Părintele, ca medic al meu, nu-mi vedea numai bolile trupeşti, ci se îngrijea şi de multele mele boli ale sufletului.

Voia să mă ajute să dobândesc şi eu smerenia. Într-o seară, mi-a dat un telefon la cabinet, după o exagerată manifestare de iubire a unui cuplu de bolnavi pe care îi îngrijisem.

– Gheorgiţă, sunt eu, Părintele! Şă ştii că noi doi o să mergem împreună-n iad! O s-auzim :”Nebune, în noaptea asta voi cere sufletul tău de la tine! Tu ţi-ai luat partea cea bună în viaţă!”

Citeşte şi:  Ce vor ereticii si sectantii? Sursa ascunsa a ereziei: mandria mintii umane

– Care parte bună, părinte? Un hârb de maşină, o agendă goală şi nopţile de nesomn?

– Ce tot spui acolo, dragă? Oare nu-ţi zice lumea „Ce medic bun eşti! Ce mult ne iubeşti, ce bine ne îngrijeşti, nu jupoi pielea de pe noi!”?

Şi oare nu primeşti tu laudele şi cazi în cursă? Vezi, ţi-ai pierdut „salariul”! Aşa păţesc şi eu. Îmi spun toţi că-s plin de daruri, că pot să le fiu de folos, că fac minuni, că-s sfânt…Iar eu, neghiobul şi slăbănogul, imediat cad în cursă! De-asta ţi-am spus c-o să mergem amândoi în iad!

Citeşte şi:  Despre IMPORTANŢA ÎNVĂŢĂTURILOR SFÎNTULUI GRIGORIE PALAMA

– Dacă o fi să mergem împreună, atunci să mergem!

-Măi, eu vorbesc serios şi ţie-ţi arde de glume? Ce pocăinţă o mai fi şi asta!

Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire – fragment