Vrăjmașul este biruit mai mult în cazul celui neagonisitor. Căci nu are cu ce-l vătăma. Cele mai multe necazuri și ispite se fac prin pierderea averilor. Dar ce poate să facă celor neagonisitori? Nimic. Să le ardă ogoarele? Nu le au. Să le strice animalele? Dar nu au nici din acestea.

Să se atingă de cei dragi? Dar și de la aceștia și-au luat rămas bun de mult. Așadar, o este cea mai mare pedeapsă împotriva vrăjmașului și comoară de mult preț a sufletului.

Căci pe cât aceasta este o virtute vrednică de toată admirația și preaînaltă, pe atât de mare răutate este iubirea de argint cea rea și împovărătoare. Și cu adevărat cuviosul Pavel spunea despre aceasta că este pricina tuturor relelor.

Pofta de bogăție, jurământul strâmb, furtul, răpirea, curvia, pizma, ura de frați, războiul, idolatria, lăcomia și cele odrăslite din acestea, fățărnicia, lingușirea, disprețul, pricina tuturor acestora se mărturisește a fi iubirea de argint. Pentru aceea, pe bună dreptate, Apostolul a numit-o maica tuturor relelor (I Timotei 6, 10).

Nu numai Dumnezeu îi pedepsește pe unii ca aceștia, ci ei înșiși se distrug singuri. Căci având nesătulă răutatea, nu află niciodată sațiu în patima lor, pentru aceea nevindecată le este lor rana. Cel care nu are nimic, puține dorește. Și dobândindu-le pe acestea, dorește și mai multe. Are o sută de bani de aur și tânjește după o mie.

Și agonisindu-le pe acestea, își întinde la nesfârșit pofta lui. Și astfel, neavând un capăt la care să se oprească, pururea se jeluiesc că sunt săraci. Dar iubirea de argint aduce cu ea întotdeauna pizma. Și aceasta îl strică mai întâi pe cel ce o are. Căci așa cum vipera, când se naște, mai întâi pe maica ei o distruge, mai înainte de a-i nedreptăți pe alții, așa și pizma veștejește pe cel ce o are, mai înainte de a se împânzi la vecini.

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Sfintei Sinclitichia și alte scrieri ascetice, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, 2019