E ușor să uiti că drumurile noastre nu sunt totuna cu căile Domnului, că există, de obicei, o diferență clară între ceea ce numim popular, obisnuit, și ceea ce este sfânt. Dumnezeu ne-a lasat, insa, unii oameni destul de neobișnuiti, pentru ca acest lucru sa devina clar prin exemplul propriei lor vieți. Acestia sunt cunoscuti în Biserica Ortodoxă drept „Nebuni pentru Hristos”, care, deși perfect sănătosi, au acționat și vorbit în moduri care pareau o nebunie în ochii multora, mergand împotriva curentului societății lor. Prin mărturia lor unica, ei i-au chemat pe cei de langa ei, sa traiasca intr-o Imparatie, care nu este din lumea aceasta.

Un articol de: KSLCatalin – traducere, interpretare si prelucrarea unui cuvant rostit de Pr. Filip LeMasters (SUA).

Daca vi se pare ciudat, atunci ar trebui sa va reamintiti cum Sfantul Pavel a spus, că crucea lui Hristos este o nebunie pentru sistemele omenesti convenționale de gândire: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 01:18). Realizati cat de absurd trebuie sa li se fi parut evreilor și neamurilor, faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a născut dintr-o Fecioară-Mamă, a murit pe o cruce, S-a ridicat din mormânt și S-a înălțat la Cer. De multe ori uităm că chiar și învățăturile de bază ale credinței noastre păreau inițial a fi un nonsens pentru majoritatea oamenilor.

In aceste zile, am cinstit-o pe Sfanta Xenia din Sankt-Petersburg, Nebuna pentru Hristos, care la începutul secolului al XIII-lea, în Rusia, ramasese văduvă, soțul ei, un ofițer militar, murind pe neasteptate. Văduvă tânără, fara copii, ea a daruit toate bunurile sale săracilor și a dispărut din societate, pentru mai mulți ani, dedicandu-se luptei duhovnicesti dupa randuiala monahala. Când a revenit in Sankt Petersburg, și-a reluat viața de rătăcitoare fără adăpost, purtând uniforma militară a soțului ei decedat și răspunzand doar la numele de Andrei. Ea se ruga singura, pe timp de noapte, în mijlocul câmpului, a suferit din cauza frigului extrem, purtand haine nepotrivite, a trăit printre cerșetori și a suferit abuzuri din partea multora, pentru aparenta sa nebunie. Ea a carat pe ascuns pietre grele, pe timp de noapte, pentru ca zidarii sa nu o surprinda facand asta si pentru ca acestia sa se trezeasca in fiecare dimineata cu materialele deja asteptandu-i sus pe schela, ajutand astfel la construirea unei biserici. Facea, in plus, milostenie, din ceea ce primea, cu cei saraci. Dar ea a îmbrățișat aceasta lupta cu răbdare, renuntand la mândrie în toate formele sale și rugandu-se pentru sotul ei plecat din aceasta lume. În umilința sa, Xenia a primit de la Dumnezeu darurile rugăciunii și profeției, și ea a prezis evenimente viitoare, cum ar fi moartea unei Imparatese a Rusiei.

Înca din timpul vieții sale, unii recunoasteu deja sfințenia ei și căutau binecuvântarea și sfaturile sale. Dupa moartea Xeniei la vârsta de 71 de ani, mormântul acesteia a devenit sursă de minuni, multe persoane luand de aici pamant și chiar bucăți din lespedea de piatră, ca binecuvântare. Dacă vi se pare ciudat că un mormânt ar putea deveni sursă de binecuvântare, trebuie sa va amintiti cum oasele profetului Elisei au inviat un mort: „Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale” (Cartea a patra a Regilor, 13). Sfanta Xenia este o sfânta bine-cunoscuta și mult-iubita, ale cărei rugăciuni sunt căutate mai ales pentru gasirea unui loc de munca, a unui sot sau a unei sotii.

Peste secole, Domnul a ridicat astfel de sfinți neobișnuiti, ca sa ne șocheze in auto-mulțumirea noastra, pentru a ne reaminti că trebuie cu mult mai mult, daca vrei sa devii partas al naturii divine, decât sa duci o viață convenționala (obisnuita) respectabila: „Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos” (A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1:13-14).

Sfantul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul a fost un inaintas al acestor Nebuni pentru Hristos, pentru că si el trăise în ascetism dur, în deșert, mancand doar lăcuste și miere, vorbind despre judecarea liderilor religioși pusi de iudei și îndrăznind chiar să-i spună familiei regale sa se pocăiască de păcatele ei – fapt care, în final, l-a costat si capul. Ucenicii și Apostolii Domnului nostru nu erau mai puțin îndrăzneți și neobisnuiti, si ei urmand o cale a martiriului, în contrast puternic cu evreii și neamurile care alergau dupa o viață mai bună. Sfantul Pavel chiar le-a si scris corintenilor, că Apostolii erau cu adevărat „nebuni pentru Hristos”: „10. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 4)

Când Creștinismul a devenit legal și popular, în secolul al IV-lea, călugării și călugărițele s-au retras în deșert, pentru a da mărturie, prin viața lor de rugăciune și de auto-negare, despre Imparatie. Și mai ales atunci când oamenii sunt tentați să dilueze însemnătatea purtarii crucii și urmarii lui Hristos, Dumnezeu oferă mărturia acestor sfinti nebuni, care-si bat joc de mândria și de imaginea lor in lume, dar care întruchipează prin viața lor o umilință care-i azvarle in genunchi pe toți cei care au ochi să vadă sensul duhovnicesc al exemplului lor șocant.

Sfantul Pavel se numește cel dintâi dintre păcătoși, în Prima sa Epistolă către Sfantul Timotei. La urma urmei, el fusese un fariseu foarte respectat și un persecutor al creștinilor, înainte ca Domnul sa-i apara in fata pe drumul Damascului. Putem fi siguri că toată lumea care il cunoatea atunci pe Pavel si viața lui, a crezut că si-a pierdut cu totul mintile și ca innebunise complet, incat devenise urmaș al lui Hristos. El a si scris, de altfel, ca fusese de fapt miluit, pentru ca Hristos sa il dea ca exemplu tuturor celor ce vor sa creada in El, pentru ca daca de mila Domnului a avut parte chiar și un astfel de persecutor entuziast al creștinilor, atunci inseamna ca există speranță si pentru noi toți:
„15. Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.
16. Şi tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în El, spre viaţa veşnică”. (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 1).

Din păcate, este foarte ușor sa devenim orbi la nevoia de mila, pe care s-o primim de la Mantuitorul nostru. Ajungem sa ne batem cu pumnii in piept, ca am avut înțelepciunea de a deveni creștini ortodocși. Suntem increzuti, pentru ca nu comitem pacatele evidente pe care vedem ca alți oameni le fac. Ajungem sa credem că noi detinem toate soluțiile la problemele națiunii și ale lumii noastre, si toti ne devin adversari și dușmani daca nu gandesc la fel cu noi.

Cu toate acestea, cu alte cuvinte, ar trebui să recunoaștem în adâncul sufletelor noastre, că avem nevoie constantă de har divin, de mila și de binecuvântarea, pe care nu le merităm și pe care nu le putem produce singuri. Viața noastră în lume trebuie să devină un simbol al Împărăției Cerești, si nu un scop în sine. Acesta este motivul pentru care Hristos a trimis, și încă mai trimite, sfintii Sai nebuni, să ne trezească, să ne scuture de automulțumire noastră, care presupune că totul este bine și că doar alții ar trebui sa-si schimbe calea lor. Nu! Pocăința începe întotdeauna cu noi și asta, ușor-usor, ne face să parem intr-o anumita masura nebuni în ochii lumii.

Apoi, dacă ne-am pocai, am ajunge ca cerșetorul orb din Evanghelie, care a strigat: „Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!”, chiar și atunci când alții i-au spus să tacă. Cu cat ei ii cereau sa taca, cu atat acest om binecuvântat striga mai tare dupa mila Domnului. La fel cu cerșetorul orb, vom ajunge sa vedem, atunci când vom insista in fata Lui, în umilință, cu fiecare particica a ființei noastre, indiferent de ce ar putea crede sau spune altcineva. Asta este ceea ce au facut toti Nebunii pentru Hristos, prin acțiunile și cuvintele lor. Au obținut claritatea duhovnicească, pentru a vedea nonsensul care ne comanda, de regula, viața; denaturarea teribila a adevărului, care devine atat de usor un zeu fals.

Cu siguranta, Hristos se poate sa nu ne ceara lucrarea rară a unui Nebun pentru Hristos asemenea Sfintei Xenia, dar putem afla, de la exemplul ei, că prin umilința, îmbrățișând nevoia noastră constantă de mila, Ii ramanem fideli Domnului nostru Iisus Hristos, si Imparatiei Care nu este din lumea aceasta. Trebuie să existe un soi de nebunie sfanta în noi toți, pentru ca ochii nostri sa fie deschisi spre adevărata lume pe care încă nu o putem vedea.

Deci, să nu ne fie teamă să trăim în consecință, fara sa fim în pas cu intelepciunea conventionala, pentru că acesta este modul în care Îl vor urma, prin nebunia crucii, spre slava mormântului gol, pe Hristos. Pentru că Nebunia lui Hristos este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lumii, iar El este mântuirea acestei lumi. Amin!

Un articol de: KSLCatalin – traducere, interpretare si prelucrarea unui cuvant rostit de Pr. Filip LeMasters (SUA).