Când potolim gândurile noastre care se înverşunează când nu trebuie, când facem goală şi pustie mintea noastră de învăţătura cea lumească, pentru ca, atunci când are să primească învăţăturile lui Hristos, să o dăm deşertată şi măturată pentru primirea dumnezeieştilor cuvinte.

Iar când hotărăşte Dumnezeu ceva ce nu trebuie iscodit, trebuie primit cu credinţă. Numai un suflet obraznic, un suflet plin de cutezanţă iscodeşte pricinile hotărârilor lui Dumnezeu, cere socoteală, cercetează chipul. Şi adevărul acesta tot din Scripturi voi încerca să-l înfăţişez.

Zaharia era un bărbat minunat şi mare, cinstit cu arhieria, căruia Dumnezeu îi încredinţase apărarea întregului popor. Acest Zaharia intrând în Sfânta Sfintelor, chiar în cele de nepătruns, pe care dintre toţi oamenii numai el avea atunci îngăduinţa să le vadă – şi uită-te că el cântărea cât toată mulţimea şi-I aducea lui Dumnezeu rugăciuni pentru tot poporul, ca să-L facă milostiv pe Stăpân faţă de robi (ai văzut cât de mare-i era îndrăznirea?), fiind ca un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni -, deci intrând Zaharia în Sfânta Sfintelor, a văzut un înger stând înlăuntru. Şi pentru că vedenia l-a spăimântat pe om, îngerul a zis: „ Nu te teme, Zaharia, pentru că s-a auzit rugăciunea ta şi, iată, vei naşte fiu” . Dar ce înlănţuire este în aceste cuvinte? Făcea rugăciuni pentru popor, se ruga pentru păcate, cerea iertare pentru cei ce erau robi ca şi el, şi totuşi îngerul îi spune: „Nu te teme, Zaharia, a fost auzită ruga ta!” ? Şi dovada auzirii rugăciunii lui este că are să i se nască lui un copil, Ioan?

– Da! Pentru că se ruga pentru păcatele poporului, avea să nască un fiu care va striga: „ Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii!” . Aşa că, pe bună dreptate i-a spus îngerul: „ A fost auzită rugăciunea ta şi vei naşte fiu” .

Ce a făcut dar Zaharia?

Ceea ce trebuie să căutăm noi să dovedim sunt următoarele: că nu este iertat acela care iscodeşte chipul descoperirilor dumnezeieşti şi că hotărârile lui Dumnezeu trebuie primite prin credinţă. Zaharia s-a uitat la vârsta lui, la părul lui alb, la trupul lui cel istovit; s-a uitat la stârpiciunea sotiei sale şi n-a crezut cuvintelor îngerului; a căutat să afle chipul şi a spus: „ După ce voi cunoaşte aceasta?” . Zaharia întreabă: „ Cum va fi asta? Iată, eu am îmbătrânit şi am înălbit. Iar femeia mea este stearpă şi trecută în zilele ei; vârsta e trecută, firea nu mai e bună de nimic. Ce rost mai are făgăduinţa? Eu, semănătorul, neputincios; brazda, neroditoare” .

Oare nu pare unora că Zaharia e vrednic de iertare de vreme ce caută înlănţuirea faptelor, de vreme ce pare că grăieşte ceea ce se cuvine? Lui Dumnezeu însă nu I s-a părut vrednic de iertare. Când Dumnezeu hotărăşte, nu trebuie să te mai întrebi, nu trebuie să mai cauţi înlănţuirea faptelor, nu trebuie să mai pui înainte nevoile firii, nici altceva din unele ca acestea. Puterea hotărârii lui Dumnezeu e mai presus de toate acestea, căci ea nu e stânjenită de nici o piedică.

Ce faci, omule? Dumnezeu făgăduieşte, şi tu îţi găseşti scăpare în vârstă, pui înainte bătrâneţea? Este oare mai tare bătrâneţea decât făgăduinţa lui Dumnezeu? Este oare mai puternică firea decât Ziditorul firii? Nu ştii că tari sunt faptele cuvintelor Lui? Cuvântul Lui a întemeiat Cerul, Cuvântul Lui a adus la fiinţă zidirea. Cuvântul Lui i-a făcut pe îngeri, şi tu pui la îndoială naşterea fiului tău?

Pentru aceasta s-a supărat îngerul şi n-a fost iertat (Zaharia), chiar dacă era preot; ba, dimpotrivă, tocmai pentru că era preot a fost pedepsit mai mult. Cel ce are o cinste mai mare decât ceilalţi trebuie să-i întreacă şi în credinţă pe ceilalţi.

– În ce chip a fost pedepsit?

–  „ Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi” . „ Limba ta, îi spune îngerul, limba care a slujit necredinţei cuvintelor, ea va primi pedeapsa pentru necredinţă” , „Iată, vei fi mut şi nu vei vorbi până ce vor fi acestea” . Gândeşte-te la iubirea de oameni a lui Dumnezeu! „ N-ai crezut în ce ţi-am spus, îi spune îngerul. Acum primeşte pedeapsa! Când îţi voi da dovada prin fapte, atunci voi pune capăt şi mâniei. Când vei cunoaşte că pe bună dreptate ai fost pedepsit, atunci te voi scăpa de pedeapsă” .

Să audă anomeii cum Se supără Dumnezeu când este iscodit! Dacă Zaharia a fost pedepsit pentru că n-a crezut că are să i se nască un fiu muritor, spune-mi, te rog, cum vei scăpa de pedeapsă tu, care iscodeşti naşterea cea tainică, naşterea de Sus? Zaharia nu şi-a spus părerea sa! Nu, el a vrut să ştie, şi n-a dobândit iertare. Dar tu, care susţii cu tărie că le ştii pe cele nevăzute şi neînţelese de toţi, tu, ce cuvânt de apărare vei avea? Ce pedeapsă n-ai să atragi asupra ta?

din “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”,  Sfantul Ioan Gura de Aur