm faptul că polițiștii Secției 12 au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută de articolul 253 din Codul Penal, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cu propunere legală”, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pentru RomâniaTV.net.

Cazul miroase a mușamalizare, mai ales că Poliția a refuzat să precizeze dacă au existat imagini prelevate de pe camerele de supraveghere, scrie România TV.

Citeşte şi:  Mitropolit grec vorbește despre nenorocirile din țara lui: Căsătoriile între persoane de același sex, adopțiile și surogatul comercial

Pe imaginile de la locul incidentului, se poate observa deasupra ușii de la intrare un obiect ce seamănă a camere de înregistrare.