“Vorbim de CIP-uri şi de alte lucruri ca acestea. Este o mare derută. De ce derută? Pentru că nu mă interesează lucrurile acestea materiale prea mult, ci mă interesează, în primul şi în primul rând, rodul sau starea mea sufletească care începe să se pecetluiască ca urmare a relaţiei mele cu gândul despre el.
E mult mai important lucrul acesta. Şi văd că acuma sunt CIP-urile, apoi va fi altceva, apoi altceva. Mereu ei ştiu cum să acţioneze, cum să-mi pipăie mie sufletul şi cum să-mi influenţeze alegerea. Eu nu spun că CIP-ul nu este un pericol.
Este un pericol foarte, foarte mare, dar mai mare, mult mai mare este să spun: ce să fac, câte or să mai fie din astea; în fond CIP-urile sunt de mult, nu de acum. Eu sunt CIP-uit de 20 de ani, sunt urmărit de mult şi ce, am păţit ceva? Nea Nicu m-a urmărit (Ceauşescu, în fapt Securitatea comunistă – n. red.), avea atâta aparatură. Şi ce am păţit ceva? N-am păţit nimic!
Dar vă spun eu ce se întâmplă. Lucrurile sunt mult mai grave! Omul se în treabă: după ce bea un pahar cu ţuică mai este treaz? Mm!?! După ce bea două pahare, stacane, cu ţuică mai este treaz? Mm, aşa şi aşa… După ce trei pahare mai este treaz? Nu mai este!
Şi încă ceva important. Se va trezi oare? Aici este problema! Dacă eu beau trei pahare de ţuică mai sunt eu în stare să fiu conştient de faptele mele? Numai ştiu! Şi în clipa aceea eu voi intra într-o stare din care să nu pot să mă mai întorc la credinţă. Să nu mai pot!
Cum dar eu sunt liber şi pot să decid în legătură cu mântuirea mea. Da! Cu condiţia să fiu treaz! Eu o dată beat fiind nu pot, nu mai pot să decid pentru mine. Şi întrebaţi Biserica sau cercetaţi Canoanele cum moare sau cum se socoate omul care moare beat?
Vă spun eu: este sinucigaş! Biserica hotărăşte şi arată că moartea prin beţie este sinucidere. Şi atunci unde mai este mântuirea? Deci să nu vă gândiţi că mai beau eu acum puţin şi mă întorc, că doar mă voi trezi. Dacă mă voi trezi!
Deci nu acceptaţi nici un fel de compromis că o fi CIP-ul, că o fi ecumenismul, că o fi altul, sau altul, sau altul… Repet, nu acceptaţi compromisul! Şi ca să fie clar, nu despre CIP este vorba, ci despre ceva mult mai grav.
Noi spunem aşa la Botez: „Mă lepăd de satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujba lui, de toată trufia lui”; mă lepăd de trei ori, scuip şi îl lepăd total din fiinţa mea. Şi cum vine aceasta, când eu acum la ananghie sau la colţ accept lucrurile lui şi rostul lui şi voia lui, a diavolului, că o accept.
E limpede că aceste documente reprezintă nişte relaţii ale mele oficiale cu diavolul. Iertaţi-mă, dar el este stăpânul! El porunceşte! Şi în clipa aceasta pun o întrebare: Ale cui sunt documentele acestea? Ale diavolului, nu-i aşa? Cu sau fără CIP, nu-i aşa? Aici e problema! CIP-ul este aşa o găselniţă, să nu priceapă omul ce este. Dar e simplu!
Dacă pe o hârtie scrii aşa: Statul Român demonizat de astăzi, deasupra; de desubt: vrei să ai carnet de şofer (sau paşaport sau buletin de identitate, în viitor – n. red.) prin care să circuli liber prin statul român demonizat? Răspunzi: da sau nu! Semnezi: da! Din clipa asta te-ai demonizat. Punct! ”
Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxe N.30
(Ieroschim. Ioan Şişmanian, Fragment din Conferinţa „Măreţia Ortodoxiei”, Ploieşti, 2009)
