Pe 8 mai 1980 pleca spre Cer ucenicul cel mai cunoscut al Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina, Fericitul Filotei Zervakos, in ziua praznicului Sfintilor Ioan “Teologul” si Arsenie cel Mare, sfinti cu care s-a si asemanat in viata lui.

A avut deopotriva curatia inimii si dragostea fierbinte de Dumnezeu si de oameni a ucenicului celui iubit al Domnului, cat si iubirea de singuratate si plansul duhovnicesc care l-au caracterizat pe avva Arsenie. A primit asadar, asemenea acestora, atat darul facerii de minuni si al descoperirilor, al viziunilor dumnezeiesti minunate, cat si darul lacrimilor pentru pacatele sale si pentru ale intregii lumi. Ne putem gandi si ca adormirea sa a avut loc inainte de praznuirea unuia dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament, Isaia, nu intamplator scrierile avvei Filothei avand un pronuntat caracter profetic si de chemare la pocainta a noului popor al lui Dumnezeu, crestinii, la fel de morti duhovniceste astazi ca si evreii din timpul proorocilor.

Toate aceste daruri se oglindesc in cuvintele de mai jos, pe care vi le oferim in cinstea Cuviosului Parinte Filothei. Sa ascultam si sa urmam acest glas al Domnului, inca un sfant parinte contemporan daruit noua de Hristos in aceste “zile viclene”, cum chiar Sfintia sa numea, cu durere mare, vremurile in care traim astazi:

***

Prima vedenie

“In urma razboiului balcanic si cu cateva zile inainte de inceperea primului razboi mondial, intr-o noapte a anului 1914, in timp ce ma linisteam in chilia mea, am vazut ca prin vis cum se cobora mania lui Dumnezeu din ceruri peste locuitorii pamantului. S-a facut deodata cutremur mare de s-a clatinat intregul pamant. In multe locuri pamantul s-a crapat si s-au aratat prapastii si cratere si oamenii tremurand de frica alergau incoace si incolo cautand izbavire, multi cazand in acele prapastii si disparand.
S-a facut intuneric adanc de nu vedeai nimic. In clipa in care intunericul a acoperit pamantul, infricosat si eu de mania lui Dumnezeu, alergam sa gasesc loc de scapare pana am cazut cu fata la pamant, gata sa-mi dau sufletul. In clipa cand n-am mai rasuflat a inceput si intunericul cate putin sa se destrame si am simtit cum intra o suflare de viata in tot trupul meu si cum incep sa revin la viata. Deodata am auzit un glas puternic venind din cer de care s-a infricosat intreg pamantul. Eu, cum eram paralizat de groaza, cazut cu fata la pamant, mi-am intors putin capul si mi-am ridicat privirea; am vazut atunci ca un edificiu imens, care avea temelia pe pamant iar varfurile ajungeau cerul.

In locul cel mai inalt al acestui edificiu l-am vazut pe Arhanghelul Mihail, inalt de stat, infricosator in priviri, tinand sabie valvaietoare. Cu manie in glasul ca de tunet, a inceput sa vorbeasca amenintator catre locuitorii pamantului:

“Oameni rataciti, nemultumitori, nerecunoscatori, de ce iubiti cele desarte si cautati numai minciuna? De ce-L maniati pe Preaputernicul Atottiitorul Dumnezeu si-L plecati spre furie, scufundandu-va in multimea rautatilor? Pe Acela Care din nesfarsita-I bunatate si iubire de oameni, in multe chipuri si-n multe feluri v-a daruit binefaceri, v-a cinstit cu chipul si asemanarea Sa, v-a daruit porunci, lege sfanta, a trimis la voi profeti, apostoli, invatatori, iar la plinirea vremii L-a trimis pe Insusi Fiul Sau Cel Unul Nascut, care prin rastignirea, moartea si curgerea nepretuitului Sau sange a platit pentru pacatele voastre si v-a rascumparat din osanda legii, v-a eliberat din legaturile iadului si din stricaciunea mortii si v-a asezat iarasi in fericirea cea dintai, in rai? Iar voi v-ati aratat nemultumitori, nerecunoscatori, neam stricat si nerusinat, viclean si desfranat, scorpii, pui de vipere, asemenea iudeilor celor ucigasi de Dumnezeu, spurcati la gura, hulitori, defaimatori ai dumnezeiestilor porunci si indemnuri. Pentru toate acestea veti fi pedepsiti precum aceia, veti fi rusinati pentru roadele necredintei voastre, ale intinaciunilor, ale neascultarii si apostaziei voastre“.

Acestea si altele asemanatoare a rostit cu glas manios si amenintator, multa vreme. Eu, prabusit, auzeam ingrozit de moarte, caci credeam ca a sosit sfarsitul lumii. Dar de indata mi s-a parut ca incepe sa-si domoleasca mania si, atintindu-mi privirea catre el, cu frica am vazut fata lui inseninata si linistita si am auzit cum cu glas smerit si preadulce indemna pe locuitorii pamantului sa se pocaiasca. Caci de se vor pocai cu adevarat, va inceta mania si razbunarea lui Dumnezeu. Atunci mi-a trecut frica aceea mare. Am prins curaj, m-am inzdravenit si mi se parea ca am inceput sa vorbesc si eu aratand cu mana dreapta catre cer, zicand: “Voi urca si eu acolo sus?” Iar acela, privindu-ma cu chip bland si zambitor mi-a zis:

“Da, vei urca, insa trebuie sa pazesti poruncile lui Dumnezeu; si tu, si oricine va pazi poruncile Domnului se va salaslui in locasurile cele ceresti”.

Si deodata Arhanghelul Mihail s-a ridicat la cer, iar eu ma gandeam treaz, plin de bucurie si de frica. Frica de cele infricosatoare si groaznice ce le vazusem si le auzisem, iar bucurie pentru ce-mi spusese Arhanghelul, ca voi urca si eu la cer daca voi pazi poruncile Domnului.

Vedenia a doua

Cu puţine zile după marele dezastru petrecut în Asia Mică în anul 1922, într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alţii departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puţin câte puţin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălţime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezaţi pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulţi dintre stăpânitorii pământului – împăraţi, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: Papa, patriarhi, arhierei, îmbrăcaţi toţi în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoţeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi mâhnit în inimă am zis:

«Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»”

Vedenia a treia

“Dupa alte cateva zile mi s-a aratat ca ma gaseam in orasul Siros, la marginea unei piete, alaturi de doi dintre militarii cu care vorbeam despre revenirea refugiatilor. In timp ce vorbeam a batut de ora douasprezece amiaza, am intrerupt discutia hotarand sa o reluam la ora trei. In timp ce acei domni au mers la casele lor spre a lua pranzul, eu am intrat in hotel, am urcat o scara mica si inaintand pe un culoar stramt am vazut diferite camere care aveau usile inchise. Am deschis o usa pentru a intra in camera si am vazut inauntru multime de murdarii si intinaciuni. Iesea de acolo asa o putoare incat am fost nevoit sa inchid imediat usa. Am deschis-o pe a doua, pe a treia, si pe ale celorlalte camere, si am tot inaintat pe culoar, insa toate camerele gemeau de mocirla, de murdarii si de putoare. Impacientat si mahnit, m-am oprit la capatul culoarului, strangandu-mi rasa spre a nu se murdari, caci din camere incepuse sa curga murdariile si sa se imprastie pe culoar.

In timp ca ma pregateam sa ies, am vazut multime de barbati si femei, cu infatisarea si imbracamintea majoritatii tinerilor de azi, care urcau mica scara si intrau in camerele pline de murdarie si se scufundau cu totul in mizeriile de acolo de nici nu se mai vedeau. Speriat, am strigat in sine-mi: Vai! Vai de oamenii acestia!

“Si omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte (necuratilor porci) si s-a asemanat lor“.

Unde esti, preamahnite Ieremia, sa plangi si sa jelesti pentru neamul acesta adulter si pacatos? Fa, Doamne, izvoare de lacrimi ochii mei ca sa plang si sa jelesc pana nu va mai ramane putere in mine, sa mor plangand si jelind pentru pacatele mele dar si pentru starea cea vrednica de plans si de jale a oamenilor acestei generatii viclene si stricate.

Vedenia a patra

In urmatorul an, 1923, am vazut cum ma gaseam impreuna cu altii la iesirea din Amarusios catre Pendeli cand am auzit un glas puternic zicand: “Paziti-va de necuratie!“. Odata cu glasul am auzit si un vuiet ca de puhoi navalnic care venea dinspre manastirea din Pendeli. Si cum stateam asa inmarmurit, deodata tot locul s-a umplut de murdarie urat mirositoare. Speriati, am cautat un loc mai inalt unde sa nu ne atinga murdaria. Si privind, am vazut un alt puhoi de murdarii revarsandu-se dinspre Kifisia. S-au unit amandoua torentele si au format ca un parau puturos care se indrepta spre Atena. Atunci le-am vorbit celor prezenti. De unde vin si unde se duc toate aceste murdarii? Ele prevestesc o mare nenorocire. Si iarasi s-a auzit glasul acela zicand:

“Aceste murdarii vin o parte de la localnici si o alta parte de la refugiati si se vor uni cu necuratiile celor din Atena si vor inunda Atena si va fi o mare nenorocire si un mare dezastru”.

(Nota: dezastrul s-a petrecut cativa ani mai tarziu, cand armatele germane si italiene au cotropit si au ocupat Grecia).

Vedenia a cincea

La inceputul celui de-al doilea razboi mondial am vazut ca ma gaseam in Atena, in centru, in apropierea pietei Monastiraki. Deodata, din senin si cer frumos, s-a aratat un nor negru care a intunecat intreg vazduhul incat luminoasa zi s-a prefacut intr-o noapte intunecoasa. Inspaimantat si eu ca si restul oamenilor care se aflau in preajma, m-am grabit impreuna cu ceilalti sa intru in vreo casa, crezand ca va fi vreun cataclism sau ca va veni potop de ape ce va face mare dezastru. Insa, in loc sa cada ploaie din acel nor intunecat, au inceput sa cada, ca niste parasutisti, multime de demoni negri, infioratori, duhnind, fiorosi cu coarne, precum ii aratasera zugravii in sfintele icoane, care odata atingand pamantul s-au si aruncat precum fiarele spre oameni, ranindu-i si ucigandu-i fara mila. Au alergat si catre mine multi, turbati de furie, gata sa ma sfasie. Groaza si cutremurul m-au cuprins si frica de moarte, caci nu aveam pe nimeni in ajutor.

Toti ceilalti oameni au fost raniti sau omorati, ramanand cazuti in drum, doar putini reusind sa se ascunda. In disperarea mea, am luat o bata si am inceput sa lovesc inainte si inapoi, in dreapta si in stanga (caci ma inconjurara din toate partile), cerand ajutorul lui Hristos. Dupa multa osteneala si lupta, intarit fiind de ajutorul lui Dumnzeu, am reusit sa-i indepartez, iar acestia, plecand scrasnind din dinti mi-au spus: “nu tu ne-ai indepartat ci Cel pe Care L-ai chemat in ajutor“.

Vedenia a sasea

Intr-o noapte am vazut ca prin vis cum ma gaseam singur in Constantinopol, in Sfanta Biserica Sfanta Sofia. Eram in absida stanga a bisericii; in partea dreapta se gaseau barbati si femei care se tanguiau foarte tristi, plangand. Unul dintre ei a venit spre mine si mi-a zis, plangand:

“Patriarhul si regele s-au culcat si nu s-au mai sculat. Te rugam, intra de-i scoala”.

M-am grabit sa intru si l-am vazut pe patriarh imbracat in vesmintele patriarhale intins si adormit ca un mort. De cum am intrat, am strigat cu glas puternic:

“Sculati-va, Preafericite! Pastoritii sunt intristati, crestinii plang si jelesc, asteptand sa va treziti!“.

Dar deoarece patriarhul a ramas mort, nemiscat, m-am apropiat, am intins mana si l-am luat de spate incercand sa-l ridic. Cu mult efort, l-am ridicat putin, dar era atat de greu incat mana mi-a cedat sub greutate si, nemaiputand sa-l tin, a cazut iar ca un mort. Dupa putin timp, mana care ma durea si imi tremura tare si-a revenit si am fugit catre rege. Acesta, la fel, era culcat ca un mort, cativa metri mai departe de patriarh. Adunandu-mi toate puterile mele, am incercat sa-l ridic insa mi-a fost imposibil. Din marea mea incrancenare si intristare, caci imi vedeam neputinta de a-i trezi, m-am trezit.

Patriarhul inchipuia Biserica, pe care o si reprezinta, iar regele inchipuia statul. Si Biserica si statul, impreuna cu mai-marii lor, sunt adormite, in vicleniile vremurilor de astazi, in adancul somn al indiferentei si trandaviei. Si de nu se vor trezi si ridica, daca clerul si poporul nu se vor destepta spre pocainta, spre lucrarea poruncilor lui Dumnzeu, a virtutilor si a faptelor bune, vor avea de dat raspuns in ziua Judecatii si vor lua pedeapsa.

Vedenia a saptea

La 18 iulie 1963 am urcat la Biserica Tuturor Sfintilor de pe Varful Parosului. La 29 a aceleiasi luni, impreuna cu fratele Ieroteu Paramani, am praznuit ziua Prorocului Ilie. La Liturghie a participat si iubitul nostru frate Nicolaos Arcas, teolog din Pros, care a si predicat. Dupa Sfanta Liturghie, fiecare s-a inapoiat la casa sa si am ramas singur, cu Dumnezeu Cel singur. Voiam ca, ramanand in liniste, sa ma adancesc inauntrul meu spre a-l cerceta si a cere marea si bogata mila a lui Dumnezeu pentru mine, pentru manastirea mea, fratii mei, fiii mei duhovnicesti, pentru toti oamenii.

Am constientizat dintr-o data multimea faptelor mele cele cumplite, apoi mizerabilele, vrednicele de mila, vrednicele de osanda, vrednicele de plans fapte ale oamenilor acestei generatii viclene si desfranate, perverse si stricate, care prin toate putintele alearga catre pacat, catre depravare; si L-am rugat si L-am implorat pe Preabunul, Multmilostivul si Atotmiluitorul nostru Parinte ceresc sa nu ne rasplateasca, nici mie, nici tuturor celorlalti pacatosi, asemanatori mie, dupa faptele noastre si sa nu-si verse furia Sa peste noi, ci dupa nesfarsita-I mila, dupa mare milostivirea Sa si dupa nemasurata bogatie a indurarilor Sale sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi.

“Preamilostive si Multindurate Doamne, cu lacrimi in ochi Iti vorbesc, cunoscand si crezand ca orice ratacire si neascultare isi primeste rasplata sa. Cum va fi cu putinta pentru noi, pacatosii, ratacitii si neascultatorii, sa scapam de pedeapsa viitoare, cea cuvenita noua dupa dreptate? Stiindu-ma pe mine a fi urmator pacatului, caci Te manii si Te intristez in fiecare zi, Te rog primeste-ma alaturi de Tine, aproape de Tine.

Marturisesc ca am pacatuit precum fiul cel pierdut. Te-am parasit, dar Tu, ca un Parinte milostiv si iubitor de oameni, nu ma parasi. Marturisesc ca pe toti i-am intrecut cu pacatele mele, dar stiu ca n-ai venit sa-i mantuiesti pe cei drepti, ci ai venit sa-i ridici pe cei pacatosi, spre a-i calauzi spre pocainta. Si ca pacatos ce sunt, nu am fugit catre dumnezei straini, ci numai la Tine scap, la adevaratul Dumnezeu, Pastorul cel bun, cerand precum cel cazut: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului. Primeste sufletul meu, caci nu mai vreau sa traiesc in aceasta lume preapacatoasa. Nu vreau sa mai vad uratenia lumii, necinstea, indecenta, nerusinarea, nesimtirea femeilor lipsite de minte, care sfideaza orice buna-cuviinta, orice curatie, orice fapta de omenie; fiind ca niste diavoli intrupati, cutreiera cu nerusinare pietele, drumurile, intrand pana si in biserici si manastiri,desantate, fardate, cu tigara in gura sau in mana, spre a strica sufletele curate si nevinovate, spre a le tara in mlastina depravarii si pierzaniei, aratandu-si goliciunea sufletului lor, lipsit de orice fapta buna sau virtute.
De aceasta stare deplorabila in care se afla multime de femei sunt vinovati si responsabili majoritatea parintilor si sotilor, care in loc sa le faca sa se schimbe sau sa-si struneasca in vreun fel fiicele, sotiile, surorile, le indeamna tocmai ei la aceste necuratii, privindu-le cu mandrie si bucurandu-se sa le vada astfel impopotonate, boite, rujate. Vinovat este si regele si ceilalti responsabili, ministri, puterea, toti care sunt randuiti dupa voia lui Dumnezeu spre grija si pazirea societatii de toate relele, care dauneaza atat tarii cat si Bisericii. Si cea mai vinovata este Biserica care le ingaduie sa vina la sfintele slujbe si nu le interzice sa intre intr-o astfel de imbracaminte scandaloasa, sau rujate sa sarute icoanele sau sa se impartaseasca.

Nu vreau, Dumnezeul meu, sa mai vad oamenii, laici sau clerici (cu putine exceptii), in patimile lor: trufia, invidia, necinstea, necredinta, desfranarea, hotia, minciuna, viclenia, juramantul stramb. Nu vreau sa mai aud hulele murdare, vorbaria, judecarea, calomnia; temandu-ma sa nu ma imbolnavesc si eu ca un neputincios ce sunt de multimea relelor, Te rog, ia-ma ca sa nu pacatuiesc. Te implor. Si daca nu vei vrea sa ma iei, da-mi, te rog, pocainta adevarata, da-mi luminare si putere ca sa ma impotrivesc pacatului pana la sange si sa-Ti slujesc cu ravna cealalta vreme a vietii mele. Da-le pocainta si intoarcere tuturor pacatosilor pamantului, cei asemenea mie, clerici sau laici, barbati sau femei, bogati sau saraci, mici sau mari. Pun mijlocitori si pentru mine si pentru toti ceilalti pe Preasfanta Cea Preamilostiva Maica a Ta, pe cetele netrupestilor Ingeri, si pe toti sfintii, apostoli, mucenici si cuviosi”.

Acestea zicandu-le, stateam inaintea Sfintei Icoane a Mantuitorului si a tuturor sfintilor. In noaptea care a urmat, de indata ce m-am intins si am adormit, am avut un vis infricosator si cutremurator. Am vazut cum ma aflam afara din Biserica Prorocului Ilie la vreo 40 metri si tot la vreo 40 de metri si de Biserica Tuturor Sfintilor. Am auzit un zgomot inspaimantator si un glas coborandu-se din cer, ca o puternica detunatura. Ingrozit, mi-am intors ochii catre biserica Tuturor Sfintilor, crezand ca se va darama; privind mai atent am vazut ca nici zidurile nu s-au miscat. Ma intrebam, de unde sa fi venit zgomotul si intorcandu-mi curios ochii am vazut o priveliste inspaimantatoare. Am vazut deasupra bisericii, la o inaltime de vreo 100 metri cum stateau ingramadite pietre gata sa cada pe pamant, gata sa striveasca si sa distruga totul. Vazand acestea, asa o groaza m-a cuprins incat era gata sa-mi dau duhul; si cautam cu disperare sa scap, unde sa ma ascund de la fata maniei Domnului. Pentru o clipa m-am gandit sa alerg si sa intru in biserica Prorocului Ilie, dar am vazut iar stancile de deasupra, gata sa se pravaleasca si mi-am zis ca biserica nu va rezista sub o asemenea greutate si ca voi fi strivit sub daramaturi. De atata disperare si frica, m-am trezit ingrozit.

Acesta este visul infricosator. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu ne incredem in vise si ne sfatuiesc sa fim foarte atenti deoarece foarte multi au fost inselati prin vise. Dar sunt si multe vise de la Dumnezeu pe care le descopera Dumnezeu robilor Sai spre a-i infricosa si a-i intoarce spre pocainta. Astfel de vise au avut multi dintre patriarhi, proroci, apostoli, precum si dumnezeiestii si cuviosii Parinti, despre boli, cutremure, razboaie, catastrofe. Precum descoperim si in istoria intregii Biserici, intelegem ca Preamilostivul Dumnezeu, Care vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, le arata astfel de vedenii spre a-i intoarce, le descopera grozaviile care-i asteapta in urma pacatelor.

Marturisesc ca nu sunt nici profet, nici sfant, sunt cel mai pacatos dintre cei mult pacatosi; de vreme ce nu sunt pocait si nici nu ma pocaiesc inca dupa cum trebuie, mi-a descoperit Dumnezeu primejdia in care ma aflu, spre a ne duce si pe mine si pe ceilalti pacatosi asemenea mie la pocainta. Ne-a descoperit primejdia care ne ameninta datorita nenumaratelor noastre pacate, primejdie descoperita de Domnul si in Sfanta Scriptura, prin proroci si apostoli, mai apoi si Sfintilor Parinti. Si El Insusi ne spune invederat: “Daca nu va veti pocai, asa veti sfarsi cu totii“.

Bolovanii care stau deasupra capetelor noastre, gata sa cada, arata marea manie a lui Dumnezeu care va veni peste noi pentru pacatele noastre. Aceasta care ne-ar strivi si ne-ar spulbera, este oprita deocamdata de rugaciunile si mijlocirile, de grija si pavaza celei ce este cu adevarat ajutor si scapare oamenilor, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a Maicii noastre duhovnicesti, precum si ale prietenilor lui Dumnezeu, ale tuturor sfintilor.

Iubitii mei frati, deoarece sfarsitul se apropie si marea manie a lui Dumnezeu sta deasupra capetelor noastre, “sa stam bine, sa stam cu frica“. Sa luam aminte, sa nu ne inselam singuri, spunand ca Dumnezeu este doar binevoitor si multmilostiv si ca nu ne va pedepsi daca pacatuim si calcam poruncile Sale. Sa nu ne insele si pe noi vrajmasul cel preaviclean precum i-a inselat si pe protoparintii nostri de i-a facut rataciti si neascultatori ai poruncii lui Dumnezeu si fugari din rai. Sa nu ratacim, caci “daca s-a adeverit cuvantul grait de ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire?“, spune Sfantul Apostol Pavel, gura Domnului (Evrei 2,3). Dumnezeu este binevoitor si multmilostiv, dar este si drept. Ca multmilostiv, daruieste binefaceri, miluieste, ii rabda pe pacatosi, iar ca drept, cearta si pedepseste pe calcatorii poruncilor dumnezeiesti.

Este cu neputinta ca pacatuind sa scapam de mania lui Dumnezeu. Trebuia ca cele patimite sa ne fie invatatura de minte. Cate n-am patimit in ultimii ani, razboaie, boli, naufragii, cutremure, persecutii si in Tracia si in Asia Mica, ingroziri, primejdii, nenorociri, mahniri, precum acelasi apostol zice: “Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul, al iudeului mai intai, si al elinului” (Romani 2,9). Daca Acelasi Dumnezeu zice prin Isaia cel cu glasul puternic: “Daca veti vrea sa ma ascultati, va veti hrani cu bunatatile pamantului, iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, sub loviturile taisurilor veti fi doborati, caci gura Domnului a grait acestea“.

Trebuie ca toate cele ce ni se intampla sa ne fie spre invatatura si sa incetam a-L mai mania pe Dumnezeu cu pacatele noastre. Faraon, pentru neascultarea de Dumnezeu, a primit zece pedepse; dupa fiecare pedeapsa se pocaia dar pocainta lui nu era adevarata, era doar de moment. Noi, pentru neascultarea de Dumnezeu si pentru lipsa dragostei am primit si noi zeci de pedepse. Si degeaba ne-am pocait dupa fiecare pedeapsa, caci apoi mai rai ne-am facut. Vine mania cea mare a Domnului, Atottiitorului, de care nimeni nu va putea scapa. Numai atunci vom scapa, cand ne vom pocai. Sa ne pocaim, deci, sa ne intoarcem catre Preamilostivul nostru Parinte ceresc, de care ne-am indepartat, cu inima infranta si smerita; si cu lacrimi sa-L rugam fierbinte sa treaca cu vederea pacatele noastre cele multe, sa ne ierte, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi, dupa marea si bogata Sa mila. Si cand ne vom pocai cu adevarat, ne va primi cu bratele deschise, ne va ierta precum si pe niniviteni si ne va milui ca un Bun si Iubitor de oameni si Milostiv Dumnezeu. Fie Doamne mila Ta spre noi, Precum am nadajduit intru Tine“.

“Călător spre cer – Viaţa şi predicile fericitului Filotei Zervakos”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002