La un călugăr bătrân veni într-o zi un frate tânăr, ca să facă ascultare şi pe urmă să îmbrace şi el haina monahală (călugărească).

Într-una din zile, veni la călugărul bătrân şi-i zise:

— Sunt nemulţumit întru totul de mine, părinte, căci sunt un păcătos.

Bătrânul călugăr îi zise:
— Bine este să te smereşti în felul acesta.

Citeşte şi:  Cînd te rogi, să te rogi fără a-ţi închipui nimic

Dar voind să-i încerce smerenia, adăugă:
— Mi se pare însă că nu eşti sincer când spui aceasta şi de aceea îţi rânduiesc să nu mai vorbeşti aşa.

Atunci, tânărul se tulbură şi, înroşindu-se de supărare şi nemulţumire, se arătă mirat.

Călugărul atunci îi spuse cu blândeţe:
— Vezi, dragul meu, tu primeşti repede să te umileşti tu pe tine însuţi, dar nu primeşti tot aşa de uşor când altul te umileşte pe tine. Adevărata smerenie se cunoaşte când eşti umilit de altul şi mai ales pe nedrept, aşa cum ţi-am făcut eu acum, ca să te încerc. Mergi şi săvârşeşte astfel smerenia, căci altfel, ea nu este smerenie, ci făţărnicie. Numai prin smerenia adevărată vei dobândi putere mare în sufletul tău.

Citeşte şi:  Optimişti au fost şi martirii şi marii mucenici. Şi dacă aceştia au fost optimişti, de ce voi să fiţi pesimişti?

Tânărul a primit lecţia şi s-a îndreptat spre această smerenie curată şi plăcută lui Dumnezeu, Căruia i se cuvine slava în veci. Amin.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016