Bine este nouă că îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, pentru că altfel am fi avut patimi ascunse şi pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Căci dacă le-ar trece cu vederea pe acestea şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, am crea şi acolo probleme.

De aceea îngăduie aici ispitele, ca să ne cureţe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările şi plânsetele şi astfel să fim nevoiţi să scăpăm la Dumnezeu şi să ne aflăm mântuirea.

Citeşte şi:  Dumnezeu vrea să ne rugăm Lui cu inima, cu mintea și cu sufletul, nu zicând multe rugăciuni cu gura, dar fără să fie trăite

Oamenii îndepărtaţi de Dumnezeu sunt cei mai nefericiţi din lume şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare, cea veşnică. Iar mai nefericiţi decât aceşti oameni sunt diavolii, care s-au despărţit de Dumnezeu cu mii de ani în urmă şi continuă să se îndepărteze prin mândria şi răutatea lor şi să rămână nepocăiţi.

Citeşte şi:  Parintele Tadei de la Vitovnita: Rugaciunea Lui Iisus. Smerenia. Blandetea. Pacea.

Mai fericiţi însă decât toţi oamenii sunt cei ce au arătat cea mai mare pocăinţă cu durere şi zdrobire lăuntrică. În acest fel au zdrobit pe vrăjmaşul cel mândru şi şi-au smerit trupul lor cel fără de rânduială prin asceză, supunându-l duhului, pricinuind mare bucurie în Cer prin pocăinţa lor, prin întoarcerea la Dumnezeu.

Citeşte şi:  Dacă te doare când scoți un spin din deget, cu cât mai mult când dezrădăcinezi din lăuntrul tău o patimă!

Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 137-138