Îți osândeşti pe duhovnicul tău în faţa prietenului, în casa ta, pre­tutindeni unde ţi se dă ocazia (în timp ce în faţa lui taci), deoarece după pă­rerea ta a făcut o greşeală. Prin urma­re, tu, care-l osândeşti, şi pentru fap­tul că-l osândeşti, nu faci un păcat? Desigur! Şi cine face păcatul cel mai mare? Duhovnicul tău sau tu, cel ca­re-l osândeşti? Ia seama că-l osândeşti pe învăţătorul care te conduce spre împărăţia lui Dumnezeu! „Nu muş­ca degetul care ţi-a arătat drumul!”, spune poporul nostru înţelept. Gândeşte-te la următorul lucru: dacă erai virtuos, l-ai fi osândit? Dacă erai ne­voitor şi ţi-ai fi îmblânzit patima, l-ai fi osândit? Dacă aveai smerenie, ai fi făcut-o?

Citeşte şi:  Starețul Dionisie Ignat de la Colciu: Să fim întotdeauna pregătiți!

Cu siguranţă că şi duhovnicul tău, ca om, poate că a greşit undeva, iar tu te-ai „agăţat” de greşeala lui. Însă, dacă erai om duhovnicec, i-ai fi arătat greşeala în ascuns şi cu smerenie, fără să-l osândeşti prin judecata ta!

Dacă nu-ţi este îngăduit să-l osân­deşti pe fratele tău (v. Luca 6, 37), cu atât mai mult pe preot. Şi cu atât mai mult pe duhovnicul tău! Sfântul Ioan Gură de Aur este foarte caustic în pri­vinţa acestui aspect. El mustră cu as­prime pe cel care-l osândeşte pe pă­rintele său duhovnic şi, printre alte­le, spune: „Nu este făţărnicie când săruţi în faţa tuturor mâna preotului tău, îi ceri binecuvântarea, îl rogi să-ţi boteze copilul, să vină în casa ta, în timp ce în familia ta şi în piaţă îl ocărăşti şi-l vorbeşti de rău? Un înţelept a spus că, chiar dacă tatăl tău după trup nu mai este în toate minţile, eşti dator să-l rabzi, căci, «deşi îi lipseşte chibzuinţă, are iertare». Cu atât mai mult este valabil acest lucru pentru părinţii duhovniceşti! Ai necazuri cu preotul tău, te sminteşte purtarea lui? Să nu-l împroşti cu cuvintele tale, să nu-l osândeşti! Arată tărie şi îndelun­gă răbdare!

Citeşte şi:  Pe cât văd vrăjmașii sufletul suindu-se și atingând pe Dumnezeu, pe atâta se fac mai cumpliți, topindu-se de pizmă

Fariseul avea virtuţi, ţinea posturi­le, făcea rugăciuni, milostenii, nu în­călca cu nimic Legea lui Dumnezeu, însă, deoarece l-a numit pe vame­şul necăjit «răpitor şi lacom», a fost pedepsit de Dumnezeu. Noi, care-i osândim pe părinţii duhovnici, ce răs­puns vom da în faţa lui Dumnezeu? Îl osândeşti pe duhovnicul tău? Nu te temi să nu cadă foc şi să-ţi ardă lim­ba? Nu te temi că se va deschide pă­mântul ca să te înghită?”

Citeşte şi:  Despre omul şi sufletul raţional – Sf. Antonie cel Mare

Sfântul Ioan Gură de Aur nu îngă­duie nici să asculţi osândirile grele la adresa duhovnicilor: „Cum rabzi să-l ocărască pe duhovnicul tău? Cum nu le închizi gura, ca să ai plată de la Dumnezeu? Dacă nu faci aşa, vei da răspuns în faţa lui Dumnezeu în Ziua înfricoşătoare a Judecăţii.”

Arhim. Vasilios Bacoianis