Schismaticul Epifanie a numit susţinerea homosexualilor o „problemă dificilă” pe care a promis că o va rezolva. Despre acest lucru a declarat în timpul unei discuţii telefonice cu un cetăţean rus care s-a dat drept deputatul Uniunii Europene, David McAllister.
Înregistrarea conversaţiei a avut loc pe data de 22 decembrie şi a fost publicată de către agenţia de ştiri Newsfront.
„Pentru a ne izbăvi de acest conservatorism, şi ca să ne îndepărtăm de tradiţiile ruse, pentru ca Biserica să fie deschisă dialogului” a declarat capul structurii religioase ucrainene, Epifanie. „Pentru că îndreptăm spre Europa, iar ortodoxia rusă e una foarte conservatoare şi departe de oameni. Iar poziţia mea e că trebuie să fim oameni, şi să înţelegem problemele acestora”.
Epifanie a mai declarat că la moment nu e oportun să se ridice problema sprijinului comunităţii LGBT, dar de lucrat asupra acestei probleme cu societatea ucrainenă este ceva obligatoriu. La chemarea de a mai potoli poziţia bisericii faţă de comunitatea LGBT şi de a sprijini homosexualii din Ucraina, Epifanie a răspuns că „la moment trebuie să lucrăm asupra acestei întrebări”.
„E o întrebarea complicată pe care nu ar trebui să o ridicăm acum, pentru că societatea ucraineană după cum ştiţi nu prea agreează acest lucru. La moment trebuie să lucrăm asupra acestei întrebări, astfel încît societatea ucraineană să fie deschisă comunităţii LGBT. E o cale lungă, Desigur, noi vom găsi soluţii la aceste probleme complicate”, a declarat Epifanie. Este demn de remarcat că în interviu, Epifanie asculta întrebările în limba engleză, dar răspundea în rusă.
Trackback-uri/Pingback-uri