Dumnezeu l-a făcut pe om dintru început împarat al tuturor celor de pe pământ, ba chiar și al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindcă ne­greșit pentru om au fost aduse la ființă soarele și luna și stelele. Şi îți spun acum un lucru pe care, cred, nu l-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus în chip adumbrit. Care anume? Ascultă Dumnezeiasca Scriptură, care spune: „Şi a zis Dumnezeu lui Adam, după ce a călcat po­runca: „Adame, unde ești?” (Fac 3,9). De ce a spus aceasta Făcătorul-a-toate? Negreșit, vrând să-l aducă la simțire – și, chemându-l la pocăință, i-a zis: „Adame, unde ești? Uită-te la tine însuți, înțelege-ți goliciunea! Vezi de ce veșmânt și de ce slavă te-ai lipsit! Hai, cugetă, nenorocitule, hai, ieși de unde te-ai ascuns! De Mine crezi că te poți ascunde? (cf. Fac 3,8) Spune: „Am păcătuit!“.

Dar el nu spune aceasta – sau mai degrabă eu, ticălosul, nu spun aceasta, fiindcă a mea este pățania! — dar ce anume spune? „Am au­zit glasul Tău pe când umblai în Rai, și am cunoscut că sunt gol și m-am ascuns” (Fac 3,10). Deci ce spune atunci Dumnezeu? „Şi cine ți-a vestit că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci?” (Fac. 3,11).

Vezi, iubitule, îndelunga-răbdarea lui Dumnezeu? Fiindcă acela, nemărturisindu-I păcatul îndată, Dumnezeu nu S-a mâniat, nu S-a întors numaidecât, ci îi cere al doilea răspuns și spune: „Cine ți-a vestit ca ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci? De ce zici: „Sunt gol”, iar păcatul tău îl ascunzi? Crezi oare că văd numai trupul tău, dar inima și cugetele tale nu le văd?“. Fiindcă, amăgit fi­ind, Adam nădăjduia că Dumnezeu nu știa păcatul. Şi așa cugetând el — cum mulți, și eu cel dintâi, fac până acum, ascunzându-și relele lor! — Dumnezeu, nevrând să-i înmulțească osânda, spune: „Şi de unde ai știut că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am spus să nu mănânci?“. Ca și cum ar spune: „Crezi că poți să te ascunzi cu totul de Mine? Nu știu Eu oare ce ai făcut? Nu spui: «Am pă­cătuit»? Spune, nenorocitule: «Da, Stăpâne, am călcat porunca Ta, am căzut ascultând sfa­turile femeii, am greșit mult împlinind cuvân­tul ei și neascultând cuvântul Tău! Ai milă de mine!»“. Dar nu spune aceasta, nu se smerește, nu se pleacă, drug de fier e cerbicia inimii lui (cf.Int. Sol. 48:4), cum este și a mea, nenorocitul! Căci dacă ar fi spus aceasta, ar fi rămas în Rai și ar fi fost scutit atunci, printr-un singur cuvânt, de tot cercul acela de zeci de mii de lucruri rele cărora li s-a supus, fiind surghiunit și zăcând în iad atâtea veacuri.

Citeşte şi:  Oamenii îndepărtaţi de Dumnezeu sunt cei mai nefericiţi din lume şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare, cea veşnică

Căci a zis Dumnezeu lui Adam: „În ceasul în care veți mânca din pomul din care v-am po­runcit numai din acesta sa nu mâncați, cu moarte veți muri” (Fac 2:17; 3:11), adică veți muri cu moartea sufletească, care a avut loc în chiar ceasul acela, și pentru care Adam a și fost dezbrăcat de veșmântul nemuririi; Dumnezeu n-a zis dinainte nimic mai mult și n-a făcut nimic mai mult. Dar când Adam și-a tăgăduit păcatul și nu s-a căit nici când a fost mustrat de Dumnezeu (fiindcă a zis: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o, aceasta m-a amăgit!” (Fac 3:12-13) — „Pe care Tu mi-ai dat-o!” — o, suflet lipsit de trezvie, ca și cum l-ai fi spus lui Dumnezeu: „Tu ai greșit: femeia pe care mi-ai dat-o, ea m-a amăgit!” – lucruri pe care le pătimesc și eu însumi, ne­norocitul și ticălosul, care nu vreau să mă smeresc tăcând și să spun din suflet că eu sunt pricina pier­zaniei mele, ci zic: „Cutare m-a împins să fac și să spun aceasta și aceasta, cutare m-a sfătuit să lucrez aceasta și aceasta!“ — O, suflet ticălos, care rostești cuvinte pline de păcat! O, suflet nerușinat și înti­nat de cuvinte încă și mai nerușinate și întinate!), prin urmare, așa grăind Adam, îi spune atunci Dumnezeu: „Prin osteneli și sudoare să-ți mănânci pâinea ta! Spini și pălămidă să-ți răsară pamântul!”(Fac. 3:18) și la sfârșit: „Pamânt ești și în pământ te vei întoarce!” (Fac 3:19). Cu alte cuvinte, spune: „Ți-am zis să te pocăiești și, așa, să vii iarăși în viețuirea ta cea dintâi. Dar fiindcă ești așa de învârtoșat, du-te acum departe de Mine și-ți va fi de ajuns drept pe­deapsă îndepărtarea ta, pentru că pământ ești și în pământ te vei întoarce” (cf. Fac. 3:19).

Citeşte şi:  Cel care se roagă își păzește mintea să nu-și imagineze nimic și să fie atent numai la cerințele rugăciunii

Așadar, lăsându-l pe el, Dumnezeu vine la Eva, vrând să arate că pe drept cuvânt și ea va fi izgonită împreună cu el, întrucât nu vrea să se căiască, și-i spune: „De ce ai făcut aceasta?” (Fac 3;13), că măcar aceasta să spună: „Am păcătuit!“. Căci ce altă nevoie, spune-mi, avea Dumnezeu să grăiască că­tre ea aceste cuvinte, dacă nu ca s-o facă să spună: „În nebunia mea, Stăpâne, am făcut aceasta – eu, nenorocita și ticăloasa, neascultându-Te pe Tine, Stăpânul meu. Ai milă de mine!“. Vai, ce nerușinare! Căci cu șar­pele care ți-a grăit împotriva Stăpânului ai stat de vorbă, și pe acesta l-ai ales înaintea lui Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, iar sfatul aceluia l-ai ținut mai de cinste și mai adevărat decât porunca Stăpânului! Şi cum nici ea nu s-a aflat zicând „Am păcătuit!“, au fost alungați din desfătare, au fost surghiu­niți din Rai, departe de Dumnezeu.

Privește-mi însă adâncul tainelor Iubitorului-de-oameni Dumnezeu, și află și învață-te de aici că, dacă s-ar fi pocăit, n-ar fi fost izgoniți, n-ar fi fost osândiți, n-ar fi fost osândiți să se întoarcă în pământul din care au fost luați.

Când au fost izgoniți și au căzut de acolo în sudorile și ostenelile trupești, și au început să flămânzească și să înseteze, să le fie frig și să tremure și să pătimească unele ca acestea, pe care le pătimim astăzi și noi înșine, atunci dobândind de aici o simțire mai mare a acestei nenorociri și căderi, le-a părut rău, au plâns, și-au lovit fața, și-au smuls perii capului, tânguindu-se pentru învârtoșarea inimii lor — iar aceasta nu o singură zi, nu două sau zece, ci, credeți-mă, toată viața lor. Şi cum n-ar fi putut să plângă pururea și necontenit, gândindu-se la Stăpânul acela cel blând, la acea desfătare negrăită, la viața fără de griji și fără chin, la ur­cușurile și coborârile la ei ale îngerilor?

Citeşte şi:  Sfântul Simeon Stâlpnicul: Prin lupta noastră duhovnicească devenim părtași ai asemănării lui Hristos

Dar ce face atunci Cel bogat în milă și zăbavnic la pedeapsă? Pe cei pe care i-a izgonit din Rai din pricina nerușinării, și-a inimii și cugetului lor lipsite de părere de rău, pe cei care s-au căit după cuviință și s-au smerit după vrednicie și au plâns și s-au tânguit, El însuși, Singurul din Cel Singur, Unul-născut Fiul și Cuvântul Tatălui Celui mai înainte de veci pogorându-Se — precum știți toți -, nu numai că S-a făcut om asemenea acelora, dar a primit chiar să moară ca și ei de o moarte cumplită și rușinoasă și, pogorându-se la iad, i-a înviat de acolo.Deci Cel ce a pătimit pentru ei acestea pe care le auzi în fiecare zi, ca să-i cheme din acel îndepărtat surghiun, nu s-ar fi milostivit oare față de ei dacă s-ar fi pocăit în Rai? Şi cum ar fi făcut altfel Cel ce este prin fire iubitor-de-oameni și pentru aceea l-a făcut pe om, ca să se desfete în Rai de bunătățile Lui și să preamărească pe Binefăcătorul său?

O, puterea pocăinței și a lacrimilor! O, oceanul negrăitei iubiri-de-oameni și a nepătrunsei milostiviri, fraților!

„Amin“, a zis adevăratul Dumnezeu, „nu vă voi lăsa nicio­dată, ci vă voi arăta ca pe niște frați și prieteni ai Mei, ca pe niște părinți și mame (cf. Mat 12:49-50) și rude și împreună-moștenitori ai Mei (Rom 8:17), v-am proslăvit și vă voi proslăvi, și sus în cer și jos pe pământ, iar viața, veselia și slava aceasta nu vor avea sfârșit niciodată“.

Deci nu pe Adam, ci pe sine însuși să se învinuiască fiecare dintre noi, atunci când că­dem în oricare păcat, și fiecare dintre noi să arate că acela pocăință vrednică, dacă vrea să dobândească viața veșnică în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Simeon Noul Teolog

Cateheze. Scrieri II Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ica jr. Anul aparitiei: 2003