Dar ce spune bogatul la toate acestea? „Voi face milostenii prin care voi fi mântuit.” Bine zici, dacă măcar le-ai face în ascuns, pentru ca în ziua judecății să dobândești la vedere bunătățile, împotriva acestuia stă cuvântul Domnului, care zice: „Nu faceți milosteniile voastre înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei, că unii ca aceștia și-au luat plata lor”.

Nu faceți milosteniile voastre înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei, că unii ca aceștia și-au luat plata lor
Ce fel de milostenie este asta, o, bogatule, iconomule al nedreptății?
Din răpire faci bine și primirea plocoanelor pentru tăinuirea judecăților! Nu e mai bine să nu nedreptățești?
Dar cum nedreptățești? Îngreunând jugul lucrătorilor tăi și făcând milosteniile tale din prisosul răpirii.
O, omule, ce socotești făcând acestea? Căci dacă miluiești din cele pe care le nedreptățești, fă milă cu cei pe care îi nedreptătești, bine făcând săracilor dintru ale tale. Căci ce părtășie are dreptatea cu fărădelegea? Și cum, batjocorind pe aproapele tău, pe altul miluiești?
Ce este plata bunelor intenții, pe lângă suspinul celor nedreptățiți? De vreme ce unii te blestemă si alții se roagă pentru tine, pe care dintre aceștia Stăpânul și Judecătorul ceresc îi va asculta? Pururea pe cei nedreptățiți, pentru că ți-ai adunat cărbuni aprinși pe capul tău.
Sfântul Simeon cel din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 65-66
Doamne ajuta
Cum fac preoții de sărbători când se laudă cu milostenia
Așa este milostenia se face in taină să știe doar Dumnezeu și cel milostiv și credință nu se lauda nu se trufește se poarta in suflet până la plecarea din această lume trecătoare și deșartă
Asta e fală nu milostenie!😔