Noi, pacatosii, trebuie sa avem întotdeauna în minte pomenirea mortii, si sa se învete mintea cu ea ca, având frica de ceasul neasteptat al mortii, sa ne înfrânam de la faptele cu care II mâniem pe Dumnezeu si sa fim întotdeauna pregatiti pentru plecarea din aceasta viata. Sfântul Ioan Scararul spune ca pomenirea mortii îi este necesara omului precum îi este necesara pâinea, si asa cum fara pâine nu poate trai, asa nici fara amintirea mortii nu îsi poate îndrepta viata sa. Fara pâine omul slabeste trupeste, iar fara pomenirea mortii slabeste duhovniceste. Pâinea întareste inima omului, iar amintirea mortii întareste virtutea omului. Cine are pâine, acela nu moare de foame, iar cine are întotdeauna amintirea mortii, acela nu îsi va omorî sufletul cu moartea pacatului, nu va face pacate de moarte.

[…]

Astfel, pe unii moartea îi loveste pe neasteptate înainte de batrânete si îi rapeste nepregatiti, iar pe altii, chiar si ajunsi la batrânete, îi gaseste tot nepregatiti si îi ia si îi arunca în focul gheenei! O, daca fiecare crestin ar tine totdeauna minte aceste cuvinte ale dreptului Isaac: „Nu stiu ziua mortii mele!” Daca fiecare dintre noi s-ar teme de moartea neasteptata si s-ar pregati prin pocainta adevarata pentru plecarea din aceasta viata, atunci moartea pacatosilor nu ar mai fi atât de crunta si sufletele crestinilor nu ar mai umple iadul! Dar vai de nepasarea noastra!

Noi traim ca si cum nu ne este dat sa murim niciodata, ca si cum vom vietui aici si ne vom desfata în aceasta lume vesnic; nici nu ne gândim ca sfârsitul ne bate la usa, ca securea este la radacina, coasa mortii este deasupra capului, ziua Domnului este ca un fur, aproape, judecata nu staruie, moartea nu doarme si dintr-odata cadem în plasa mortii si în chinurile iadului, dupa cum spune Sfânta Scriptura: „Ca omul nu stie nici macar vremea lui: întocmai ca si pestii care sunt prinsi în vicleanul navod, întocmai ca si pasarile în lat, asa sunt prinsi fara de veste oamenii în vremea de restriste, când vine dintr-odata peste ei” (Ecl. 9, 12).

Citeşte şi:  Când moartea și-a frânt mâinile în deznădejde

O, muritorilor! De ce nu ne amintim de moartea de care nu putem scapa cu nici un chip? De ce nu ne temem de cumplitul ceas al mortii, când nimeni dintre oameni nu va mai putea sa ne ajute? De ce nu ne pregatim pentru moarte, caci nu stim unde ne asteapta si în ce zi, în ce noapte, în ce ceas va veni sa ne ia de aici? Ca o trâmbita glasuieste vestea cea buna a lui Hristos care ne previne, zicând: „Vegheati, dar, ca nu stiti când va veni stapânul casei: sau seara, sau la miezul noptii, sau la cântatul cocosului, sau dimineata. Ca nu cumva venind fara veste, sa va afle pe voi dormind” (Marcu 13, 35- 36). însa noi nu acordam atentie acestui glas, noi, precum aspidele cele surde, ne acoperim urechile ca sa nu îl auzim, ca si cum acest lucru nu ne este spus noua! Evanghelia spune ca pe sluga cea rea, care manânca si bea cu betivii si îi bate pe cei ce slujesc împreuna cu el, stapânul ei, venind în ziua în care nu se asteapta si în ceasul pe care nu îl cunoaste „o va taia din dregatorie si partea ei o va pune cu fatarnicii. Acolo va fi plângerea si scrâsnirea dintilor” (Mt. 24, 51). Iar noi nu ne temem nici un pic de acest lucru, ca si cum suntem robii cei buni si alesi ai Domnului nostru, desi, în realitate, suntem plini de pacate si faradelegi!

Citeşte şi:  Boala, totuși, ne învață smerenia și supunerea față de voia lui Dumnezeu

Si daca oamenii cei sfinti si drepti s-au temut de moarte si s-au pregatit timp îndelungat pentru ceasul mortii prin mari nevointe (ca, de exemplu, dreptul Isaac), fara sa stie ziua sfârsitului lor, cu atât mai mult noi, pacatosii, trebuie sa ne temem de ceasul acesta si sa ne pregatim, curatind pacatele noastre ticaloase cu lacrimile fierbinti ale pocaintei, ca sa nu ne gaseasca sfârsitul vietii noastre scaldându-ne în tina pacatului si sa ne arunce în chinul vesnic. Tocmai pentru aceasta ne este ascunsa clipa mortii noastre, ziua sau noaptea sfârsitului nostru, ca noi, fara sa stim când vine ceasul acesta cumplit, sa îl asteptam mereu, sa ne temem de el si sa ne pregatim pentru plecarea din aceasta viata.

[…]

Si într-adevar: daca noi, nestiind nici ziua, nici ceasul mortii noastre, fara sa ne fie frica de el, savârsim pacate nenumarate si grele, atunci ce nu am savârsi noi daca am sti ca mai avem multi ani de trait pe pamânt si ca nu vom muri curând? Intrucât nu stim clipa, ziua si ceasul în care vom muri, trebuie sa traim ca si cum am astepta în fiecare zi moartea si la începutul fiecarei zile sa ne gândim: „Oare nu va fi aceasta ultima zi din viata mea?” Si la începutul fiecarei nopti sa spunem în sinea noastra: „Oare nu va fi aceasta ultima noapte a sederii mele printre cei vii?” Plecând la culcare, sa spui în sinea ta: „Ma voi mai scula viu din patul meu? Voi mai vedea lumina zilei? Sau îmi va fi acest pat groapa?” Trezindu-te devreme din somn si vazând primele raze din lumina zilei, sa te gândesti: „Voi trai pâna deseara, pâna la caderea noptii sau îmi va veni ceasul mortii în cursul acestei zile?” Gândind astfel, sa-ti petreci toata ziua, ca si cum te-ai pregati sa mori, si seara, îndreptându-te spre somn, sa-ti cercetezi si sa-ti îndrepti constiinta ca si cum ai sti ca în noaptea aceea îi vei preda lui Dumnezeu sufletul tau.

Citeşte şi:  Pateric – Carte de învățături și experiențe duhovnicești

Pierzator este somnul aceluia care a adormit în pacate de moarte, si primejdios este somnul aceluia al carui pat este înconjurat de diavolii, care asteapta momentul sa traga sufletul pacatosului în focul gheenei. Rau este pentru acela care a plecat la culcare fara sa se împace cu Dumnezeu, caci, daca, atunci când l-am suparat pe aproapele nostru cu ceva anume, Apostolul spune: „soarele sa nu apuna peste mânia voastra” (Efes. 4, 26), cu atât mai mult cel ce L-a mâniat pe Dumnezeu trebuie sa se îngrijeasca sa nu îl gaseasca soarele în mânia lui Dumnezeu, sa nu adoarma fara sa se împace cu Dumnezeu, caci ceasul mortii noastre este nestiut: sa nu ne rapeasca moartea neasteptata nepregatiti. Nu spune, omule: mâine ma voi împaca cu Dumnezeu, mâine ma voi pocai, mâine ma voi îndrepta. Nu lasa de pe o zi pe alta pocainta si întoarcerea ta la Dumnezeu, caci nimeni nu ti-a spus ca vei trai pâna dimineata sau pâna seara.

[…]

Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viata si Omiliile, editura Bunavestire, Galati, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim