Dumnezeu l-a făcut pe om dintru început împarat al tuturor celor de pe pământ, ba chiar și al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindcă negreșit pentru om au fost aduse la ființă soarele și luna și stelele. Şi îți spun acum un lucru pe care, cred, nu l-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus în chip adumbrit. Care anume? Ascultă Dumnezeiasca Scriptură, care spune: „Şi a zis Dumnezeu lui Adam, după ce a călcat porunca: „Adame, unde ești?” (Fac 3,9). De ce a spus aceasta Făcătorul-a-toate? Negreșit, vrând să-l aducă la simțire – și, chemându-l la pocăință, i-a zis: „Adame, unde ești? Uită-te la tine însuți, înțelege-ți goliciunea! Vezi de ce veșmânt și de ce slavă te-ai lipsit! Hai, cugetă, nenorocitule, hai, ieși de unde te-ai ascuns! De Mine crezi că te poți ascunde? (cf. Fac 3,8) Spune: „Am păcătuit!“.
Dar el nu spune aceasta – sau mai degrabă eu, ticălosul, nu spun aceasta, fiindcă a mea este pățania! — dar ce anume spune? „Am auzit glasul Tău pe când umblai în Rai, și am cunoscut că sunt gol și m-am ascuns” (Fac 3,10). Deci ce spune atunci Dumnezeu? „Şi cine ți-a vestit că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci?” (Fac. 3,11).
Vezi, iubitule, îndelunga-răbdarea lui Dumnezeu? Fiindcă acela, nemărturisindu-I păcatul îndată, Dumnezeu nu S-a mâniat, nu S-a întors numaidecât, ci îi cere al doilea răspuns și spune: „Cine ți-a vestit ca ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci? De ce zici: „Sunt gol”, iar păcatul tău îl ascunzi? Crezi oare că văd numai trupul tău, dar inima și cugetele tale nu le văd?“. Fiindcă, amăgit fiind, Adam nădăjduia că Dumnezeu nu știa păcatul. Şi așa cugetând el — cum mulți, și eu cel dintâi, fac până acum, ascunzându-și relele lor! — Dumnezeu, nevrând să-i înmulțească osânda, spune: „Şi de unde ai știut că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am spus să nu mănânci?“. Ca și cum ar spune: „Crezi că poți să te ascunzi cu totul de Mine? Nu știu Eu oare ce ai făcut? Nu spui: «Am păcătuit»? Spune, nenorocitule: «Da, Stăpâne, am călcat porunca Ta, am căzut ascultând sfaturile femeii, am greșit mult împlinind cuvântul ei și neascultând cuvântul Tău! Ai milă de mine!»“. Dar nu spune aceasta, nu se smerește, nu se pleacă, drug de fier e cerbicia inimii lui (cf.Int. Sol. 48:4), cum este și a mea, nenorocitul! Căci dacă ar fi spus aceasta, ar fi rămas în Rai și ar fi fost scutit atunci, printr-un singur cuvânt, de tot cercul acela de zeci de mii de lucruri rele cărora li s-a supus, fiind surghiunit și zăcând în iad atâtea veacuri.
Căci a zis Dumnezeu lui Adam: „În ceasul în care veți mânca din pomul din care v-am poruncit numai din acesta sa nu mâncați, cu moarte veți muri” (Fac 2:17; 3:11), adică veți muri cu moartea sufletească, care a avut loc în chiar ceasul acela, și pentru care Adam a și fost dezbrăcat de veșmântul nemuririi; Dumnezeu n-a zis dinainte nimic mai mult și n-a făcut nimic mai mult. Dar când Adam și-a tăgăduit păcatul și nu s-a căit nici când a fost mustrat de Dumnezeu (fiindcă a zis: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o, aceasta m-a amăgit!” (Fac 3:12-13) — „Pe care Tu mi-ai dat-o!” — o, suflet lipsit de trezvie, ca și cum l-ai fi spus lui Dumnezeu: „Tu ai greșit: femeia pe care mi-ai dat-o, ea m-a amăgit!” – lucruri pe care le pătimesc și eu însumi, nenorocitul și ticălosul, care nu vreau să mă smeresc tăcând și să spun din suflet că eu sunt pricina pierzaniei mele, ci zic: „Cutare m-a împins să fac și să spun aceasta și aceasta, cutare m-a sfătuit să lucrez aceasta și aceasta!“ — O, suflet ticălos, care rostești cuvinte pline de păcat! O, suflet nerușinat și întinat de cuvinte încă și mai nerușinate și întinate!), prin urmare, așa grăind Adam, îi spune atunci Dumnezeu: „Prin osteneli și sudoare să-ți mănânci pâinea ta! Spini și pălămidă să-ți răsară pamântul!”(Fac. 3:18) și la sfârșit: „Pamânt ești și în pământ te vei întoarce!” (Fac 3:19). Cu alte cuvinte, spune: „Ți-am zis să te pocăiești și, așa, să vii iarăși în viețuirea ta cea dintâi. Dar fiindcă ești așa de învârtoșat, du-te acum departe de Mine și-ți va fi de ajuns drept pedeapsă îndepărtarea ta, pentru că pământ ești și în pământ te vei întoarce” (cf. Fac. 3:19).
Așadar, lăsându-l pe el, Dumnezeu vine la Eva, vrând să arate că pe drept cuvânt și ea va fi izgonită împreună cu el, întrucât nu vrea să se căiască, și-i spune: „De ce ai făcut aceasta?” (Fac 3;13), că măcar aceasta să spună: „Am păcătuit!“. Căci ce altă nevoie, spune-mi, avea Dumnezeu să grăiască către ea aceste cuvinte, dacă nu ca s-o facă să spună: „În nebunia mea, Stăpâne, am făcut aceasta – eu, nenorocita și ticăloasa, neascultându-Te pe Tine, Stăpânul meu. Ai milă de mine!“. Vai, ce nerușinare! Căci cu șarpele care ți-a grăit împotriva Stăpânului ai stat de vorbă, și pe acesta l-ai ales înaintea lui Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, iar sfatul aceluia l-ai ținut mai de cinste și mai adevărat decât porunca Stăpânului! Şi cum nici ea nu s-a aflat zicând „Am păcătuit!“, au fost alungați din desfătare, au fost surghiuniți din Rai, departe de Dumnezeu.
Privește-mi însă adâncul tainelor Iubitorului-de-oameni Dumnezeu, și află și învață-te de aici că, dacă s-ar fi pocăit, n-ar fi fost izgoniți, n-ar fi fost osândiți, n-ar fi fost osândiți să se întoarcă în pământul din care au fost luați.
Când au fost izgoniți și au căzut de acolo în sudorile și ostenelile trupești, și au început să flămânzească și să înseteze, să le fie frig și să tremure și să pătimească unele ca acestea, pe care le pătimim astăzi și noi înșine, atunci dobândind de aici o simțire mai mare a acestei nenorociri și căderi, le-a părut rău, au plâns, și-au lovit fața, și-au smuls perii capului, tânguindu-se pentru învârtoșarea inimii lor — iar aceasta nu o singură zi, nu două sau zece, ci, credeți-mă, toată viața lor. Şi cum n-ar fi putut să plângă pururea și necontenit, gândindu-se la Stăpânul acela cel blând, la acea desfătare negrăită, la viața fără de griji și fără chin, la urcușurile și coborârile la ei ale îngerilor?
Dar ce face atunci Cel bogat în milă și zăbavnic la pedeapsă? Pe cei pe care i-a izgonit din Rai din pricina nerușinării, și-a inimii și cugetului lor lipsite de părere de rău, pe cei care s-au căit după cuviință și s-au smerit după vrednicie și au plâns și s-au tânguit, El însuși, Singurul din Cel Singur, Unul-născut Fiul și Cuvântul Tatălui Celui mai înainte de veci pogorându-Se — precum știți toți -, nu numai că S-a făcut om asemenea acelora, dar a primit chiar să moară ca și ei de o moarte cumplită și rușinoasă și, pogorându-se la iad, i-a înviat de acolo.Deci Cel ce a pătimit pentru ei acestea pe care le auzi în fiecare zi, ca să-i cheme din acel îndepărtat surghiun, nu s-ar fi milostivit oare față de ei dacă s-ar fi pocăit în Rai? Şi cum ar fi făcut altfel Cel ce este prin fire iubitor-de-oameni și pentru aceea l-a făcut pe om, ca să se desfete în Rai de bunătățile Lui și să preamărească pe Binefăcătorul său?
O, puterea pocăinței și a lacrimilor! O, oceanul negrăitei iubiri-de-oameni și a nepătrunsei milostiviri, fraților!
„Amin“, a zis adevăratul Dumnezeu, „nu vă voi lăsa niciodată, ci vă voi arăta ca pe niște frați și prieteni ai Mei, ca pe niște părinți și mame (cf. Mat 12:49-50) și rude și împreună-moștenitori ai Mei (Rom 8:17), v-am proslăvit și vă voi proslăvi, și sus în cer și jos pe pământ, iar viața, veselia și slava aceasta nu vor avea sfârșit niciodată“.
Deci nu pe Adam, ci pe sine însuși să se învinuiască fiecare dintre noi, atunci când cădem în oricare păcat, și fiecare dintre noi să arate că acela pocăință vrednică, dacă vrea să dobândească viața veșnică în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Simeon Noul Teolog
Cateheze. Scrieri II Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ica jr. Anul aparitiei: 2003
Dumnezeu l-a făcut pe om dintru început împarat al tuturor celor de pe pământ, ba chiar și al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindcă negreșit pentru om au fost aduse la ființă soarele și luna și stelele. Şi îți spun acum un lucru pe care, cred, nu l-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus […] 🔺 https://c.aparatorul.md/a5aik 🔺
Dumnezeu l-a făcut pe om dintru început împarat al tuturor celor de pe pământ, ba chiar și al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindcă negreșit pentru om au fost aduse la ființă soarele și luna și stelele. Şi îți spun acum un lucru pe care, cred, nu l-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus […] 👉 https://c.aparatorul.md/yyi7y
Doamne ajuta y
Amin.
Amin Slava bunului Dumnezeu!
Slavă Ție Iisuse! Amin!
Amin!
Doamne ajuta Amin!
Amin 🙏
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin Amin
Amin!
Doamne ajută tuturor Amin !
Doamne ajuta amin
Doamne miluiește -ne!
Oferte de credit rapide și de încredere.
Suntem o companie internațională de creditare al cărei capital va fi folosit pentru a acorda împrumuturi pe termen scurt și lung de la 3.000 € la 5.000.000 € oricărei persoane oneste și responsabile care are nevoie, cu o rată a dobânzii de 2% pentru perioada de rambursare de la 1 la 25 de ani.
WhatsApp: +30 699 218 2396
E-mail: [email protected]
Amin
Amin
Doamne ajută-mi.Amin !!!
Vai vouă care îmi spuneți că m-ați iubit căci nu vă cunosc ,nu mi-ați dat apă nu mi-ați dat o pâine și veniți să-mi spuneți că sunteți ai mei,fugiți din fața mea,cum Doamne,nu am dat bani la biserică,nu am fost și ne-am rugat în toate duminicile și nu am ținut post ,bă ați ținut dar ați uitat să fiți oameni
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA SA SE DEZVOLTE IN LINISTE SUFLETEASCĂ ȘI TRUPEASCĂ
Doamne ajuta!Amin!
Doamne Ajută Amin
Amin! Doamne ajută.
Doamne iartă -ne si ne miluiește pe noi păcătoși Amin🙏
Amin.
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne ajuta!!!Amin!
Doamne Ajuta Amin
Amin!
Doamne ajuta Tuturor 🙏 Amin 🙏🙏
🙏🏻
Doamne ajutăne Amin
AMIN !
DOAMNE ajută copiilor mei nepoților si nurorilor cu sanatate si bucurii AMIN Doamne ajută _i! AMIN!
Invemtator de povesti amanate cu niste pacate de acest pinochio inventate.
AMIN!
Amin 🙏🙏❤️❤️
DOAMNE AJUTĂ-NE TUTUROR ! AMIN !
Doamne ajuta amin
Doamne ajută Amin 🙏🙏🙏♥️
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin!
Amin
Amin!
Amin Amin Amin mulțumesc doamne mulțumesc maica sfinta mulțumesc Isus Hristos va mulțumesc pentru grija ce purtați copiilor noștri și nouă Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta Amin!
Amin
Amin Doamne ajuta
Amin
Amin
Amin
Amin
Cuvinte reci, cuvinte grele
Apasă în adâncu-i a se teme
De însăși viața care ni se dă
Să o înțeleagă toată făptura.
Doamne ajută amin
Doamne ajuta amin
Amin.
Corect!
Amin
Pentru pacatul mostenit de la Adam si Eva ,Isus a depus o jerfa de rascumparare.
Persoanele care accepta aceasta jerfa ,prin care imperfectiunea mostenita se poate ierta ,si i-si conformeaza viata cu cerintele lui Dumnezeu , prin legile pe care Isus ni-lea adus la cunostinta ,putem sa ne bucuram de privilegii in viitor ,intr-o lume unde nu vor mai fi probleme, si necazuri. Pentru acest lucru ar trebui sa ne pregstim Inca de pe acum ,schimbandune radical mentalitatea de a ne gandi ,si sa-l cautam pe Dumnezeu impacandu -ne cu el ,si cu semenii ,sau aproapele nostru. Nu doar prin vorbe ,ci prin fapte ,stiind ca faptele ne reprezinta credinta , si pe noi ca crestini.
Amin😥
Amin
@amni
Amin 🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin
Amin
Amin Domnea Domnea juta
Doamne ajuta-ne Amin
Slavă sfintei treimi amin
Stelică Ion
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Vasile Murg

Doamne ajută Amin !
A-mi
Doamne ajută!
Amin!
Amin!
Doamne ajută Amin
Viorica Anton

Doamne ajută tuturor! Dumnezeule miluiește ne!
Georgeta Radu

Amin!🙏🏻
Doamne ajută pe toată lumea Amin
Amin
Amin doamne ajută
a. Amin. Maica. Domnului. Bucurite
Prea- bunule. Acoperemint. căruia. cu
Credința. ne. închinăm. și. no- i
Neamului. Creștinesc. Amin. Amin
a. Amin. Doamne. Ajuta
a. Amin. Maica. Domnului. Ocrotestene
Și. ne. Miluieștene. Amin. Amin
a. Amin. Maica. Domnului. Blajină
Cu. inima. buna. Mintuieste. și
Ne. Miluestene. Amin. Amin
Doamne iartane și ne miluieste pe noi ! Amin !
Elena Sandu
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
a. Amin. Doamne. Ajuta
a. Amin. Miluieștene. Duhumnezeule
Miluieștene. Amin. Amin
a. Amin. Slava. ție. Duhumnezeule
Slava. ție. Amin. Amin
Amin
DOAMNE ISUE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU TU AI TOATĂ PUTEREA IN CER ȘI PE PAMINT TE RUGĂM BINE CUINTEAZANE CU AJUTORUL TĂU CĂCI NUMAI ÎN TINE AVEM TOATĂ NĂDEJDEA ȘI SPERANȚA IARTANE DE TOATE CITE AM GREȘIT ȘI FI CU NOII ȘI FERESTENE DE RĂU ȘI AI MILĂ DE NOI PĂCĂTOȘI AJUTANE ȘI IARTANE DOAMNE TE ROG DIN SUFLET MILUESTENE ȘI IARTANE DE TOATE CITE AM GREȘIT AMIN
Amin
Amin
Pacatul pt prima data a fost comis de catre sarpe (satana, Lucifer) apoi de Eva si Adam, dar aceste lucruri toate au fost la timpul lor si pacatul acum este comis de cate noi, de fiecare. Tot ce a fost în trecut este un exemplu si o învatatura pentru noi, pentru a schimba viata, a ne lepada de pacat si a crede în Tatal, Fiul si Duhul Sfînt.
Intr-adevar Satana sa folosit de un sarpe ,pentru ca sa o duca in eruare ,Sau pierzare pe Eva ,apoi prin ea ,si pe Adam ,insa consecintele le simtim si noi.
Totusi prin marea dragoste pe care o manifestat-o Dumnezeu pentru creatura lui pe pamant ,pentru Om ,a fost dispus sa-si jerfeasca intaiul Sau fiu ,pe Isus ,pentru a fi rascumparati de la moarte. Pentru a beneficia de acest privilegiu ,ne invita pe toti sa ne alaturam lui ,si sa-i sustinem suveranitatea de a depune marturie in favoarea lui ,si prin a esta sa-l demascam pe Satana mincinos , la acuzatiile pe care le aduce impotriva lui Dumnezeu.
Da intr-adevar din greselile comise in trecut, putem trage multe foloase ,pentru a ne schimba modul nostru de viata ,pentru a nu suferi ,lepadundu-ne de tot ce ne poate cauza o viata amara.
Ayia TriADHa- Sfânta Treime
ADH’AMŮ – ADAM ( AMŮ= AM-a avea)
Ini= fibre ale corpului omenesc
Sini= Sine ( totalitatea fibrelor la un loc, ce din loc în loc se strâng în sinuri( car’otidian, jugu’lar…..etc; carul e car, este c(ă)ruțea; jugul e jug, și-i greu de tras căruța cu toată familia în ea, dacă ambii cai nu trag, și os’ia nu-i unsă bine, și scoarțele să fie puternice. Căruțașul și Cântarul( Crucea)Căruței au nevoie de toate acestea să țină Calea Dreaptă, să ia Curbele ușor.
Io mic fiind, și-acuma mare, sărbătoarea Postului Paștelui, o așteptăm cu familia, cu cea mai mare bucurie.
La noi, la Armâni, se numește „PreaSini”, și în ajunul acestei sărbători, este Alâsat PreaSini ( Lăsatul de sec), zi în care toată lumea, își iartă unii cu ceilalți, și cele știute, și cele neștiute, cu voie sau fără de voie.
Altfel nu se intră în PreaSini( Postul Paștelui). Iertarea e un dar, dintre cele mai mari, precum milostenia, bunătatea, munca, iubirea….
Sinfunií= Sinfonie, în limba Armânească e format din trei cuvinte: Sin, Funi( funie) și ií( vie, dar și Yií( miezul viu al organismului uman).
Funia Vie cu Sinul Ceresc.
Normal că „Sinea” prelucrată de fiecare în interiorul lui , contează să fie de calitate.
Doamne-ajută tuturor Amin!
Amin
Amin
Pacea fie cu tine și familia ta. Nu știu dacă acesta este cel mai bun mod de a împărtăși informații. Numele meu este Gaëlle Maëlys. Am o tumoare de cancer.
Am o sumă uriașă de bani, echivalentă cu cinci sute de mii de euro, pe care doresc să o donez unor oameni cinstiți și de încredere, care pot dona și orfanilor și persoanelor fără adăpost aflate în nevoie, în cinstea memoriei mele și a regretatului meu soț Gérard. nu trebuie să-mi scrii. Numai Dumnezeu știe persoana potrivită pentru job.
Te voi redirecționa către răspuns. Dacă sunteți interesat, contactați adresa mea de e-mail. [email protected]
Doamne ajuta amin
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta
Doamne ajută tuturor ! Amin !
Doamneajutatuturoramin
Stelică Ion Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Weisgram Florica Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Amin
Doamne ajuta Amin
Maria Bulgaru
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Amin. Doamne ajută-ne pe noi mult păcătoșii.
Anișoara Grigoraș Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Anișoara Grigoraș
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Amin
Doamne ajuta
Valerica Timis Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
AMIN
Doamne ajută amin
Mulțumesc doamne și mă rog ție pentru tot binele ce îmil dai mie și la familia mea doamne ajuta amin
Doamne ajută amin
Silvica Sofianu Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Silvica Sofianu
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Doamne ajuta
Margareta Moce Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Margareta Moce
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Mulțumesc frumos, nu accept averea de la nimeni.Multumesc frumos lui Dumnezeu pt sănătate Dumnezeu să te vindece.IH este viu în inimile noastre.
Amin!
Cornelia Adam Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Amin
Agota Campeanu
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Doamne ajutami familiea mea si pe toata lumea Amin Amin Amin
Доамне ажутэ тутурор Амин!🙏🙏🙏
Amin
Doamne ajuta Amin ➕👏
Amin Doamne iartă ne și ajuta la toată lumea Amin SLAVA lui Dumnezeu PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU MILUIEȘTE NE PE NOI AMIN SLAVA TATĂLUI ȘI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH AMIN TREIME SFÂNTA MĂRIRE ȚIE
Maria-cristina Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
În ce secol trăiți domnilor?Chiar în asemenea hal îi desconsiderați pe enoriași!?
Illyes Geza
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Amin!
https://youtu.be/ozANAmN5UDY?si=5cBiczcN9Pd1VLEd
Amin
DOAMNE IARTĂ-NE ȘI NE MILUIEȘTE PE NOI PĂCĂTOȘII!!AMIN!!
Doamne iarta- ne și ne miluieste! Amin!
AMIN DOAMNE AJUTA !
Amin
Aneculei Gheorghita Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Aneculei Gheorghita
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Amin
Orice om fost Cetățean vrednic care merge la măntuire devine Domn Cetățean iar Îngerii lui cei 7 ingeri personali Elohimii sai devin Dumnezeul acestuia aducător de prunci in lume !!!
Doamne ajuta tuturor. Amin.
Elly Stoica Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Amin
Ioana Spita Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Doamne ajuta Tuturor Amin
Traian Oprea Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Doamne ajuta Amin
Victor Cioroiu Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Doamne ajută amin
Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin
Corect.
Amin
Amin
Doamne iartane și milueste ne pe noiiarta mi păcatele mele Amin
Elena Elena Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Amin Doamne ajuta!
Emilia Moraru Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
AMIN
Anghel Claudia
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Doamne ajuta
Да.пе.?.ева.?.
Doamne iartane pe noi pacatosii🙏
Amin🙏🙏🙏
Adevarat! Raspundem fiecare de ale noastre pacate.
Amin!
Doamne ajuta Amin
Tanța Ștefan Lungu tăierea împrejur la opt zile după naștere are un scop medical. Vitamina K care coagulează sângele se formează a opta zi la bebeluș. Astfel se evită sângerarea în exces.
Ilona Ilona când ți- a comunicat Dumnezeu eliberarea din iad a lui Adam și a Evei și transferul lor în rai?
Aleluiea Aleluiea Amin
Adică întreg Universul cu miliardele de galaxii , miliardele de sisteme solare, de stele , de planete, de quasari, asteroizi, roiuri stelare, comete etc. aflate la miliarde de ani lumină unele de altele, l- a creat dumnezeu pentru om? Mare îngâmfare , mare orgoliu , mare prostie pe om , care nu este decât un fir de nisip în raport cu Universul. Adică pentru ce s- ar fi strohotit dumnezeu să creeze totul dacă nu – i este de folos nimănui? Planeta noastră nu este decât un bob în măreția Universului.
Mocanu Geta Ai uitat sa mentionezi gaurile negre, precum cea pe care o ai tu in cap in loc de creier!
Maria Felicia Pilat contrazice- mă în ceea ce am spus! Cu argumente. Așa…..e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune .( Eminescu) Gaura aia neagră ți se potrivește exact. Dacă aveai creier , demonstrai, nu jigneai.
Maria Felicia Pilat oricum nu ai fi fost în stare să răspunzi celor postate de mine. Fiindcă nu te duce mintea decât la jigniri. Prin asta ai demonstrat ce caracter mizerabil ai. Mai rar mi- a fost dat să întâlnesc aici pe FB un specimen mai josnic decât tine.
Mocanu Geta Eu doar am mentionat ca ai uitat sa mentionezi gaurile negre si tu mi-ai cerut sa demonstrez ca ai uitat sa mentionezi gaurile negre. Deja asta a fost un semn clar ca esti handicapata mintal, faptul ca nu stii ce vorbesti. Totusi ti-am demonstrat, in speranta ca uneori si imbecilii mai pricep cateva lucruri elementare. Tu se pare ca nu ai priceput. Intelectual esti sub nivelul imbecilului, esti retarda. De aici incolo discutia nu mai are rost, nu ma cobor la nivelul tau.
Maria Felicia Pilat vrei să spui că eu nu mă cobor la nivelul unei ființe atât de abjecte.Paaaaaaa…../🤣🤣🤣🤣😠😠🤣🤣🤣🤣
Mocanu Geta Da, exact asta voiam sa spun, inca odata ne-ai dovedit ca ai nivel! 😛
Doamne ajută!
Doamne ajută sănătate amin
Amin
Alina Elena Teacu
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Amin
Nitu Nitu Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Amin
Elena Popa Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Adevărat
Mariuta Ciobanu Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Doamne ajută Amin!🙏❤🙏
Doamne iartane si ne da sanatate de care avem atita nevoie amin
Doamne ajuta Amin
Nenorociții ăștia doi nu mai aveau ce caută în rai
Groza Nicolae NU scrie în Biblie că Adam și Eva sunt în Rai? Doamna care a spus nu știe la fel cum nici noi oamenii care suntem creația Lui Dumnezeu indiferent de religie și credință nu știm pentru că suntem imperfecti și greșim chiar dacă nu cu intenție dar greșim?
Groza Nicolae
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Mulțumesc pentru tot Doamne. SLAVĂ ție Doamne. Amin.
Amin
Doamne ajuta amin
Peter Maria Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
DOAMNE AJUTA NE AMIN
Amin.
Adam este parintele stramosesc al oamenilor .
Dar omenirea de azi se trage din Noe . Cei 8 oameni din casa lui Noe sunt inaintasii nostri . Monstrii care s au nascut din femeile care s au imperecheat cu fii lui Dumnezeu oamenii faradelegii s au inecat la Potop .
Amin!
Lazar George
Buna, ce mai faci, ma numesc HOLLAND Maria-Vioceca. M-am născut pe 9 mai 1952. Îmi pare rău să comunic cu tine în acest fel. Vă împărtășesc aceste informații pentru că vreau să vă donez averea înainte de a fi prea târziu. Sufar de cancer pancreatic terminal, o boala fatala. Medicul curant mi-a confirmat că pot trăi mai mult și că zilele mele pe pământ sunt numărate. Am aceasta boala de peste 5 ani. Mi-am pierdut deja sotul intr-un accident si nu am copii in viata mea pentru ca sotul meu a fost infertil pana la moarte. Pur și simplu am nevoie să fii loial, cinstit și generos pentru a-ți putea oferi acest cadou deschis din inimă. Pentru mine, este într-adevăr o glorie să trăiesc bogat, dar o rușine să mor bogat. Nu regret că te-am cunoscut, cred în Dumnezeu și sunt sigur că destinul meu m-a adus la tine. Vă cer doar să acceptați acest cadou cu ambele mâini pentru că o parte bună vă va reveni personal și veți folosi restul pentru a-i ajuta pe cei mai săraci, orfani și abandonați. Dacă sunteți dispus să beneficiați de averea mea, vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat. Vă mulțumim pentru înțelegere și părintele să vă binecuvânteze.
Doamne eu iti multumes pentru tot si ma rog tie Doamne Dumnezeule iarta pacatele mele Amin
Adevarat.Pacatul strămoșesc se șterge la botez.Ce face omul după aceea……Doamne ajuta!
Gheta Mihaela acel păcat care voi îl numiți strămoșesc nu există, dacă există păcate sunt ale vostre, nu învinuiți aiurea pe Sfinții Părinți, Adam și Eva, fiindcă ei s au căit de păcatul, și Dumnezeu i a eliberat din temnița iadului și i a dus la Rai, ei locuiesc în Rai, nu în IAD, așa căci căitiva de păcatele voastre, la fel ca primii oameni ca sa nu vă chinuiți veșnic în IAD, Dumnezeu v a scos la lumină dar se pare că voi stand în păcate iubiți întunericul, iadul nu lumina pe Dumnezeu..
Ilona Ilona Câți in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati și îmbrăcat, în Vechiul Testament tăierea împrejur la 8 zile ce preinchipuia? voi care vă dați studenți și studente in răstălmăcirea Biblie și Rătăcirea e cât Înconjurul pământului!
Ilona Ilona Unde scrie în Biblie că Adam și Eva sunt în Rai și că s-au căit de ce au făcut?Dacă se caiau de ce au făcut Dumnezeu creatorul nostru ceresc poate îi ierta și nu ii alunga din grădina Edenului dar nu au făcut-o de ce? din orgoliu nu știm? Au crezut că sunt la fel ca Dumnezeu și pot să se conducă singurii? dacă au mâncat din pomul cunoașteri binelui și râului? !
Ilona Ilona asa este ,nu exista pacat stramosesc Primul om si femeia lui au fost pedepsiti pentru pacatul lor,dupa aceia au murit si gata,fiecare persoana primeste dupa faptele lui dar e mult mai usor sa spunem ca ducem pacatul primului am
Doamne ajuta ! Amin !
Paula Caniu Imi pare rau sa va contactez asa, sunt originar din Romania, dar locuiesc in Franta, sufar de o boala grava care sigur ma va ucide, sufar de cancer la gat, am 880.000 euro cu un apartament și o mașină de lux, pe care vreau să le donez unei persoane care o poate susține..lui.Vreau să donez această sumă înainte de moartea mea, pentru că zilele mele sunt numărate.Deci dacă vrei această donație, nu ezitați să-l contactați pe avocatul dvs. Félix prin acest link: https://wa.me/ message/BONJYBGQE7ZQH1
și urmați instrucțiunile lor. Vă mulțumim pentru înțelegere.
NUMAI PROSTII POT DEBITA PROSTII.EI NU VAD ESENTA LUCRURILOR CI GANESC DUPA MINTEA LOR INEGRITA DE PATIMI SI PACATE.MAI OMULE TU CREZI CA DUMNEZEU ESTE CE CREZI TU.CA EL GANDESTE CA UN MURITOR CA TINE ? SA NE FEREASCA DUMNEZEU
DE DRUMURILE LUNGI SI DE OAMENII PROSTI !
Adam. SORA GEAMĂNĂ, Eva, CLONĂ. LUCIFER, Abominație. FIUL LOR. Al 2-lea PĂCAT. Apariția lui Lucifer în EDEN. MĂRUL ORIGINAL adică PRIMUL PĂCAT era AFLAREA DE CREAȚIE A UNEI VIEȚI NOI. Sexul nu este UN PĂCAT. Urmările FĂR-DE-CAP ce rezultă din ASTA, DA. Și păcatul CARE I-A IZGONIT a fost UCIDEREA ȘI COMPLOTUL care a dus la moartea lui LILITH, sora lui DUMNEZEU. Și în plus CLONELE NU AVEAU VOIE SĂ NASCĂ.