Smerenia este cel mai important mijloc cu ajutorul căruia și noi putem lucra mântuirea noastră. Iată de ce, în cuvântul lui Dumnezeu se spune: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Iacov 4, 6; vezi și Pilde 3, 34 ; I Petru 5, 5).

Numai prin smerenie sunt posibile bunăstarea și fericirea pământească
Cât de importantă este smerenia în lucrarea mântuirii noastre mărturisesc Sfinții Părinți ai Bisericii, care spun că fără smerenie, nicio virtute nu are pentru noi putere mântuitoare.
Numai prin smerenie sunt posibile bunăstarea și fericirea pământească. „Dacă noi – ne învață marele părinte, Sfântul Marcu Ascetul – am stărui în smerita cugetare, nu ar fi nevoie să fim pedepsiți, deoarece toate relele și necazurile ni se întâmplă pentru înălțarea noastră.”
Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2007, pp. 143-144
Amin❤️❤️❤️
Rugăciunea ne ține credința vie !
Băbuțele noastre harnice şi cuminți ştiu asta, noi tot uităm
Amin!
Doamne ajuta-ne! Amin!
Smerenia popilor sunt banii și zeciuiala 😂
Doamne ajuta Amin.
Amin doamne ajutane
Doamne ajută amin amin amin
Amin !
Amin.🙏🙏♥️
Amin
Amin🙏
Doamne ajută
Si prin multe marsavii, e posibila, chiar daca exista o plata… Sa vedem bogatii pamantului, care distrug omenirea..
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajuta, Amin.
Amin !
Doamne ajută!
Amin
HRISTOS A INVIAT ! AJUTA DOAMNE NECREDINTEI MELE ! AMIN !
Hristos a înviat! Doamne ajută! Amin!
Mulțumesc Doamne pentru această zi AMIN
AMIN
Amin
Amin🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Amin !
Doamne ajuta Amin
Amin Doamne ajută!
Doamne ajuta, Amin.
Amin
Doamne ajuta ne AMIN
Doamne ajută tuturor!Amin!
Amin!
Amin
Amin
Amin.🙏🙏🙏🌹
Doamne îți mulțumesc pentru încă o noua zi petrecuta cu cei dragi Amin
Doamne ajuta Amin .
Amin
Doamne ajuta. Amini!
Amin
Amin
Amin
Amin
Amin doamne ajuta
Amin
Slavă Domnului ! Mulțumesc Doamne pentru tot și pentru toate ! Doamne iartă și ajuta ! Amin !
Doamne ajuta amin amin amin dòamne AJUTA NE
Doamne ajuta Amin
Doamne iartă-mă și ajută-mă Amin!
Doamne ajută
Nu fapte bune? Deci prin perierea Barbosului?
Amin,,,
Bună ziua bunicuță ! Să fii binecuvântată de Dumnezeu ,cu multa sănătate și liniște sufletească ! Ai perfecta dreptate !
Doamne ajută
Amin
Doamne ajută-ne Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ia-mi mândria, și dă-mi smerenia!
Doamne ajuta. Amin.
Amin