Dar o rugăciune scurtă o poţi face şi când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne…” sau: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Dacă te-ai obişnuit să-ţi faci rugăciunea odată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, şi te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupaţia pe care o ai, sau când găteşti. Mai stai pe un scaun, şi zici „Doamne, lisuse…”, acolo… (…)

Asta e pentru a începe să se altoiască în inimă rugăciunea asta – „Doamne, Iisuse…”. Că dacă se altoieşte aici, atunci, vorbind cu cineva, rugăciunea merge. Dacă faci un bine, sau te gândeşti să faci un bine; dacă vorbeşti ceva de folos ‒ e o rugăciune. Să nu crezi că nu e rugăciune acolo. „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu”, spune Mântuitorul. Aşa că, dacă sunt doi, vorbind duhovniceşte, ceva din Scriptură sau aşa, e şi Dumnezeu acolo, în mijlocul lor.

Şi e rugăciune. Aceea nu-i rugăciune? După ce ai plecat de-acolo, de-acuma fă-ţi o rugăciune: „Doamne, Iisuse…” sau altceva, şi e rugăciune asta. Să nu crezi că nu-i rugăciune. Şi spune chiar în Pateric: „nu-i rugăciune numai când se roagă, rugăciunea este când te rogi permanent”. Şi spune Sfântul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune aşa: „Rugaţi-vă neîncetat”. Aşa spune el. Toată lumea se roagă, nu spune numai pentru călugări, ci pentru oricine: „Rugați-vă neîncetat”. Şi acuma, gândeşte-te: cum să mă rog neîncetat? O rugăciune cât de scurtă: „Doamne, ajută-mă, Doamne”, sau, dacă ai un necaz, a venit necazul peste tine: „Ajută-mă, Doamne”. Fă cum faci şi roagă-te. Şi atunci te gândeşti. E scris acolo: „Bate şi ți se va deschide”.

Ne vorbește Părintele Iulian de la Prodromu, în Ne vorbesc părinți athoniți, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 110-111