Odată, un sătean binecredincios merse la un consătean al său să ia în arendă o bucată de loc, şi după ce s-au înţeles, scoase banii şi-i dădu ca arvună. Cel cu locul îi zise:

— Trebuie să-ţi dau o chitanţă.

Dar omul credincios îi răspunse:

— Nu-i nevoie, că doar Dumnezeu vede.

Citeşte şi:  Celor ce spun că nu există nicio diferență între comunism și creștinism: Creștinii nu sunt comuniști!

Atunci celălalt, care se lăuda la toată lumea că el nu crede, îl întrebă:

— Cum, dumneata crezi în Dumnezeu?

— Bineînţeles că da.

— Eu nu cred în asemenea lucruri; astea sunt fleacuri, poveşti pentru copii; Dumnezeu nu există, ascultă-mă pe mine.

Atunci credinciosul îi zise:

— Dacă-i aşa, fă bine atunci şi dă-mi chitanţă pentru banii pe care ţi i-am dat, pentru că eu nu am încredere în cei care nu cred în Dumnezeu.

Citeşte şi:  Cât de mult nu veți trăi, nu veți găsi un prieten mai bun ca propriul înger păzitor!

Consăteanul ruşinat, tăcu chitic şi eliberă chitanţa cerută.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016