Nimic nu este mai nenorocit decât omul care, în ceasul ispitei, leapădă credinţa în Dumnezeu şi recurge la soluţii de scăpare potrivnice Legii Domnului. Nu numai că un astfel de om nu va reuşi niciodată să-şi aranjeze mai bine viaţa în lume, dar el pe deasupra îşi va pierde şi sufletul.

Acesta a fost destinul tragic al împăratului Mihail Paleologul. Spre a îşi salva împărăţia, ameninţată de bulgari şi de sârbi, el a căutat ajutor şi scăpare la papa de la Roma, şi s-a învoit cu o necanonică unire. Ce a câştigat el cu aceasta? Nimic, căci nici împărăţia nu şi-a salvat-o, şi nenumărate nelegiuite omoruri a comis. Curând după aceea el a şi pierit fără cinste într-o campanie militară împotriva lui loan Ducas, Principele Epirului.

Atât de ostil i-a fost poporul ortodox acestui împărat, încât fiul lui, Andronic, nici măcar nu a îndrăznit să îşi îngroape tatăl printr-o ceremonie publică, ci l-a îngropat noaptea, fără rugăciune şi fără slujbă de înmormântare. Mihail Paleologul lepădat a fost de către Biserica Ortodoxă, şi nici cea romano-catolică nu l-a socotit al ei. El a murit deci în afară fiind de Biserica lui Dumnezeu.

După moartea lui Mihail, văduva lui, împărăteasa, a dat următorul decret: „Maiestatea noastră repudiază cu oroare şi silă Unirea cu Roma ce s-a petrecut de curând în Biserică, aducând în sânul Ei dezbinare…

Iar dacă Sfânta Biserică a lui Dumnezeu a hotărât să nu binecuvânteze nici un fel de pomenire pentru cel adormit împărat Soţul nostru, stăpânul şi domnul, din pricina numitei fapte şi dezbinări, şi Maiestatea noastră, care se pleacă întru toate cu frică şi cu cutremur înaintea lui Dumnezeu, şi cu supunere Sfintei Bisericii Lui, va aproba şi va accepta această hotărâre a Bisericii, şi nu va îndrăzni nicicând să facă slujbă de pomenire pentru soţul nostru împăratul, stăpânul şi domnul”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 13 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)