Aud tot mai des, pe la conferințe ortodoxe, exemplul cu bătrâna țărancă analfabetă care a trăit muncind toată viața, s-a rugat cum a putut și cum a știut, fără să cunoască Teologie, neavând condițiile necesare și, după ce a murit, a luat-o Dumnezeu la El și…L-a recunoscut imediat pe Hristos, atunci când L-a văzut. Fără să fi avut descoperiri dumnezeiești în timpul vieții.

Pot să cred că un om care nu a avut posibilitatea să învețe carte și, implicit, Teologie, care s-a trudit să-i crească pe alții și a fost credincios toată viața, este miluit de Dumnezeu și primit în Împărăția Lui.

Există chiar, în calendarul nostru ortodox, o zi de pomenire a Sfinților săraci. Și, după câte îmi amintesc, Sfântul Ioan de Kronstadt îi numea pe țăranii care trudeau toată ziua Mucenici.

Însă nu știu dacă aceste exemple ni se potrivesc.

Dacă este să căutăm pilde după care să ne ghidăm în viața noastră, oare nu ar trebui să le căutăm în conformitate cu viața noastră?

Adică, dacă trăiești în pustie, cauți pe cineva care să-ți fie model și îndrumător din punct de vedere anahoretic.

Dacă trăiești în Mănăstire de obște, vrei să înveți cum să te mântuiești uitându-te la cineva care a trăit în Mănăstire de obște și a avut virtuți mari în aceste condiții.

Dacă vrei să imiți nebunia pentru Hristos, înveți de la cei care au practicat-o.

Bineînțeles, există și lucruri bune, fapte sau obiceiuri, pe care poți să le înveți de la oricine, indiferent de viața pe care a avut-o, adaptându-le, desigur, la modul tău de existență.

Dar a spune că trebuie să învățăm simplitatea analfabetismului și rugăciunea brambura, noi, care avem școli și facultăți, noi, care învățăm pe brânci pentru a ne integra în societate și a avea un loc de muncă cât mai bun, mi se pare o imensă ipocrizie.

Pentru că, dacă pentru nevoile noastre știm să ne punem cu burta pe carte ani de zile și să facem masterate și doctorate, pentru a fi recunoscuți și lăudați, dar pentru Dumnezeu…ne luăm pildă de viață duhovnicească pe femeia proastă, care, sărmana, nu a avut posibilități ca să învețe mai mult (deși poate ar fi vrut: am întâlnit multe cazuri de acest fel), atunci suntem de osândit, iar nu virtuoși.

Da, dacă o luăm drept exemplu numai pentru ca să ne smerim și mai mult, atunci e bine.  Dacă ne prihănim pururea în sinea noastră și ne spunem că suntem mai jos decât cei neînvățați, dar noi ne construim zilnic interior prin citiri și scrieri duhovnicești, alături de multe alte fapte bune, atunci e bine.

Dar dacă luăm oamenii neînvățați ca pildă la propriu, și considerăm că, dacă Dumnezeu îi mântuiește pe aceia, atunci tot ce trebuie să facem e…să nu facem nimic, și ne va mântui și pe noi Dumnezeu, tot la fel, atunci ne mințim cu bună știință. Și ne vom primi plata de la Dumnezeu care se cuvine unor ipocriți leneși și mincinoși.

Pentru că înseamnă că nu am căutat niciodată mântuirea, ci numai justificări pentru a ne credeortodocși și a…sta degeaba în voie.

Dacă îi place cuiva pilda cu țăranca neînvățată, cu adevărat, și vrea să o urmeze fără ipocrizie, atunci să se ducă și să se facă țăran. Fără nicio pretenție culturală, și să trăiască în conformitate cu tot ceea ce decurge de aici. Dacă conștiința lui îi spune că numai așa poate să se mântuiască.

La fel, dacă cineva își alege pildă numai pe Părinții pustnici, să se ducă în pustie și să trăiască asemenea. Dacă poate.

Aceasta este învățătura ortodoxă: ca fiecare să facă ce vorbește. Nu să vorbească despre virtuți din auzite și din citite și apoi să le arunce altora în față drept norme de viață, pe care ei înșiși nu le practică.

Dar dacă noi avem viața pe care o avem și, datorită epocii în care trăim, dacă avem posibilitatea să facem atâtea școli și să cunoaștem atâtea lucruri, la care mulți dintre strămoșii noștri nici nu îndrăzneau să viseze vreodată, dacă trăim în orașe, cu toată tehnologia pe care o avem la dispoziție, și nu vrem să plecăm de aici…atunci înseamnă că pe toate acestea trebuie să le punem în slujba lui Dumnezeu, într-un anumit fel, după cum ne este propriu fiecăruia dintre noi. Și nu să ne facem că ele nu există și că noi visăm, acum, „ce frumos ar fi” să tragem la plug și să facem „muncă de rob”…ca să ne rugăm cât și cum putem.

Ne furăm căciula singuri și nu cred că vom avea „sporire duhovnicească” din asta.

Autor: pr. Dorin Octavian Picioruş