Dacă un spectacol de deschidere al unui mare eveniment, este reprezentarea unei mari bucurii, acest spectacol ca și multe altele prevestesc că lumea noastră este din ce în ce mai acaparată de aceste entități demonice.

Oare credem noi că am înnebunit, sau aceste deschideri satanice de spectacole au devenit ceva comun?
Oare Satan se mai ascunde? Aceste mega spectacole sunt reprezentarea unor evenimente care ne vor marca în viitorul apropiat.
Sunt multe de spus aici, despre modul în care va fi adus pe lume Antihrist. Cum măștile pline de circuite care simbolizează că demonii vor folosi tehnologia ca să ne ascundă fețele lor și că Inteligența Artificială (AI) va juca un rol decisiv în lumea demonilor, pentru a aduce în lume pe Antihrist.
Suntem la sfârșitul vremurilor, cele în care Satan preia controlul lumii.
Apariția extratereștrilor (demonilor) este următoarea înșelare cu care se va confrunta omenirea. Apariția extratereștrilor nu va fi decât următorul nivel de înșelare a omenirii, când demonii vor ieși la suprafață dându-se drept extratereștrii buni, care au sosit într-un moment prielnic pentru a salva omenirea, de la o falsă invazie extraterestră (reprezentându-l pe Hristos care va veni să salveze Pământul).
Înfățișarea demonilor și a celor trei fiare apocaliptice, este peste tot.
Toate aceste satanice evenimente, nu sunt decât motive de scuză ale demonilor, pentru a prezenta subliminal cele ce le sunt pregătite oamenilor.
Am trăit să vedem fel de fel de festivități grotești, dar aceasta este de departe una dintre cele mai marcante. Fiecare mare spectacol de acest gen, a marcat câte un mare eveniment ce avea să se întâmple.
Să nu uităm de deschiderea olimpiadei de la Londra, vezi aici:
…și nu în ultimul rând de deschiderea tunelului de la Gotthard, toate cu evenimente satanice.
Dacă acesta este normalul zilelor noastre, atunci noi suntem anormali.
Aceste evenimente sunt tot mai clare, pentru a ne face o impresie că timpul în care noi ca oameni liberi, este pe sfârșite. Începe era lui Satan, iar aceste evenimente nu fac altceva decât a invoca acest lucru.
Dumnezeu să ne apere! Dumnezeu să ne ajute!
Istoria satanică a premiilor Grammy aici:
Festivalul San Remo, aici:
Praful de ei să se aleagă.
Depravarea a atins cote maxime.
satana e putin
https://m.digi24.ro/stiri/externe/un-preot-rus-a-fost-arestat-dupa-ce-a-anuntat-ca-va-tine-o-slujba-in-memoria-lui-aleksei-navalnii-2691275?fbclid=IwAR1kA4afLxHPLAGSC52OFdeoiyG5_0GzX6Pg5UN141P_1ZrhTQJvyV3qiHY
hhhhuuuoooo sa nu se duca nimeni
Asta e din 2012, spectacolul de deschide re a olimpiadei din Londra, au descris exact Pandemia! Spectacolul a fost cu balerini imbarcati in doctori si assistente cu Paturi de spital si bolnavi, ceea ce se vede in poza de pe postare e moartea cu seringa in mana care imprastie vaccinul. Cautati pe youtu.be spectacolul intreg!
Demult au inceput’nu sunt ceva nou.
Dupa anii 90 tot asa o tin .
Am incercat sa ma uit cu tatal meu la o deschidere sportiva’ne am dezgustat….
Trăim vremuri Apocaliptice, ca într-un film, incredibil!!!