După cum știți cu toții, Postul Nașterii Domnului a inceput deja de ceva timp. Postul este un timp de contemplare profundă, de analizare a păcatelor și un câmp de luptă duhovnicească împotriva ispitelor lumii. Postul este unul dintre principalele fundamente ale Creștinismului Ortodox și reprezinta o componentă a vietii ortodoxe. Acesta este propovăduit de toți preoții creștini și este o modalitate prin care toți creștinii ortodocși să fie mai aproape de Dumnezeu.
Fiind o credincioasa ortodoxa, postul mi-a fost predat la o vârstă fragedă. Părinții mei mi-au vorbit mereu despre importanța postului și despre modul în care el întărește sufletul nostru și ca, in calitate de creștini, este esențial să renunțam la alimente, cum ar fi ciocolata sau carnea, pentru câteva săptămâni, pentru a nu mai fi tentati de atractiile si placerile lumești. Cu toate acestea, părinții mei mi-au fixat si alte lucrari suplimentare. În timpul postului, ne opream sa ne mai uitam la televizor si sa ascultam muzica. Ar putea suna ciudat, dar sa nu te uiti la televizor si sa nu asculti muzica iti aduce pace și calm in gospodărie. Nu mă mai simteam hiperactiva, ca atunci când eram înconjurata de zgomotele puternice ale muzicii și TV-ului. Și am acceptat, de asemenea, asta. A devenit parte din rutina mea de zi cu zi, incat sa nu ma mai intreb de ce posteam, sau de ce nu puteam avea ciocolată șapte săptămâni. A devenit o parte din mine și din cine sunt.
Cu toate acestea, pentru cei care trăiesc în societatea de astăzi, postul a devenit din ce in ce mai mult o provocare. De-a lungul anilor mei de liceu, prietenii m-au invitat la petreceri în perioada de post și i-am refuzat, spunându-le ca postesc. Apoi, m-au întrebat de ce postesc si ce este atat de special in aceasta postire. Chiar dacă le-am vorbit despre credinta mea și ca mă ajută să fiu mai aproape de Dumnezeu, reacția lor m-a facut sa-mi fie oarecum rusine ca postesc. Mă simteam ca și cum as fi fost judecata de societate pentru propria alegere de a nu manca niste carne sau lactate. Mai mult decât atât, am cedat presiunii unui grup și mi-am incalcat postul. Am fost la o petrecere de ziua unui prieten, la un restaurant, și m-am abtinut sa nu-l intrerup. Numai ca, in scrut timp, când a aparut tortul, prietenii mei m-au presat sa primesc o felie, chiar dacă le-am respins politicos oferta. Au continuat insistând sa iau felia, și am luat-o. Mi-era rușine că mi-am intrerupt atât de ușor postul si ca am renuntat atat de usor la convingerile mele.
Deși nu am prieteni care sa nu inteleaga convingerile mele și să nu respecte deciziile mele, este încă impovarator să fii presat sa faci ceva care se manifesta împotriva persoanei tale și a cine sustii tu ca ești, cu atât mai mult atunci când prietenii tăi sunt cei care te preseaza. Este, de asemenea, rusinos că, în zilele noastre, oamenii – mai exact, copiii mici – de credință ortodoxă, nu participa la perioada de post.
Unii oameni se scuza, ca să nu postească, și nici macar nu se simt rușinati că rastoarna unele dintre fundamentele Creștinismului, doar pentru a se supune nevoii lor. Postul este o poruncă strictă a Bisericii Ortodoxe și trebuie să fie ascultata. Sfantul Filaret al New Yorkului spunea, într-una din predicile sale, că postul este o „lege a Bisericii” și ca fiecare creștin trebuie să o respecte. El mergea chiar mai departe, spunand că unul care nu se supune postului Bisericii încetează sa mai fie creștin. Este important ca noi, ca creștini, sa pastram aceasta porunca a Bisericii Ortodoxe.
Oamenii ar putea spune că postul este o luptă și ca este prea greu să se mai angajeze in ea. Da, este o luptă, dar una necesara. Deși slăbește natura noastră fizică, întărește natura noastră spirituală, așa că vom fi pregatiti să-L însoțim pe Dumnezeu în Rai.
Articol-text: Sofia Desiatov
