Acestea sunt prevederile noului Regulament privind monitorizarea financiară a autorităţilor publice, aflate la autofinanţare, întreprinderile de stat/municipale şi societăţile comerciale cu capital de stat, sau majoritar de stat.
Noile prevederi aprobate de Guvern suplinesc procesul de monitorizare financiară cu noi surse de informare, inclusiv cu rapoarte despre mărimea şi rulajul proprietăţii publice, precum şi despre executarea obligaţiunilor de către persoanele abilitate să prezinte interesele statului sau a unităţilor teritorial – administrative.
Astfel, Agenţia pentru proprietate publică va prezenta anual ministerului Finanţelor informaţii despre indicatorii rezultatelor şi activităţii financiar-economice a intreprinderilor de stat şi societăţile comerciale cu capital de stat total sau majoritar.
Instituţia va comunica şi despre etapele atingerii acestor indicatori, va prezenta informaţii ce ţin de măsurile întreprinse pentru consolidarea disciplinei financiare, asigurarea eficienţei administrării proprietăţii de stat, atenuarea riscurilor bugetar – fiscale, legate de activitatea financiar – economică a acestor întreprinderi şi companii. Regulamentul a fost suplinit cu noi puncte, care stabilesc că scopul monitorizării financiare este o evaluare şi analiză a riscurilor bugetar – fiscale, legate de activitatea economică şi financiară a intreprinderilor menţionate, care pot influenţa asupra situaţiei bugetar – fiscale precum şi o analiză a situaţiei organelor publice, care sunt la autofinanţare.
Monitorizarea financiară va avea loc în baza datelor rapoartelor financiare şi statistice ale întreprinderilor, rapoartelor despre mărimea şi rulajul proprietăţii de stat, informaţiilor din Registrul de proprietate publică despre intreprinderi, precum şi proprietatea publică, care vor fi prezentate de Agenţia de proprietate publică, informaţii despre obligaţiunile şi facilităţile fiscale, informaţii despre dfatorii pe creditele primite de la surse interne şi externe, garantate de stat, informaţii despre valorile mobiliare, operaţiunile cu acţiuni de pe piaţă, emisiunile suplimentare, etc.
Rezultatele monitorizării financiare vor fi prezentate Guvernului, ministerului Economiei şi Infrastructurii şi Agenţiei deproprietate publică şi vor fi luate în calcul în procesul de luare a deciziilor privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, iar la necesitate pentru restructurarea sa atragerea investiţiilor private, privatizarea sau adoptarea deciziilor de consolidare a disciplinei financiare, creşterea eficienţei utilizării proprietăţii de stat.