familie ortodoxaÎn societatea zilelor noastre, stabilitatea familiei este pusă la încercare în fiecare zi. Cum păstrăm echilibrul vieţii de familie şi ce avem de făcut pentru ca împreună să putem trece cu bine prin toate?

Primul lucru pe care trebuie să-l regăsească familia post-modernă este dulceaţa rugăciunii făcute împreună şi a rugăciunii colective din biserică. Câteva minute de rugăciune dimineaţa şi seara, mersul la biserică duminica cu toată casa, ar fi salutare. Familia creştină trebuie să se roage împreună, să cânte împreună, să facă lectură religioasă împreună. Nu se poate exprima în cuvinte cât de mare este folosul unei vieţi duhovniceşti în cadrul familiei. Roadele acestei vieţi sunt: sentimentul de linişte şi siguranţă, statornicia, dreapta judecată, armonia şi maturizarea spirituală.

Citeşte şi:  Cineva ori este ortodox tot timpul, ori nu este nicidecum cu adevarat ortodox

Al doilea lucru, tot important, este regăsirea bucuriei de a mânca împreună. Programul supraîncărcat, graba permanentă, au ajuns să desfiinţeze aproape total această comuniune. Soţii vin de la serviciu pe rând şi mănâncă separat. Copiii vin de la şcoală şi mănâncă când apucă. Este adevărat că sunt unele situaţii obiective când oamenii mănâncă pe rând, dar dacă această practică devine lege, paguba spirituală este imensă.

Citeşte şi:  Ce arata cele cinci jertfe aduse după rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua și porumbelul?

Al treilea lucru pe care familia creştină trebuie să-l redescopere estepetrecerea timpului liber împreună. Cu toate că în societatea noastră distracţia este practicată abuziv, ea îşi are locul ei în viaţa de familie. Este bine ca membrii familiei să râdă împreună, să se joace împreună, să-şi facă ieşirile, concediile şi drumeţiile împreună. Sunt situaţii în care joaca, drumeţia şi alte moduri de destindere consolidează legătura dintre soţi şi-i învaţă pe copii cinstea, onestitatea, spiritul de echipă şi politeţea.

Citeşte şi:  Sfântul Anatolie de la Optina: Rugăciunea lui Iisus să o rostești împotriva cugetelor

IPS Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?