Omilia XXXVI ( a Sfântului Ioan Gură de Aur)

„Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, venind din Iudeea în Galileea” (Ioan, 4,54; 5,5)

1. Scăldătoarea oilor, chipul botezului.

Precum tot omul priceput în a scoate aurul din minele care-l ascund nu neglijeaza nici cea mai mică vînă, știind că el poate scoate mari bogății, la fel, in divinele Scripturi, voi nu veți ști fără mare pericol să treceți fără un mare pericol peste un singur „iota” , nici peste un singur punct ; trebuie să vedem totul, să examinăm totul : căci Duhul Sfânt este cel ce a dictat toate cuvintele acestea, și ele nu conțin nimic nefolositor. Priviți aici ce zice evanghelistul: ” Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, venind din Iudeea în Galileea”. Acest cuvânt ” a doua” , el nu l-am adăugat fără motiv;ci el îl pune acolo pentru a sărbători încă întoarcerea pe care admirația le-a produs-o la samarineni; făcând să se vadă că Galileenii , chiar după a doua minune, n-au ajuns la această sublimă înălțare, la care au ajuns samarinenii fără a vedea nicio minune.

„După acestea era praznicul Iudeilor și Iisus s-a suit la Ierusalim” (Ioan, cap. 5, vers. 1). 

„După acestea era praznicul Iudeilor” . Ce praznic? Cincizecimea precum mi se pare. Și „Iisus S-a suit la Ierusalim”. Adesea Iisus Hristos mergea la Ierusalim să-și petreacă zilele marilor sărbători, și că evreii să-L vadă că El sărbătorea cu ei sărbătorile lor, și pentru a atrage la El poporul simplu. Căci la aceste sărbători alergau mai întâi cei care sunt simpli cu inima și cu duhul.

” Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, care se numește Vitezda, având cinci pridvoare” (2). ” În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei” (3).

Care este acest fel de a vindeca bolnavii? Ce taină ne arată? Acestea nu sunt scrise fără motiv. În acest chip, in această imagine, Scriptura pictează într-un fel si pune în fața ochilor noștri ceea ce trebuie să se întâmple, ca noi să fim pregătiți, și atunci când se va întîmpla ceva lucru uimitor și la care nu ne așteptăm, credință celor ce vor vedea să nu fie nicidecum stinsă, ci să rămână tare. Ce ne prezintă ea, ce ne prezice ea? Botezul pe care noi trebuie să-l primim, acest botez plin de putere, care trebuie să aducă și să împartă un mare har, care trebuie să spele toate păcatele , și să redea viață celor morți. Aceste semne mari sunt deci picturi și arată că într-un tablou, și în scăldătoare, și în multe alte chipuri ceea ce am zis. Dumnezeu a dat mai intâi o apă care să spele murdăriile și atingerile de morți, nu cele adevărate, ci numai cele care se priveau ca adevărate, adică întinarea care se dobândea la înmormântări, prin lepră și prin altele asemănătoare, care se pot vedea în  Legea veche, și care erau curățate prin apă.

Dar să reluăm subiectul nostru, mai întâi deci, precum am spus-o, apa spăla de pe trup și în al doilea rând ea vindeca bolile cele mai diferite. Dumnezeu, pentru a ne apropia de harul botezului și a ne face să-l vedem mai aproape, a vrut ca scăldătoarea să spele numai atunci petele, ci ca ea să vindece și bolile. În sfârșit închipuirile cele mai apropiate de adevăr, sau de vremea botezului, a patimii și a altor Taine, sunt mai clare și mai luminoase decât cele mai vechi. Și precum gărzile care stau cel mai aproape de rege sunt mai înalte în vrednicie decât cele mai îndepărtate, așa închipuirile care au venit într-un timp mai apropiat și mai vecin cu lucrurile pe care le prezicea , sunt mai clare și mai strălucite.

” Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa” (4), și-i dădea ei puterea să vindece pe bolnavi; că evreii să învețe căci cu atât mai mult putea Domnul să vindece bolile sufletului. Dar precum apa acestei scăldători nu avea în sine și prin natura ei puterea de a vindeca in mod simplu bolile,  căci ea atunci le-ar fi vindecat mereu și continuu, dar o dobândea prin lucrarea îngerului; la fel în noi apa nu lucrează simplu  și prin propria ei putere, ci după ce ea a primit harul Duhului Sfânt, ea spală, ea atunci șterge toate păcatele.

Citeşte şi:  Sf. Ioan Gură de Aur: Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

„În pridvoare zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei” (3). Atunci boala era ea însăși o piedică pentru vindecarea bolnavului, ea îl impiedica pe cel ce dorea : dar acum fiecare are puterea să se apropie și să vină la scăldătoare. Acesta nu este un înger care mișcă apa; ci Domnul îngerilor este Cel care lucrează totul, care face totul. Și noi nu putem zice :”  Că până merg eu altul se coboară înaintea mea” (7). Când ar veni întreaga lume aici, harul nu se sfârșește , nici puterea lui; el rămâne același. Și așa cum razele Soarelui strălucesc in toate zilele lumea întreagă fără să se termine și nepierzand nimic din lumina lor fiindcă se răspândesc in mai multe locuri pe pământ ; așa cu atât mai mult harul Duhului Sfânt nu se micșorează din cauza mulțimii celor ce îl primesc. Ori Dumnezeu a lucrat acest semn, ca cei care vor învăța că apa are puterea să vindece bolile trupului ar fi făcut ei înșiși dovadă de multă vreme, să le fie mai ușor să creadă că bolile sufletului pot fi la fel vindecate.

Dar pentru ce Iisus Hristos , lăsându-i pe toți ceilalți bolnavi, Se apropie de cel bolnav de atâția ani? Pentru ce iî pune El această întrebare: ” Voiești să fii vindecat „? Aceasta nu pentru a-l învăța că-i punea această întrebare , și că ea i-ar fi fost inutilă; ci pentru a face să se vadă stăruința acestui om, și pentru a ne arată noua că acela era motivul principal pentru care a venit El acolo la el. Ce zice bolnavul? ” Doamne, om nu am că sa să mă bage in scăldătoare, când se tulbură apa ; că, până merg eu, altul se coboară înaintea mea” (7). Iisus Hristos l-a întrebat deci și i-a zis: ” Voiești să fii sănătos ?” Că noi să vedem aceste împrejurări. Și El nu-i zice: vrei ca eu să te vindec? Fiindcă nu avea despre El o părere așa de mare, ci” Vrei să te faci sănătos ? ” Sigur este totodată minunat in stăruință acest paralitic: după treizeci și opt de ani, nădăjduind in fiecare an să scape de boală, el a rămas în acel loc și n-am ieșit de acolo. Dar dacă nu era foarte răbdător, chiar când atâția ani nu l-ar fi lăsat , nădejdea unei așteptări noi nu l-ar fi alungat? Gândiț-vă cu ce grijă vegheau ceilalți; căci nu se știa timpul n care va fi tulburată apa. Șchiopii și uscații puteau să vadă clipa, pe când orbii, ei puteau fi informați doar prin agitația generală.

2. Paraliticul de treizeci și opt de ani ( 38 ani), frumos model de rabdare. A stărui în rugăciune. Calitățile rugăciunii, pentru ce este grea și ostenitoare viața omului.

Să roșim, deci frații mei dragi, să roșim și să vărsăm lacrimi peste lașitatea noastră. Acest om a stăruit treizeci și opt de ani, fără a obține vindecarea pe care o dorea, el n-o obține, și totodată nu renunță, și dacă nu obține acest har, aceasta nu se datora lipsei de grijă sau a bunăvoinței: ci fiindcă alții îl impiedicau, și se foloseau de forță față de el : pe când el nu s-a descurajat deloc. Noi, dimpotrivă, dacă stăruim zece zile sa ne rugăm pentru a obține vreun har, nu mai avem nici aceeași ravna, nici același zel. Noi care petrecem atâția ani pentru a obține o favoare de la un om, care nu ne temem pentru aceea de a merge chiar la război de a ne pune in pericol viața noastră, de a petrece zilele noastre în necaz și în mizerie, să ne punem la lucruri josnice și urâte, și care la sfârșit suntem lipsiți de frumoasele noastre spersnte, noi n-avem nici putere, nici curajul de a stărui lângă Domnul nostru cu tot zelul și râvna pe care ar trebui s-o avem; cu toate că răsplata promisă este mult mai mare decât nu sunt chiar ostenelile; ” Căci această nădejde zice Scriptura nu înșală” ( Rom. 5,5). Și de ce chin nu ne vom face noi vrednici purtandu-ne asa? În sfârșit, dacă n-am avea nimic de așteptat, nici răsplată de primit, cinstea de a se întreține adesea cu Dumnezeu nu este ea una care egalează , care întrece toate bunurile închipuite?

Citeşte şi:  Cum iau Sfinţii parte la soarta celor de pe pământ

Dar veți zice voi, rugăciunea continuă nu este un lucru greu? Și ce! În lucrul virtuții nu este totul greu? Căci pofta însoțește păcatul , și grija – virtutea, iată veți zice voi încă, ce-mi insuflă mii de îndoieli. Care este cauza? Creându-ne, Dumnezeu ne-a  dat o viață liberă de neliniște și de greutăți ; noi am abuzat  de acest har, și fiind lipsiți de un așa mare bine prin lașitatea noastră, noi am pierdut paradisul. Iată pentru ce a făcut Domnul viața oamenilor grea și ostenitoare,și se poate spune că El se justifică față de neamul omenesc  în acest fel: La început eu v-am dat plăcerile, dar voi v-ați făcut mai răi pentru că Eu v-am dat să trăiți prin bunătatea pe care v-am dat-o; iată pentru ce v-am condamnat să trăiți în osteneală și în sudori ( Fac. 3,19). Și cum această osteneală nu v-am împiedicat să faceți rău, El v-a încă și Legea, care are multe prescriptii, precum se pune frîu unui cal iute și nestăpânit pe care nu poate să îl ducă, căci așa fac dresorii cu caii lor. Nu s-a poruncit deci sa ducem o viață ostenitoare fiindcă moleșeala are obiceiul de a ne strica. În sfârșit, natura noastră nu poate susține o natură molatică, ci ușor cade de la nelucrare în păcat. Să presupunem că un om cumpătat și virtuos nu are nevoie sa lucreze, și că totul îi vine lui dormind, această viață ușoară, la ce-l va duce pe el? Nu ne va face ea deșerți și nerușinați?

Dar pentru ce, ziceți voi, însoțesc atâtea plăceri păcatul, și atâtea griji și sudori urmează virtutea? Și ce merit veți avea voi, la ce răsplată veți avea voi dreptul, dacă virtutea n-ar fi grea și ostenitoare? Căci mulți oameni as putea cita , care în mod natural urăsc femeile și fug de întâlnirea cu ele ca de un lucru urât! Spuneți-mi sunt aceia cei pe care îi numim noi curați sau cui ii vom da laude și cununile? Nu desigur; căci curăția este o înfrânare, o victorie peste poftă, câștigată în urma luptei. La război ,acolo unde este lupta mai mare, acolo sunt cele mai strălucite trofee; dar când nu rezistă nimeni este tocmai contrariul. Sunt oameni care din natură sunt lași și nepăsători: vom spune noi că aceștia sunt oameni blânzi? Nicidecum: pentru aceasta Iisus Hristos deosebind trei feluri de oameni , îi lasă pe doi fără cununi, fără răsplăți, și-l va face pe celălalt să intre în împărăție ( Mt. 19,12).

Dar, ziceți voi,la ce este bun viciul? Și eu zic: Cine este meșteșugarul lui? Este un altul care îl face, care pornește din voință? Dar, ziceți voi, ar trebui să nu fie decât oameni buni. Și ce îi este propriu omului de bine? Nu-i așa că a veghea asupra sa însăși sau este de a dormi și de a sforăi in patul său? Și pentru ce ziceți voi, n-am fost stabilit el așa în natura noastră, ca noi să facem toți binele fără greutate și fără osteneală? Cuvinte cu adevărat vrednice de animale și de cei ce-și fac Dumnezeu pântecele lor. Dar , că să știți că aceștia sunt ucenici lașilor și mândrilor, răspundeți-mi : Să presupunem aici un rege și un general de armată, și pe când regele bea, se îmbată,și doarme , generalul câștigă multecâștiga multe trofee prin luptă grea, căruia îi vom atribui noi victoria? Care dintre cei doi va primi laudele acestei fapte frumoase, cine va gusta  rodul? Nu vedeți voi că inima se leagă mai mult de ceea ce a costat mai multe sudori și greutăți? Domnul a amestecat greul cu virtuțile, cu care vrea să-l obișnuiască pe suflet pentru acest motiv admirăm noi virtutea, deși încă n-o urmăm; și păcatul cu toate că-i foarte dulce, noi îl condamnăm.

Citeşte şi:  Sfântul Ioan de Kronştadt: Postul limpezeşte mintea

Că dacă ziceți : Pentru ce admirăm noi pe cei ce sunt în mod natural buni față de cei ce sunt din voința lor ? Fiindcă este drept să preferi pe cel ce lucrează celui care nu lucrează. Și veți zice voi, pentru ce sa lucrăm noi acum? Aceasta fiindcă voi n-ați știut să rezistați ispitelor odihnei. Mai mult dacă  se cercetează de aproape, se va vedea că mândria ne pierde în acest fel, și ne produce mai multa osteneală și greutate. Dacă vreți să îl ținem pe un om închis, să-l hrănim singur, să-l îngrășăm, să nu facă nimic; dar să-l facem sa se bucure de plăcerile mesei și ale patului; să-l facem să călătorească in plăceri fără întrerupere : va avea el o viață mai mizerabilă? Dar alt lucru este de a acționa veți zice voi și altul de a se osteni : și la început, fără a lucrătorului poate acționa. Putea el? Desigur, el putea, și Dumnezeu o voia de-asemenea. Dar voi sunteți aceștia care ați tulburat această ordine, căci Dumnezeu v-a rânduit să cultivați Raiul, el v-a dat simțirea voastră,dar fără a uni cu ea osteneala. Dacă la început omul ar fi lucrat, Dumnezeu nu i-ar fi impus această greutate: omul, la fel ca și ingerii, poate în același timp să acționeze și să nu se ostenească.

În sfârșit, că îngerii acționează, profetul va învață, ascultați-l:” Îngerii Domnului cei tari la virtute, care faceți cuvântul Lui” ( Ps.  102,20): sigur acum  micșorarea puterii face lucrul greu, dar atunci noi eram într-o stare cu totul diferită: ” Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit și el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale sale” ( Evr. 4,10). Prin această odihnă, Scriptura nu înțelege inactivitatea, ci lipsa lucrului. În sfârșit încă și acum Dumnezeu acționează,așa cum o spune Iisus Hristos: ” Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez„.

Pentru aceasta, vă îndemn, alungând toată mândria, sa îmbrățișmă virtutea. Plăcerea pe care o aduce păcatul este scurtă, dar durerea pe care o produce este veșnică;  dimpotrivă, bucuria pe care o dă virtutea este nemuritoare , și osteneala trecătoare.  Virtutea , înainte de a împărți coroanele ucenilor ei, îi alăptează și îi hrănește prin nădejde: păcatul , dimpotrivă, înainte de condamnarea la chinuri, îi tulbură pe cei ce-l fac, întărâtă conștiința prin mustrările ei, teama și miile de nelinisti. Ori aceste greutăți nu sunt ele mai mari și mai grele osteneli decât toate sudorile împreună? Și chiar când s-ar putea elibera și n-ar simți decât pofta singură,  nu este nimic mai rău și mai dispretuit ca aceasta poftă. Ea apare și dispare imediat, ea se linguşeşte; înainte ca s-o ții ea a fugit: înălțați , apreciați cât vrea pofta trupului, pofta mesei , pofta bogatiilor, în fiecare zi ea se uzează și se strică. Și cum la toate lucrurile acestea trebuie sa se adauge chinul și pedepsele, este ceva mai nefericit și mai mizerabil ca cel care cauta plăcerile?  Învațați din aceste adevăruri, să  suferim totul pentru virtute;  căci așa ne vom bucura de adevărată poftă,  prin harul și mila Domnului nostru Iisus Hristos,  căruia I se cuvine slava, împreună cu  Tatăl  și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

OMILIA A XXXVI-A, ” Comentariu la Evanghelia de la Ioan”, Sf. IOAN Gură de Aur, Editura  Pelerinul român,  Oradea , 2005