Dacă prin suferinţă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?

 

Nici nu se pune bine problema. Trebuie să mă agăţ de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt. Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiţi şi un lucru: dacă aţi şti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune, nu aţi mai pune aşa problema!

Orice creştin e atacat, şi vă spun, ca duhovnic, n-am întâlnit să nu-mi spună: „Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăştiate etc“. Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atenţie. Este o mare greşeală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-l goneşti. Zi „Doamne lisuse…“ şi stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneşte. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă.

Se întâmplă, uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi. Asta-i o greşeală. Lui îi convine dialogul, că îl recunoşti. Dar aşa, prin rugăciune, îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când eşti atacat. Si atunci, sigur că el – am spus de mai multe ori – a învăţat foarte multă lume să se mântuiască.

Parintele Arsenie Papacioc

Extras din „Dialoguri cu părintele Arsenie”, Ed. Mănăstirii Sihăstria