Olanda pedofilă la nivel de majoritate a populaţiei – aceasta este concluzia articolului semnat de Sanne Bosma şi intitulat „Olanda, unul dintre pricipalii producători şi distribuitori de pornografie infantilă„. În imaginea de mai sus se pot vedea ziare olandeze care promovau pedofilia în anii ’80.
Da, este vorba despre acel mic stat european numit Olanda. Aceeaşi Olandă care ne-a tratat şi ne tratează ca pe leproşii Europei, care ne reproşează corupţia (pe care măcar noi o recunoaştem, în timp ce ei neagă cu înverşunare că ar avea-o), care îşi trimite ambasadorii la marşurile lgbtiste , ai cărei ambasadori care semnează scrisori impertinente de urechere a statului român, ai cărei ambasadori stau la masă, conform fotografiilor apărute chiar şi în presa olandeză, cu personaje penale din România în chiar aceleaşi momente când ne sufocă cu criticile anticorupţie…
Articolul trece, de fapt dincolo de titlu, jurnalista prezentând documentat adevărata problemă care se află în spatele producerii şi comerţului de pronografie infantilă: o atitudine de indiferenţă, sau de aprobare generalizată la nivelul populaţiei faţă de acest fenomen extrem de grav.
Foarte pe scurt:
- În timp ce descoperirea reţelei de pedofilie şi pornografie infantilă din Belgia, cunoscută ca reţeaua Dutroux, în 1996, a scos în stradă sute de mii de belgieni într-un marş al mâniei, cunoscut ca Marşul alb, descoperirea reţelei Zandvort din Olanda, în 1998, nu a emoţionat aproape pe nimeni.
- În 1998, ziarul NRC scria în articolul ‘Zandvoort File’ că:
- Olanda este din nou învinuită, şi de data aceasta pe bună dreptate că are probleme legate de depravare şi corupţie (în anii ’80 autorităţile americane şi germane învinuiseră deja Olanda, în repetate rânduri, că este un principal producător şi distribuitor de pornografie infantilă, lucru negat cu înverşunare de statul olandez).
- În 1987, experţii şi poliţia locală descoperiseră circa 12 copii exploataţi sexual de o reţea în aceeşi localitate Oude Pekela din regiunea Groningen. Presa a făcut o campanie furibundă de negare, hărţuindu-i pe cei care continuau să susţină contrariul astfel încât unul dintre aceşti, convins de adevărul dezvălurilor, s-a sinucis, iar un parlamentar olandez care a încercat să facă lumină a fost hăituit până a murit dintr-un atac de cord. Nu s-a lansat nicio acuzaţie, nimeni nu a fost anchetat, nimeni pedepsit, chiar dacă ulterior în sprijinul sătenilor au apărut şi alte poziţii, printre care şi cea a unui profesor de psihologie infantilă de la Universitatea Leuven.
- Un alt caz a fost The Bolderkar affair (1988).
- afacerea de pornografie Zandvoort a adus la lumină o „reţea comercială” (nu pur şi simplu reţea) de abuzare sexuală a copiilor atât de vastă şi de violentă încât i-a şocat şi pe cei mai experimentaţi experţi ai domeniului
- Că detectivul particular Marcel Vervloesem a anunţat multe alte suprize, că are numele a sute de cumpărători, din Olanda şi din afara ei, ai pronografiei, nume găsite pe discuri şi în registre şi că le va înmânea pe toate poliţiei.
- Olanda este din nou învinuită, şi de data aceasta pe bună dreptate că are probleme legate de depravare şi corupţie (în anii ’80 autorităţile americane şi germane învinuiseră deja Olanda, în repetate rânduri, că este un principal producător şi distribuitor de pornografie infantilă, lucru negat cu înverşunare de statul olandez).
- După ce le-a înmânat autorităţile l-au aruncat pe acesta în puşcărie, iar în 1999 NRC a publicat un articol în care se nega existenţa reţelelor, pretinzând că ar fi fost vorba de un singur producător şi utilizator şi neexplicând poziţia sa anterioară.
- Descoperirile au urmat şi după cazul Zandvoort printre care, în 2010, cel al celor 83 de copii de la un centru de îngrijire de zi din Amsterdam. Şi acesta şi toate celelalte cazuri au fost îngropate de media şi de statul olandez, trecând, ca limbaj, de la „cazuri de pedofilie” la „cazuri de depravare”, insistându-se pe „lupul singuratic” şi nu reţea, blocând datele referitoare la personajele din reţele, şi nepedpsind decât, eventual, acei lupi singuratici.
- În mod real, producerea şi distribuire de material pornografic cu copii a fost liberă în Olanda până în 1984, drept care şi acuzaţiile internaţionale aduse Olandei, şi percepţia ca toate aceste cazuri ţin de lucruri absolut normale .
- în 2017 un profesor care a violat o fatiţă de 13 ani a fost achitat.
- În toate cazurile de scest tip, societatea olandeză nu a reacţionat, sau a reacţionat foarte marginal, ceea ce arată acceptarea la nivelul mentalului colectiv a pedofiliei şi pornografiei infantile ca fiind comportamente sexuale şi comerciale normale.
Mai multe:
De ce nu ne iubeste pe noi Olanda: pentru că nu suntem suficient de pedofili şi de corupţi!
