soldatNumărul morţilor în conflictul din estul Ucrainei s-a dublat în 15 zile, ajungând la un total de 2 086, a anunţat miercuri purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, citată de AFP.

Acest bilanţ, calificat drept o „estimare foarte prudentă”, se referă la perioada dintre jumătatea lui aprilie şi 10 august. De asemenea, s-au înregistrat „cel puţin 4 953 de răniţi (între care cel puţin 30 de copii)”, a precizat, la Geneva, Cecile Pouilly.

Citeşte şi:  Dacă veneau milioane de est-europeni în Germania aceştia ar fi fost respinşi pentru că nu intră în tiparul colectiv multicultural de pe afişele şi bannerele publice: arab, negru, femeia cu burka şi musulman

Bilanţul include victimele înregistrate în rândul forţelor armate, grupărilor armate şi al populaţiei civile.

La 26 iulie, bilanţul estimat de biroul Înaltului Comisar era de 1 129 de morţi, scrie Mediafax.

În medie, peste 60 de persoane au fost ucise sau rănite în fiecare zi în estul Ucrainei, începând cu jumătatea lui aprilie, potrivit biroului Înaltului Comisar. „Această tendinţă s-a accelerat clar recent, în medie cel puţin 70 de persoane fiind rănite sau ucise zilnic între 30 iulie şi 5 august, în timp ce numai în ziua de 7 august s-au înregistrat cel puţin 41 de morţi şi 143 de răniţi”, a subliniat Pouilly.

Citeşte şi:  Slovacia şi-ar putea amenda Constituţia împotriva redefinirii căsătoriei, supărând lobby-ul gay

Ea a precizat că aceste evaluări sunt aproximative, deoarece numărul răniţilor din rândul civililor este probabil subestimat, unii dintre ei nereuşind să ajungă la spitale, din cauza lipsei securităţii.

Sursa: http://ziarulnational.md