Pr. prof. univ. Ioan C. Teșu:
În ultima vreme, se înmulțesc știrile despre o inevitabilă și iminentă apocalipsă. Potrivit calendarului Maya, ciclul acestei lumi s-ar încheia la data de 21 decembrie 2012, printr-un diluviu care va distruge lumea și omenirea. Specialiștii NASA, pe de altă parte, ne avertizează asupra efectelor greu de imaginat pentru lume și pentru om ale furtunilor solare din 2013. Mai nou, Centre seismologice din Ucraina, pe baza teoriei ciclicității cataclismelor și catastrofelor naturale, ne pun pe gânduri cu un apropiat cutremur devastator, de 7-9 grade pe scara Richter.
Cum trebuie să primească toate aceste vești apocalitice și ce trebuie să facă un adevărat creștin?
În primul rând, trebuie să înțeleagă faptul că lumea, având un început, va avea, inevitabil, și un sfârșit. Când va fi aceasta, numai Dumnezeu o știe. Poate în 2012, poate în 2013, poate în 3012 sau 5013, poate la anul, poate mâine. Sfânta Scriptură, atât în Apocalipsa mare, cât și în apocalipsa mică (Matei, cap. 25), ne dă indicii și enumeră semnele prevestitoare sfârșitului lumii, unele dintre ele împlinite, altele în așteptare, iar Părinții cei duhovnicești, vorbind despre cauzele morale ale sfârșitului acesteia, consideră că el se poate produce fie datorită faptului că lumea va ajunge la o asemenea stare de progres, încât nu va mai putea fi nici măcar cugetat ceva mai înalt, fie va ajunge la o asemenea stare de regres sau decădere morală, încât ea însăși se va autodistruge sau desființa. Spiritele pesimiste și fataliste văd deja în cea de-a doua variantă cauza generală a apocalipsei, exemplificând pe de o parte, cu efectele devastatoare ale intervenției omului asupra mediului, prin care ființa umană s-a făcut cel dintâi dușman al acestuia, exploatându-l nemilos și în interes egoist, iar pe de altă parte, cu mulțimea de fărădelegi pe care le constatăm producându-se astăzi și care par a se înmulți necontenit.
Observarea cursului lumii și al omului lasă posibilitatea îmbinării celor două cauze, în sensul că pe măsură ce o mare parte a oamenilor se va îndepărta tot mai mult de Dumnezeu și de credință, slujind idolilor lumii acesteia, unii vor trăi cu adevărat credința, luptând pentru mântuirea sufletului. Așadar, dacă adevărata cauză generală va fi degradarea continuă a lumii și a vieții morale, datorată omului, creat a fi „regele“ și „cununa“ creației, în plan paralel se va constata o luptă până la sânge a celor ce vor căuta să își câștige lumea viitoare, încă din această lume.
Însă, ceea ce trebuie să îl preocupe pe adevăratul creștin nu este clipa sfârșitului lumii, ci a sfârșitului lui. Nu contează atât de mult când lumea își va încheia existența, dacă vom fi martorii ei, dar contează cum ne va afla pe noi din punct de vedere duhovnicesc, dacă vom fi contemporani ei, iar dacă nu, ceea ce contează pentru veșnicie este modul în care ne află sau ne găsește sfârșitul personal. Căci sfârșitul nostru, este oarecum și sfârșitul lumii, pentru că odată cu noi, moare pentru noi o lume, la fel cum sfârșitul general al lumii este și sfârșitul fiecăruia dintre cei ce o alcătuiesc.
Primii creștini socoteau și ei că trăiesc „vremurile de apoi“ și așteptau venirea Domnului. De-a lungul veacurilor, grupări religioase apocaliptice au calculat chiar date ale acestei veniri și au rămas cu așteptarea. Domnul nu vine când calculăm noi, ci când va socoti El că ne este de folos și spre mântuire sau spre osândă veșnică.
Moartea însăși este pentru ființa umană, o mare taină, un mister negrăit. Este o taină supremă, pentru că nu am mai trecut prin ea și nu știm decât din relatări cum se va petrece atunci, cum se va despărți sufletul de trup, ce va afla și va vedea în acele clipe. Este o enigmă pentru că nu știm nici unde și cum ne va afla: printre cei dragi și apropiați sau singuri și departe de ei, prin suferințe și dureri sau senin și liniștitor. Nu știm dacă ne vom fi pregătit suficient pentru a da „răspuns bun la înfricoșătoarea judecată“ sau, dimpotrivă, vom fi epuizat timpul vieții prezente în păcate și fărădelegi, ceea ce va atrage pedeapsă și osândă veșnică. Dar mai presus de toate, este o taină covârșitoare pentru că nu știm ce vom afla după ea – fericirea raiului sau iadul cel veșnic.
Cunoscând toate aceste realități duhovnicești, credința ortodoxă face din cugetarea la moarte o adevărată virtute și ne recomandă să ne comportăm față de trup, ca și cum am avea de trăit alături de el o mie de ani, iar viața prezentă să o trăim ca și cum mâine sau la noapte am muri. Aceasta înseamnă să nu supunem trupul exceselor pentru că efectele acestora se vor manifesta, îmbolnăvindu-l și distrugându-l, iar față de fiecare clipă a vieții noastre să ne comportăm ca și cum ar fi ultima pe care am primit-o spre a ne îndrepta și mântui. Aceasta înseamnă totodată, să încercăm să umplem fiecare ceas și fiecare moment al vieții noastre cu fapte bune, de virtute creștină, cu speranța că atunci când va avea loc evaluarea vieții noastre, la judecata particulară și apoi la cea universală, ne vom lua răsplata cea bună a ostenelilor noastre.
Recomandările Sfinților Părinți sunt, astfel, pline de speranță și mângâiere. Moartea nu este privită ca un deznodământ implacabil, ca un eșec al vieții, ci ea este văzută ca o poartă de acces spre adevărata viață – cea veșnică. Sentimentul trăit înaintea ei de adevăratul creștin nu este cel de groază paralizantă, de spaimă profundă, pesimism și tragism, ci de responsabilitate și nădejde în mila și ajutorul lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, istoria lumii și în mod deosebit a creștinismului consemnează numeroase exemple ale unor persoane care, în timpul vieții lor scurte, au adunat fapte bune și au lăsat lumii o moștenire de cinste cât generații întregi, iar altele care, trăind îndelungat, au făcut umbră degeaba pământului. Așadar, nu contează cât trăim, ci modul în care o facem, cum trăim. Cum Sfinții Părinți socotesc păcatul o îndepărtare de Dumnezeu – Izvorul Vieții – și o formă de moarte – sufletească, iar mai apoi trupească și veșnică, sunt mulți care mor în fiecare zi, ba chiar mor de mai multe ori spiritual, sau chiar dacă îi vedem că umblă și acționează mai departe, în plan duhovnicesc, adevărate „cadavre vii“. Trăiesc biologic, vorbesc, se hrănesc, dar spiritual, sunt în pragul morții veșnice.
Părintele Profesor D. Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al veacului trecut, întrebat fiind de o persoană apropiată, pe când se afla în ultimele momente conștiente ale vieții sale trecătoare, dacă se teme de moarte, a răspuns că nu îi este frică de ea, dar că se gândește la judecata ce îi va urma. Ultimele sale cuvinte au fost: „Rugați-vă pentru fratele Dumitru!“, iar marele duhovnic de la Sfânta Mănăstire Sihăstria, Părintele Cleopa, socotind că sfârșitul lumii va fi atunci când nu va mai exista dragoste între oameni, când „nu va mai exista cărare de la om la om“, recomanda ucenicilor săi să nu calculeze clipa morții, ci să se pregătească duhovnicește pentru momentul judecății.
Doamne ajută
Vez multam
Doamne ajută Amin ,
“Nu contează când murim, dar contează cum ne află clipa morții” deoarece clipa morții îți pecetluiește destinul. Dacă te,a prins cu relația ta cu Dumnezeu nerezolvată nu mai ai nicio șansâ să fii mântuit. Nu mai este nicio rugăciune de mijlocire pentru tine Alege azi, până mai e har, să te închini lui Dumnezeu și împacă,te cu El
Doamne ajuta amin !
Milioane de carti tiparite te invata cum sa traiesti pe pamant dar Biblia te invata cum sa te pregatesti pentru moarte
Amin
Adevarat!👌🏮
Mircea PopaGabriel Gheorghe
La final din noi râmâne doar informația pe care am transmis-o urmașilor (cei care am avut).
Cei care n-au avut au fost morți din…. viață……
Rog administratorul să nu mai îngăduie să induram jignirile pe care sunt aduse ortodoxie pe care spuneți că o apărați și păziți liniștea pacea postului în care ne aflăm Amin!
Maria Manole concret, care sunt jignirile, vreau răspuns….
E posibil ca viata sa se sfarseasca pe Pamant peste cateva milioane de ani, atunci cand Andromeda se va intersecta cu galaxia noastra. Deci stie si omul…
Bololoi Vasile Au fost si sunt oameni care si-au cunoscut ziua plecarii in transcendent,un sfant contemporan cu noi se bucura in pustie cand venea vreun hot sa-i fure cate ceva(dar nu avea ce)in speranta ca-l va ucide si va pleca la Cel ce tine intreg universul si caruia l-a slujit intrega viata.E greu de-nteles pt. cei ce nu pot vedea dincolo de materie.Viata terestra este moarte comparativ cu vesnicia care ne asteapta pe toti,unii stiu,altii doar cred,iar majoritatea nici nu crede si nici nu e interesata.
Amin🙏Trebe sa ne curățim sufletul prin spovedanie ca nu știm niciunul ceasul plecării din lumea aceasta!!! Sa nu ne surprindă nepregatiti😌🙏
Florica Hulujan Sa facem asta cat mai des,mai ales o data la 40 de zile!
Nu moare nimeni ci doar de ciuda o sa moară unii la figurat sau cine știe unii la propriu, când veți vedea cat de mințiți ați fost și culmea cu acordul vostru v-ați lăsat mințiți
Amb Maria cum ? Nu moare nimeni si atunci unde Este mamma mea ?
Lalylo Lo LobryLo vor murii de ciudă și mânie cei ce au avut încredere în domele religioase și doctrinele politice ,dar la figurat depinde de fiecare cum vor depășii adevărul care se va revela ,cei ce vor murii la propriu sunt cei vinovați de tot genocidul început acum 3 ani asupra omenirii
Amin!
Amin
„Anul ăsta finanţele e mai ale dracu ca oricând”
De către
Anonimus
–
18 august, 2022
Nu sînt bani pentru pensii şi salarii, pentru renovarea şi dotarea şcolilor, pentru construirea de poduri şi drumuri naţionale, dar sînt pentru mărirea salariilor unor categorii de funcţionari din administraţiile de stat şi locale şi din ministere, unde există scheme de personal supraîncărcate ce consumă bugetul ţării. Cîteva sute de mii de şmecheri din structurile de stat au sufocat bugetul, trăind ca nişte nababi, fără să facă dovada eficienţei muncii. Funcţionărime umflată în birouri, fini, naşi cumetri, amante, tot felul de agenţii guvernamentale, zic ei de utilitate publică, unele obscure şi fără sens, aşa zise autorităţi centrale şi locale, zeci de primării care au mai mulţi funcţionari decît cetăţeni în localităţi, pensionari speciali, toţi cuplaţi la bugetul de stat. Nimeni nu se încumetă să scuture bugetul de paraziţii care sug seva poporului. Absolut revoltător! Adevărate găşti de tîlhari oficiali sug din banii publici! Administraţia centrală şi cele locale sînt supraîncărcate cu funcţionari inutili, ineficienţi, nepregătiţi, aroganţi şi leneşi.
De ce este sărăcită cu bună ştiinţă populaţia? Pentru că fonduri uriaşe sînt cheltuite cu huzurul acestor clase privilegiate, cheltuite pe înarmare cu vechituri militare casate de Occident, blindate-rebut, sicrie zburătoare de cca 40 de ani, precum afirmam cu ani în urmă în editorialul «Sicrie Zburătoare»… exact ce fac acum marii escroci mondiali traficanţi de arme, care aruncă armamentul învechit în curtea lui Zelenski. Pentru că preşedintele nostru trădător se închină fostului jandarm mondial, îi face respiraţie artificială cu bogăţiile poporului bătrînelului bicisnic, bolnav şi ramolit, Biden, care încearcă cu bileţelul de instrucţiuni întors invers să jongleze cu teorii capcană, prin care SUA vrea să-şi justifice amestecul agresiv în treburile interne ale statelor lumii.
Mărturii recent desecretizate arată că în 1984, sub pretextul luptei împotriva pericolului comunist, SUA. au adoptat o directivă numită «Politica faţă de Iugoslavia – United States Policy Towards Yugoslavia», care viza „destabilizarea guvernului Iugoslaviei” şi realizarea în Europa de Est de „revoluţii tăcute”, prin care „să fie răsturnate guvernelor şi partidele comuniste”, cu scopul înregimentării acestor ţări în „economia de piaţă”. Nu-i greu să constatăm condiţiile care au făcut din SUA „statul exceselor”, potrivit lui David Potter, un „popor providenţial pe un pămînt al făgăduinţei”, adică, un popor de eliberaţi, nu de sclavie, ci de complexul instituţiilor morale.
Experienţa libertăţii totale a dat naştere unei şcoli de corupţie, contaminîd cu timpul state întregi, încît astăzi observăm cu indignare că nicăieri, cu atît mai mult la ei, nu mai este teritoriul laptelui şi mierii, ci al înşelătoriei, violenţei, războiului, setei de bani şi putere, al crimei legiferate. Iată cum era înfăţişată, cu puţin timp în urmă, SUA de către Walt Whitman în «Democratic Vistas»: „Societatea americană e cangrenată, crudă şi putredă. Depravarea claselor de afacerişti este infinit mai mare decît s-a presupus. Serviciile naţionale, statale şi municipale şi toate ramurile şi departamentele sînt supra-saturate de mită, de fals şi corupţie. Marile oraşe abundă în jaf şi ticăloşie… cîştigul bănesc este la noi şarpele magicianului, care rămîne unic stăpîn. Cea mai bună clasă cu care ne mîndrim este doar o haită de speculanţi şi indivizi vulgari bine îmbrăcaţi”. Citind aceste rînduri te duci cu gîndul la contextul intern, la clasa noastră politică, reflectată de aceeaşi oglindă măritoare.
Fenomenul corupţiei, instalat la scară largă în România, ca un plagiat după corupţia americană şi vest-europeană, a devenit un aspect dominant, un simptom de tensiune în ţară. Elitele de iluminaţi ne-au impus bazele mult-rîvnitului stat global şi omului de tip nou, fabricat în retortele unei decăderi sociale, politice şi economice. După 1989, clasa politică românească a acumulat extrem de rapid munţi de averi, miliardarii şi milionarii noştri sînt visterii penale, iar contextul legislativ intern, lor, apărător fidel. Fiscalitatea n-a fost folosită niciodată ca premisă a dezvoltării, ci pentru a ţine în funcţii marionete şantajabile şi incompetenţi puşi pe căpătuială. Finanţele sînt o formă de spoliere a veniturilor românilor. În fiscalitate nu se regăsesc birurile plătite. Colectele de taxe s-au anonimat, luînd căi necurate. Despre sumele uriaşe împrumutate la cele mai mari dobânzi, Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul, nu scot o vorbă, dar, în plină criză energetică, ăştia vînd toate sursele de energie internă. Românii se aleg cu sărăcia, jefuitorii cu proprietatea poporului. Vorba lui Marin Preda, „anul ăsta finanţele e mai ale dracu ca oricând”.
– „Plăteşti ori nu plăteşti funcirea, române?
– Păi, n-am de unde să plătesc, ce-ai să-mi faci?
– Vin cu jandarmul şi-ţi iau vita din bătătură!”.
Asta se va petrece dacă românii nu vor avea cu ce achita facturile şi datoriile la stat.
Cu ce s-au ales românii? Cu un Iohannis trădător la Cotroceni şi cu nişte guverne care i-au slujit lui, nu poporului. Cu uriaşe escaladări de preţuri, cu cele mai stufoase şi mai mari taxe din UE, cele mai mari dobînzi şi clauze frauduloase la împrumuturi, cele mai mici salarii din Europa. Cu ocupaţie militară străină, droguri, virusuri, moluri, manele, oaţap, mii de farmacii, feisbuc(sic!), şomeri, jafuri, vaccinuri mortale, miliardari şi milionari penali, război geodezic, clasă politică leneşă, coruptă, hoaţă şi vîndută, mimetisme ale instituţiilor statului după modelul corupţiei americane şi europene.
Aceasta ar fi imaginea anilor de mandat iohannist, ticsiţi cu aparate de stat stricate, stufoase şi incompetente, care vor primi măriri de salarii. Clasa medie, care speră de peste trei decenii într-un trai mai bun, va plăti funcire cu vîrf şi îndesat, să astupe găurile bugetului roase de trîntorii puterii. Observăm că profiturile aparţin hoţilor de la vîrful statului, iar datoriile, falimentele, criza financiară şi alimentară, cad pe spinarea poporului, îndatorat pentru multe vieţi. Industrie, ioc, agricultură, pusă pe butuci de seceta comandată din butoane! Nu peste mult timp, cînd vocile mondialiştilor vor anunţa grîul ca monedă forte şi de influenţă geopolitică, vom fi vai de mama noastră. Vorba românului sărac: „avem aviația la pămînt, iar agricultura în aer!”.
Preluare: art-emis.ro / Autor: Maria Diana Popescu
AMIN
@POONII&PACE,
Contează foarte mult când murim:
Nu va rămânea Duhul meu pururea în oamenii aceștia,pentru că sânt numai trup.Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani! (Fac.6).
Așa că cine va muri la o sută de ani va fi tânăr și cine nu va atinge-o va fi blestemat (Isaia 65).
Amin
Mai știu și alții…. numai noi nu…
Exact cum nici nu conteaza postarea asta😁
Moartea e Paștele nostru personal. Să l așteptăm in smerenie și cu nădejde in Mila lui Dumnezeu.
Eu deja vad astazi ca nu prea este ”carare de la om la om” ce sa ne mai vizităm? …Avem internet, vorbim prin scaip sau la telefonul mobil, suntem superficiali, grabiti, n-avem timp nici sa ne gindim la sufletul nostru, dar ce sa mai vorbim de porunca ca trebuie sa cercetam pe aproapele, n-avem timp pentru nimic practic, alergam, muncim, avem nevoie de bani,copiii îi lasam în grija la vreun baby sitter, dar ce-i cu noi, de fapt? ”Quo vadis, homine?”