Părinte, sună foarte frumos sintagma „prestigiul smereniei”. Care este înţelesul acesteia?
Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină.
Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI. Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii.
Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă. Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.
Noi, creştinii ortodocşi, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre. Când a fost vorba de apărarea icoanei au ieşit călugării din pustie şi au mărşăluit pe străzile Constantinopolului şi nu au vorbit niciunul. Numai cât i-a privit lumea în adâncimea smereniei lor şi a revoltei lor şi a fost de-ajuns.
La Sinodul al VII-lea s-a restabilit cultul icoanelor, o urmare a acţiunii monahilor care s-au impus cu smerenia lor demnă. Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi netrebnicii din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. Smerenie, să fim supuşi, ascultători, că de aceea sunt rânduite cele mai mari, dar asta nu înseamnă că dacă e mare are şi dreptate şi adevărul de partea lui. Poate să fie un străin care vine să-mi dea ordine şi să mă supună. Aşa am trăit în comunism atâta amar de vreme, ni se cerea să facem ectenii, să ne rugăm pentru Nicolae Ceauşescu, apoi pentru Constantinescu şi pentru toţi eştii, ceea ce nu înseamnă deloc ascultare, smerenie, ci mai degrabă este vânzare, tot mai căzută, până la trădarea naţiei noastre.
Extras din interviul cu Părintele Părinte Iustin in aprilie 2007 si preluat din revista Credinta Ortodoxă
Părinte, sună foarte frumos sintagma „prestigiul smereniei”. Care este înţelesul acesteia? Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină. Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât […] 👉 https://c.aparatorul.md/jnmtl 👈
Și evanghelia lui Cristos cine o predică ? Matei 24 : 14
DA
AMIN
Roman Vasile Buna frumoasa, incerc sa trimit o cerere de prietenie dar nu merge, te rog trimite o cerere de prietenie🌲🌲🥀🌹🍀🌳☘
Doamne ajuta
Foarte adevarat.Exista si Dreptatea,nu numai mandria
Tataie dar de rasa sumeriană ști ceva?actuala blibia are rădăcini din cultura lor?
Doamne ajuta Amin
Amin!
DOAMNE AJUTĂ AMIN.
Amin
Amin! Doamne ajuta!
NU CONFUNDATI RELIGIA CU CREDINTA! RELIGI SANT CU MIILE DAR CREDINTA ESTE DOAR UNA!
Teodor Florea așa e, credința ta nefiind dreaptă,e doar BOLNAVĂ,ca și tine de altfel căci nefiind ortodox n ai ce căuta aici.
Adrian Craciun DE CE-I MAI SPUI LUI DUMNEZEU TATA DACA NU-I DAI ASCULTARE? DE CE-I MAI SPUI LUI DUMNEZEU TATA DACA NU-I DAI CREZARE? DE CE VA MAI NUMITI CRESTINI DACA DE PORUNCI NU VRETI SA AUZITI? ATI UITAT CE DUMNEZEU A SPUS? DUMNEZEU NEA VORBIT PRIN MOISE PROFETI SI ISUS! ATI UITAT CINE ESTE ADEVARATUL IMPARAT? EL NISTE PORUNCI A DAT! ATI UITAT CINE ESTE ADEVARATUL STAPAN?DACA VRETI SA FITI IERTATI DOAR LUI SA VA RUGATI! ATI UITAT CUMVA CA MAI ESTE O VIATA? PENTRU ASTA MAM NASCUT EU SA VA REAMINTESC! STAPANUL MEU ESTE DUMNEZEU! CEI CE FAC VOIA TATALUI MEU FAC PARTE DIN FAMILIA MEA SI SE VOR SALVA! TATAL MEU ESTE DUMNEZEU! NU MAM NASCUT SA SALVEZ PE CINEVA ANUME MAM NASCUT SA REFAC LEGAMANTUL DINTRE DUMNEZEU SI ACEASTA LUME! NU MAM NASCUT PENTRU O RELIGIE SAU TARA MAM NASCUT PENTRU TOATA RASA UMANA! NU MAM NASCUT PENTRU UN POPOR MAM NASCUT SA VA DEVIN PASTOR! O LIMBA O CREDINTA SI UN PASTOR ESTE VOIA LUI DUMNEZEU! CINE SE OPUNE? SATAN CU AI LUI ADEPTI!
Amin doamne ajuta