Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propăşirii morale a societăţii ruseşti. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lu­mea şi apropiaţii săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind şi îndrumând mii de oameni în viaţa lor duhovnicească.
Dobândind o mare experienţă duhovnicească printr-o totală lepădare de sine şi o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtăşit cu generozitate din comorile experienţei sale duhovniceşti tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lip­sit de sfătuire. Însă el şi-a exercitat influenţa într-un mod mult mai extins prin intermediul cărţilor sale. Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşi­rii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe ca­lea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii – despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.
În această privinţă se aseamănă marelui lucră­tor pe ogorul renaşterii duhovniceşti a poporului rus, Sfântul Tihon de Zadonsk, care a scris tot atât de mult, de bine şi de pătrunzător despre mântuirea sufletului omenesc aflat în mijlocul primejdiilor din această lume păcătoasă.
Dincolo de întreaga înţelepciune duhovni­cească pe care o aflăm în cărţile sale stă chipul curat al unui mare ascet. Fiecare cuvânt al Episcopului Teofan produce o impresie foarte puterni­că fiindcă poartă în el amprenta vieţii sale. Când spune: „Nu vă lăsaţi atraşi de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mor­mânt este veşnică, neschimbătoare şi adevărată, şi ea depinde de modul în care ne petrecem viaţa aceasta!” – atunci ca o mărturie vie a acestei perspective corecte asupra lumii şi a destinului su­fletului omenesc stă propria sa lepădare de sine, izolarea sa şi dorinţa de a nu cere nimic altceva de la viaţă decât nevoinţa pentru Dumnezeu.
Extras din Scurta biografie de E. Sumarokov, tradusă de Părintele Serafim Rose şi publicat în The Orthodox Word
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Râvna duhovnicească. Scrisori către monahi, Editura Sophia, pp. 169-171)
Citeşte şi:  Prin harul lui Dumnezeu, omul a reuşit să urce duhovniceşte, se schimbă, devine un alt om, şi frica îl părăseşte