Odată, un sătean binecredincios merse la un consătean al său să ia în arendă o bucată de loc, şi după ce s-au înţeles, scoase banii şi-i dădu ca arvună. Cel cu locul îi zise:

— Trebuie să-ţi dau o chitanţă.

Dar omul credincios îi răspunse:

— Nu-i nevoie, că doar Dumnezeu vede.

Citeşte şi:  Cu blestemul ce i-l dai, este ca și cum ai lua pistolul și ai omorî pe cel vizat. Cu ce drept faci asta?

Atunci celălalt, care se lăuda la toată lumea că el nu crede, îl întrebă:

— Cum, dumneata crezi în Dumnezeu?

— Bineînţeles că da.

— Eu nu cred în asemenea lucruri; astea sunt fleacuri, poveşti pentru copii; Dumnezeu nu există, ascultă-mă pe mine.

Atunci credinciosul îi zise:

— Dacă-i aşa, fă bine atunci şi dă-mi chitanţă pentru banii pe care ţi i-am dat, pentru că eu nu am încredere în cei care nu cred în Dumnezeu.

Citeşte şi:  Video. Pr. Dumitru Staniloae - Frumusețea Ortodoxiei

Consăteanul ruşinat, tăcu chitic şi eliberă chitanţa cerută.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016