scoala acasaNumele meu este Adriana şi sunt mămică „full-time”, profesoară aproape în fiecare zi, şofer pentru copiii noştri, bucătar extraordinar, secretară şi soţie.

Pe Nicu, soţul meu, l-am cunoscut acum unsprezece ani la Biserica Sapienţei din Bucureşti şi, începând de atunci, am început această călătorie grea şi frumoasă, cu multe urcuşuri şi coborâşuri, completaţi în mod fi resc de copiii cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu şi pe care încercăm acum să-i educam pentru viaţa de pe acest pământ, dar şi pentru cea viitoare.

În călătoria noastră, am fost prin multe locuri: România, New York, Nevada, Platina, San Francisco, Santa Rosa, Colorado… Cu toate că suntem împovăraţi de probleme fi nanciare, am avut nenumărate binecuvântări de la oamenii pe care ni i-a trimis Dumnezeu în drumurile noastre…

Ultimii şase ani i-am petrecut în Statele Unite şi, deoarece copiii au împlinit aici vârsta şcolară, am fost nevoiţi să experimentam şi şcoala din America.

Deşi suntem plecaţi de atâta vreme, avem permanent în faţă revenirea în ţara noastră, vorbim cu copiii în limba română şi ne consideram cu toţii într-un exil care, la un moment dat, se va sfârşi…

9 ianuarie

Părintele nostru duhovnicesc a avut o vorbă interesantă. Ne-a spus că lumea asta e pe cale să devină o mare Sodomă şi Gomoră, iar dacă lumea vrea să ne tragă după ea, nu inseamnă că trebuie să ne şi lăsăm traşi.

Am luat acest cuvant ca pe o avertizare cu privire la copii. E oare bine să ne lăsăm copiii să simtă răsuflarea urat-mirositoare a societăţii? Să-i obişnuim de mici cu faptul că există şi oameni răi, să-i lăsăm să fie ispitiţi pentru a-i căli?

Cand Codrin avea doi ani, eram in Romania şi am fost la Mănăstirea Petru-Vodă să il vedem pe Părintele Iustin Parvu. O prezenţă foarte plăcută – nici prea dur, nici prea moale, foarte conştient, iute, pus la curent cu toate, deşi izolat in acea parte a Romaniei. L-am intrebat ce să facem cu şcoala, dat fiind faptul că in societatea de astăzi există o tendinţă accentuată de a se distruge sufletul copiilor. Ne-a răspuns clătinand din cap că ştie despre asta. Soluţia pe care ne-a dat-o a fost ciudată intr-un fel, dar a fost punctul de plecare pentru ce facem acum: ne-a spus că putem da copilul la o şcoală cu grijă aleasă, pană in clasa a III-a, iar mai departe să ne lumineze Dumnezeu cum să facem…

Cum de la naşterea lui Codrin incepusem deja să ne interesăm de homeschooling, răspunsul Părintelui ne-a bucurat şi ne-a dat certitudinea că nu suntem pe o cale greşită.

In Romania, cred că ideea de homeschooling ii revolta pe unii oameni. De ce, adică, educaţia de stat şi cum putem fi noi siguri că o să ne iasă bine şcoala făcută acasă?… Insă ce nu pot sau nu vor să inţeleagă ei este că educaţie fac şi cei care imbrăţişează homeschooling-ul, poate nu la un asemenea nivel profesional, dar cu mai mult accent pe copil.

Citeşte şi:  Germania: Protestatari furioși au ieșit pe străzi, scandând „Deportări acum!” și „Migrația ucide!”

 

Am aflat de curand că, inainte de reforma din 1948, era legal invăţatul acasă – bineinţeles, pentru cine ştia şi voia s-o facă. După anul 1948, comuniştii au introdus invă ţămantul obligatoriu de stat.

 

Citeam zilele trecute un interviu cu Prof. Dr. Paul Miclău, fostul decan al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, şi mi-a atras atenţia următorul pasaj:

 

„După reforma invăţămantului din 1948, programul a devenit foarte incărcat, iar pe vre mea aceea incărcarea programului era făcută pentru ca studentul să fi e cat mai mult timp ocupat, să nu aibă timp de refl ecţii, să nu aibă timp să se organizeze, să nu se manifeste intr-un fel sau altul. Modelul stalinist se foloseşte şi astăzi, din păcate”.

 

Iar asta o spune un om din interiorul sistemului de stat!

 

Modelul stalinist de „acumulare cu polonicul” a cat mai multor materii este folosit in şcolile din Romania, şi totuşi şcoala e privită cu pioşenie şi mare respect, e normal să mergem la această şcoală şi să ne punem creierul la bătaie, pentru că „aşa face toată lumea”.

 

Ideea de a ne lăsa copiii să fi e ispitiţi şi apoi să ne rugăm la Dumnezeu să-i scoată din necaz e cat se poate de nocivă. Mult mai bine e să previi răul, decat să-l vindeci.

 

Ce se invaţă la şcoala publică nu e nici uşor, nici normal, nici necesar. Dimpotrivă, sunt materii atee, care răman in capul copilului fără voia lui – răman idei la care nu mai poate renunţa decat după multe, multe căutări, loviri şi căderi… Răman cicatrici şi se pierd ani preţioşi din pricina asta. Iar unii, poate, nici nu mai ajung la cunoaştere.

 

Din păcate, aşa e. Lumea devine o mare Sodomă, iar noi stăm legaţi la ochi şi ne ţinem de nişte concepte vechi, care – ghici, ghicitoare? – nici măcar nu au fost stabilite de Biserică, ci de duşmanii ei…

 

28 august

 

Imi place ideea de homeschooling pentru că vrem să ne creştem copiii ca pe nişte cavaleri şi domnişoare de modă veche, neatinşi de manelismul, de mitocănia, de tupeul şi de aroganţa puştilor de acum.

 

Imi place pentru că n-aş suporta să fie luaţi la grămadă, trataţi fără discernămant, la nevoie chiar umiliţi cu un limbaj ruşinos… Ei sunt diferiţi, speciali, uimitori şi nu las pe nimeni să-mi spună că nu e aşa!

Citeşte şi:  Sataniștii au interzis distribuția Bibliei în școlile din Florida, înmînînd elevilor cărți de colorat sataniste

 

Imi place pentru că le dă posibilitatea să-şi prelungească copilăria, să se joace mai mult, să cunoaştem impreună bucuria de a fi copil – liberi de programe, profesori, termene, examene, colegi nesuferiţi şi celelalte.

 

Imi place pentru că ii am sub ochi şi pot să mă bucur de ei fără să mi se strangă sufletul gandindu-mă: „Oare ce fac ei acum?”

 

Imi place pentru că imi iubesc familia şi vreau să stau cat mai mult cu copiii mei. Timpul acesta nu mi-l mai dă nimeni inapoi, ei cresc şi se desprind, şi vreau să profit să gustăm impreună copilăria…

 

Imi place homeschooling-ul pentru că pot să le dau posibilitatea să işi descopere talanţii şi să ii incurajez să-i ingrijească, să-i inmulţească, să se bucure de ei…

 

Atat timp cat vom putea, vom face acest lucru – mai incolo de noi, stă mila lui Dumnezeu şi hotărarile Lui.

 

29 octombrie 2008

 

Am obosit. Nu ştiu de ce, dar mă simt depăşită de situație…

 

E greu, dar cred că e normal. Copiii sunt cuminţi, nu ei imi provoacă stress, ci gandul eşuării. Incă pendulez intre curricule, metode, liste de priorităţi, blog-uri ale mămicilor care fac homeschooling…

 

La Şcoala de Duminică pot să-l compar pe Codrin cu alţi copii (sunt cam zece, de diferite varste) şi mă simt şi eu bine. Nu e in urmă. Şi nici nu seamănă cu ei, e altfel… Are imaginaţie, vede lucrurile intr-o manieră proprie şi ii place competiţia.

 

Şi-a făcut singur o carte cu povestea celor trei purceluşi, ilustrată şi scrisă chiar de el – in engleză. Primul lui act de creaţie! A mai scris şi un cantecel, cu note, pe care l-a intitulat „The River” („Raul”). Chiar mă amuză – eu la şase ani jumate, cat are el, abia ştiam pe ce lume mă aflu…

 

19 noiembrie

 

Cu copiii am zile mai bune, altele mai rele… Uneori, cand se trezesc dimineaţa, se aşază singuri la masă şi cer şcoală. Imi strigă: „Şcoală, mami, şcoală!”

 

Am zile cand fac două ore legat cu ei, şi ii simt ca nişte bureţi, deschişi la experienţe, poveşti, invăţat, desenat – orice. Ca să nu ii plictisesc, le cumpăr multe craft-uri1: am luat un covoraş de impletit, biluţe care se pun pe o tablă cu ţinte, diferite figurine pe care le pictăm in ora de lucru manual.

Citeşte şi:  China: Sterilizare forțată, avorturi și alte măsuri pentru a reduce rata nașterii minorităților religioase și etnice

 

Intr-un oarecare ritm ne-am intrat – problema rămane că n-avem prea mulţi prieteni pe aici. Codrin a inceput să sufere că n-are un băiat cu care să se joace, şi asta mă intristează.

 

Olguţa desenează frumos, şi văd că mereu intervin bisericuţe in desenele ei sau cate o cruce răzleaţă (asta de unde refuza cu incăpăţanare să facă rugăciunea sau să zică „Tatăl nostru”, văd că singură şi-a revenit pană la urmă!) şi, bineinţeles, nelipsitele prinţese roz.

 

Ceea ce uram eu foarte mult la şcoală (şi văd că incă se practică) sunt testele. Nu am avut niciodată sange rece ca să accept cuvintele „Scoateţi o foaie de hartie” fără să mă crispez, oricat de bine pregătită eram… Mi se pare atat de greşit să-i oboseşti de mici cu acest lucru, cand totul ar trebui să fie o joacă, o bucurie, explorare, curiozitate, nu o corvoadă! Viaţa e scurtă şi merită trăită liber, fără astfel de constrangeri, iar noi am pierdut-o alergand după diplome… Incerc să nu le dau teste, insă ii testez fără să-şi dea seama – pentru că oricum vor trece şi prin asemenea experienţe, şi vreau să fie pregătiţi pentru ele, dar altfel decat am fost eu.

 

Mama a fost foarte refractară ideii noastre, ea e bine impiciorogată in sistemul şcolar, de altfel ca mai toţi cei de varsta ei şi nu concepe educaţie fără teste, profesori riguroşi şi note. După primul şoc, cand a văzut că nu e numai ideea mea, a inceput să accepte, printr-o tăcere dezaprobatoare… Acum mi-a spus că imi va trimite din ţară manuale de pedagogie, care, cică, sunt excelente… Mda.

 

25 martie

 

In parc, Codrin s-a imprietenit cu Tristan. E un băiat cuminte, merge şi la biserică (nu e ortodox, totuşi) şi se inţeleg foarte bine impreună. Dacă ar fi fost şi homeschooled ar fi fost perfect. Se joacă cu bicicletele, se caţără pe piatră, facem joculeţe pe iarbă, ne mai jucăm cu căţelul lui, Skip…

 

La un moment dat, băieţii se dau in leagăn şi se amuză care se dă mai sus. Tristan inventează un joc nou, incepe el primul: „Fie ca toţi profesorii din lume să dispară!” Leagănul coboară şi Codrin incearcă să formuleze şi el o cerere, dar e luat prin surprindere. Pană să zică ceva, Tristan continuă: „Fie ca toţi oamenii din lume să aibă un milion de dolari!” De data asta e randul lui Codrin, şi el zbiară de pe leagănul său: „Fie ca toţi oamenii din lume să fie creştini!”

Mi-a pleznit inima de bucurie. Băiatul meu e un copil liber!

Sursa: familiaortodoxa.ro