Important de retinut este ca toata lumea aceasta materiala este supusa disparitiei, distructiei si disparitiei.Toate se schimba in lumea aceasta. Cu atat mai mult trupul nostru, care este asa de trecator incat poti sa mori la cateva zile dupa ce te-ai nascut. Cand ma duc prin tara, de exemplu, vad cat de mult s-a rarit toata padurea, in fata; dar in spate, padurea aceea taiata creste mereu, cu fiecare an in care ma duc, creste padurea din spate. Si toata lumea aceasta pare pusa sub taiere, ca o padure. In fiecare zi, in fiecare ceas cineva, un copac e doborat si moare si putrezeste. Dar in spate creste armata celor care au plans la Dumnezeu, care intr-adevar au trait sensul duhovnicesc al vietii pamantesti.
Deci vad cum mor oamenii si nu-mi aduc aminte ca si eu voi muri. Vad cum lumea sufera si moare de boli sau sufera indelung, si nu-mi aduc aminte de moarte, de faptul ca boala ma pandeste. Vad ca tinerii mor si cad sub secure, fie in accidente, fie in alte nenorociri, in razboi si nu-mi aduc aminte ca pot sa mor si eu. Si cred ca viata aceasta pentru mine este eterna, ca eu aici trebuie sa imparatesc, ca aici este locul fericirii mele, in valea aceasta de plans si lacrimi. Spatiul acesta de 30, 40, de 60, 80, 90 de ani, spatiul acesta pe care il traim in lume este spatiul mantuirii noastre. Am facut fapte bune, ne mantuim, am facut fapte rele, ne pierdem, pentru ca dincolo nu mai este alta posibilitate decat la Judecata de Apoi.
Pr. Gheorghe Calciu
