Că s-a întors lumea cu susul în jos, o știm cu toții. Nu este o noutate. Sentimentalism sau nu, „pe vremea mea” devine o amintire a unei lumi mai bune. Dacă vei întreba un bătrân despre sărbătorile de iarnă, cu siguranță vei asculta tainice povești despre familie, candele aprinse, mersul la Biserică și evenimentul central, primirea Euharistiei. Împărtășirea este centrul Naşterii Domnului. Din ea curg toate. Din Euharistie se prelungește masa familiei și bucuria casei, a satului, a întregii societați. Întâlnirea cu Hristos Euharistic este adevărata „magie a sărbătorii” și spiritul adevărat al Nașterii Domnului. Ne raportăm la lumini, cadouri, petreceri și mese întinse? Doar cu ele vom rămâne!

Dar să revenim la întoarcerea cu susul în jos al lumii. Mai ales în viața noastră duhovnicească – care nu este separată de cea a Bisericii, pentru că noi suntem Biserica – trebuie să ne știm prioritățile și buna rânduială. Dacă ne cramponăm la cuvântul „rânduială” puteți folosi  a good management, fără probleme. Nu ne supărăm! Doar bine să ne cunoaștem prioritățile.

Aghiazmă la litru, fotografii ticluite și superstiții la kil

Nici nu a început bine noul an și redacțiile din România își pregătesc pentru ziua de Bobotează, reporterii, camerele, aparatele foto, filtrele și obiectivele macro, își investesc toate resursele pentru deja tradițională „sfânta înghesuială de Bobotează”. În mare, acest fenomen este doar un produs media. Bun de pus pe prima pagină, de dat în prime time, de distribuit în social media de către cei cu „spitale și nu catedrale” și de șușotit pe la colțurile media.

Iar noi, poporul lui Dumnezeu, nu facem altceva decât să alimentăm acest circ mediatic. Scriem și chiar ne lăudăm cu „11 butoaie a câte 1.000 de litri ce au fost scoase în curtea Catedralei. Crucea pentru slujbă a fost construită din ramuri de brad, pentru că nu este zăpadă. Mitropolia, la fel ca în anii trecuţi peste 5.000 pet-uri de jumătate de litru şi câteva sute de doi litri pentru cei care au nevoie de sticle pentru agheasmă.”

De când am deschis ochii, nu am citit vreun rând care să arate prioritatea celor săvârșite liturgic de către Biserică pentru sănătatea noastră duhovniceasă. De fapt asistăm la un paradox teologic – ne îndemnăm credincioșii la Aghiazmă de ajung să se îmbrâncească tot duhovnicește și doar le arătăm, simbolic, dumnezeiescul Potir plin de Viață!

Dacă am vorbi și am scrie mai mult despre prioritizarea lucrurilor – absolut important în viața noastră este viețuirea frumoasă încât să fim vrednici de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului și pe locul al doilea, la mare distanță sunt gustarea din Aghiazmă și participarea la alte slujbe și ierurgii ale Bisericii, poate s-ar schimba ceva. Ar fi o minune în adevăratul sens al cuvântului de a transfera coada și îmbulzeala de la Aghiazmă, la Euharistie! Îndumnezeirea chiar și de moment, pentru că Sfinții din  formula „Să luăm aminte! Sfintele Sfinților!” sunt cei ce se împărtășesc, ar schimba cu totul starea de fapt, până și în bisericile noastre. Pentru că omul care se împărtășește vine sau ar trebui să vină, cu altă evlavie în fața Sfântului Potir față de „furtul de aghiazmă” în ziua Botezului Domnului.

Până una, alta,  și în acestă situație, borcanele sunt amestecate – ne înghesuim la Aghiazmă  și căutăm reguli pe internet cum să o consumăm și rămânem reci și neinteresați de Viața și medicamentul nemuririi din Potir.

NU GENERALIZĂM. Însă se poate constata o stare de fapt, una existentă, trăită de către toți și exagerată mediatic. În aceleași timp nu desconsiderăm rolul gustării apei sfintite. Este un alt mod de a ne sfinți viața. Foarte important. Sfântul Simeon al Tesalonicului vorbește despre Aghiazmă ca fiind „sfințirea mare a apei care este înnoirea Botezului nostru propriu”. Gustarea din Aghiazma Mare făcută către finalul Sfintei Liturghii în ziua praznicului Botezului Domnului ne ajută să înnoim în noi harul Sfântului Botez pe care l-am primit. Aghiazma cea mare ar trebui să ne ajute să conștientizăm  faptul că am fost și noi botezați în numele Sfintei Treimi, Care s-a arătat la Iordan îndată ce Mântuitorul a ieșit din apă.  Gustăm, îi stropin pe cei dragi, ne stropim casele și bucuriile, însă Aghiazma are rolul ei și nu va înlocui niciodată Euharistia.

Ne întristăm sau ne amuzăm, după caz, de știrile din seara de Botezul Domnului. Pe unii ne doare sufletul, pentru că știm adevărul, știm cât de exagerate sunt lucrurile în anumite locuri din România. Prea multe nu putem face, pentru că, sigur, nu noi ne-am înghesuit. Probabil că fenomenul va dispărea în următorii 50 de ani. Poate peste un secol. Însă ar fi începutul unei minuni dacă măcar o parte din coada de la Aghiazmă s-ar alătura la adunarea frumoasă și plină de cuviință în așteptarea Ospățului din plinătatea Vieții din Potir.

Sursa: Blogul Jurnal de imigrant