Aşa cum hoţii nu se apropie cu uşurinţă de locul în care văd straja împărătească şi armele, la fel şi cel care şi-a unit inima cu rugăciunea nu este furat lesne de tâlharii înţelegători.

***
Pe isihaşti, dintre cele opt gânduri viclene, îi războiesc următoarele cinci: al acediei (în primul rând), al slavei deşarte, al mândriei, al tristeţii şi al iubirii de arginţi. In timp pe cei care trăiesc în obşte, următoarele trei: al poftei pântecelui, al desfrânării şi al mâniei.
***
Impăratului pământesc îi este urât cel care stă înaintea lui şi după aceea îşi întoarce faţa şi unelteşte cu vrăjmaşii lui. La fel este înaintea Domnului şi cel care în timp ce se roagă primeşte gânduri necurate.
***
Departe de perdeaua gândurilor!
***
Gândurile „bune”, mişcate de mândrie sunt prinse de diavol. Asupra gândurilor bune pornite din smerenie şi din iubire diavolul n-are nicio îndreptăţire.
Diavolul ni le aduce pe toate de-andoaselea până când ne răstoarnă. De aceea să avem întotdeauna gândul cel bun!
***
Nimeni să nu se încreadă în gândul lui, pentru că dacă este om duhovnicesc se va rătăci, iar dacă este lumesc îşi va pierde minţile.
***
Dacă cineva, aflându-se într-o discuţie, cugetă ceva care crede că este mai corect, dacă este vorba de unul de aceeaşi vârstă cu el, trebuie să spună: „Mi-a fugit gândul!”. Dacă este vorba de o persoană mai mare de vârstă, trebuie să zică: „Mi-a trecut un gând de blasfemie”. Şi lucrul cel mai potrivit să-l spună cineva, acesta este de fapt necuviinţă, dacă nu are competenţă.
***
Mustrând răul, deseori nu iese nimic. Arătând însă binele, răul se mustră el singur.
***
Omul, când acceptă ceea ce i se întâmplă cu gândul cel de-a dreapta, primeşte ajutor. In timp ce atunci când lucrează cel de-a stânga, se chinuieşte, se topeşte, se pierde.
***

Citeşte şi:  O pildă despre puterea rugăciunii pentru aproapele

Vezi că musca ştie doar unde sunt gunoaiele, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, dincolo o zambilă.

Cine săvârşeşte lucrare duhovnicească îl îndreptăţeşte pe celălalt şi nu pe sine. Şi cu cât sporeşte duhovniceşte, cu atât se eliberează şi cu atât îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe oameni. Atunci nu poate să înţeleagă ce înseamnă răutatea, pentru că pe toate le vede duhovniceşte, sfinte.
***
Din calitatea cugetelor unui om reiese starea lui duhovnicească.
***
Vă amintiţi cum I-au vorbit lui Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El? Căci amândoi L-au văzut pe Hristos pe cruce, pământul cutremurându-se, catapeteasma despicată etc. Ce cugetare a avut însă unul şi ce cugetare celălalt! Unul a mers în Rai şi celălalt în Iad!

In momentul în care omul este chinuit de gândurile ruşinoase care-i trec prin minte despre lucrurile sfinte, aceasta este o dovadă că nu sunt ale lui, ci vin dinafară. De aceea nu trebuie să ne simţim vinovaţi şi pentru păcatele diavolului!
***
Dacă dai importanţă unui gând de hulă, el poate să te chinuiască, să te frângă. Trebuie şi puţină nepăsare fericită.
Gândurile de hulă vin sau pentru că diavolul speculează hipersensibilitatea sau mândria sau judecata noastră etc.

Citeşte şi:  Pe copiii care-si cinstesc parintii, Dumnezeu îi rasplateste

Patimile sunt ale noastre şi nu trebuie să le desconsiderăm, în timp ce gândurile de hulă sunt ale diavolului şi trebuie să ne scârbim de ele.
***
Ingerii ne împart gândurile curate, demonii pe cele murdare. Fiecare dă celorlalţi din ceea ce are.
***
Increderea în gând este începutul înşelăciunii şi creează probleme sufleteşti. A se încrede omul duhovnicesc în cugetul lui este începutul înşelăciunii. Mintea se întunecă din pricina mândriei şi poate să se rătăcească. Mai bine este să înnebunească, pentru că atunci are circumstanţe atenuante. Este ca şi cum cineva ţine în mâinile lui fitile şi cere să fie ajutat ca să nu le aprindă să explodeze.
***
Să nu încrezi în cugetul tău, nici dacă îţi spune că eşti un nimic, nici dacă-ţi spune că eşti sfânt.
***
Capriciile pleacă de la gânduri, iar omul se eliberează de acestea prin ascultare.
***
Toată viaţa duhovnicească se bazează pe gânduri.
Sporirea în viaţa duhovnicească ţine de gând.
***
Gândurile pe care le creează nenorocirea sunt mai viclene decât cele rele, deoarece nu le înţelegem ca să le aruncăm departe.
***
Avem nevoie de cugete drepte. Trebuie să preschimbăm maşinile nesigure, înşelătoare, ale „fabricii” noastre în maşini bune. Cea mai bună lucrare este ca omul să creeze o „fabrică” a gândurilor bune.
***
Gândurile bune = deşertare = har dumnezeiesc.

Citeşte şi:  Sfântul Teofan Zăvorâtul: Scrisoare despre distracții

***
„Inima curată…” este atunci când nu îngăduim să ne treacă prin minte gânduri rele pentru ceilalţi.
***
Doar când omul pune gândul cel bun îndreptăţeşte harul dumnezeiesc să vină.
***
„Inapoia Mea, satano!” De vreme ce Hristos i-a spus diavolului astfel, noi de ce să purtăm discuţii cu el prin gândurile cele de-a stânga?
Să apuci grenada şi s-o arunci în vrăjmaş, ca să-l ucizi.
***
Tu nu priveghezi, nu-ţi spui rugăciunea şi nu poţi să fii apărat. Şi vine telegrama diavolului din afară, şi o iei, o citeşti, o reciteşti, crezi ce scrie în ea şi o pui la arhivă. Aceste plicuri le va arăta, nemernicul, în ziua Judecăţii, ca să te osândească.

Când arunci într-o sobă hârtii, gunoaie, acestea ard. La fel şi cu omul duhovnicesc, orice i-ar arunca ispita, el arde, este „foc mistuitor”. Cugetele ruşinoase nu se lipesc de el, şi după aceea şi diavolul oboseşte şi pleacă.
***
Păsările au aripi ca să evite cursele, iar noi oamenii cugetul, ca să evităm păcatele şi să urcăm la tronul lui Dumnezeu. Să alungaţi cugetele rele pe care le aduce diavolul! Să nu le daţi importanţă, ci să le aruncaţi în spate.

Dacă am da cu pietre după orice câine care latră, pietrele ar fi foarte scumpe.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Mica filocalie, Editura Egumenita