Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli?
Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat și are harul și puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, față de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care știe și cunoaște toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.
Ca să vorbim militărește, ei sunt în ceartă permanentă. Căci, dacă e duhul răului și duhul binelui, e întotdeauna o contradicție între extreme. E o ceartă permanentă, dar biruie acela de partea căruia este omul. Adică tu, dacă ești de partea diavolului cu faptele tale, el îl biruie pe îngerul păzitor și îți dai seama în ce umilință îl pui sau cât este de mare căderea ta, fie ea chiar mică. Diavolul se mulțumește chiar cu un vârf de deget, chiar cu un fir de păr, dacă-i dai. Mântuitorul, însă, zice: „Nu, mie să-Mi dai tot. Întreg să fii”.
Diavolul se mulțumește chiar și numai cu un fir de păr, dacă-i dai din tine, că prin asta stăpânește tot. Adică răul nu are niciun fel de relație cu binele, cu niciun chip. Dar el a fost distrus de moartea și învierea Mântuitorului și i-a mai rămas, cum zic Sfinții Părinți, numai vârful cozii, adică o putere foarte neînsemnată, dar activă, pentru a-l ispiti pe om, ca să-l încununeze.
Binele și răul sunt mereu prezente în om, datorită ispitirii. Nu totdeauna ne ispitește vrăjmașul, căci ispitește și neputința omenească. Diavolul este un tolerat, nu este o putere. Atacă permanent, dar dacă te rogi cu insistență, nu are niciun fel de putere. Dacă te închini, închinarea și crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!” Adică toată înălțimea, toată adâncimea și toată lățimea sunt pline de Sfânta Cruce.
Așa că avem la îndemână foarte multe arme împotriva diavolului. Avem Sfânta Cruce la îndemână, avem credința, avem harul lui Dumnezeu, mai ales, care ni s-a dat la Botez, ca noi să biruim. Dar ne-a mai lăsat și un adversar, ca să ne putem încununa, ca să luptăm cu cineva, să luptăm cu el, adică pe îngerul rău. Și frumoasă e perioada asta de luptă! Deci să fim treji și să cerem harul Duhului Sfânt ca să putem birui.
Părintele Arsenie Papacioc
Extras din Ne vorbește Părintele Arsenie, Vol. 1, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 129-131
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA ĂSTA ESTE ADEVARUL CARE LAM AUZIT ACUMA DOAMNE
Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli? Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat și are harul și puterea lui Dumnezeu asupra lui. […] 🔺 https://c.aparatorul.md/r6eak 🔺
Amin.
🙏
Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli? Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat și are harul și puterea lui Dumnezeu asupra lui. […] 👉 https://c.aparatorul.md/rmjhc
Doamne ajută!AMIN!
Amin !
Da’ prostia, nu atacă?
Amin🥺❤️☦️🙏
Slava tatalui ceresc,amin.
Amin
Amin 🙏
Amin!
Doamne ajută tuturor!
AMIN !
Amin amin
Amin, amin amin!?🙏🙏🙏🤔
Doamne ajuta! 🙏🙏🙏
Doamne pazeste-ne si ne miluieste pe noi pacatosii. Amin.
Dumnezeu ne ispitește ,nu zicem noi în rugăciunea ,,Tatăl nostru …și nu ne duce pe noi în ispită ?
Amin!
Amin Amin Amin doamne ajuta la tota lumea mulțumesc doamne mulțumesc maica sfinta mulțumesc Isus Hristos
Doamne ajuta tuturor și nouă Amin
Amin ♥️ Doamne ajută 🙏
Ce palme,i am dat in vis!
Vin și eu cu o întrebare, dacă nu va supărați, pentru toți cei care ati comentat aici ,ati citit vreodată biblia ?? Eu cred ca nu …atunci citiți cu atenție, și vedeți care este adevărul, ca ce spune lumea și ce scrie biblia, este diferența de la cer la pământ…
Doamne ajutâ
Doamne ajuta Amin ➕👏
Te cam înșeli.💯💯💜
Minciuni și halucinații…..
Amin
Sa mă ierte
Care diavol? Luceafarul cazut ce inclusiv Iisus spune ca e el? Sau sarpele vechi din Eden ce e dezlegat sa pedepsească in Apocalipsa?
AMIN !
🤍💐🙏
Amin
🙏
Amin 🙏🙏🙏
Amin Doamne ajuta!
Amin.
Amin Doamne iartă ne și ajuta la toată lumea Amin SLAVA lui Dumnezeu PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU MILUIEȘTE NE PE NOI AMIN SLAVA TATĂLUI ȘI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH AMIN TREIME SFÂNTA MĂRIRE ȚIE
Daca omul are mai multa putere decat Satana atunci sa ii multumim la Dumnezeu ca el ne- a inzestrat cu aceasta putere di sa ne rugam mereu lui
Doamne ajuta
Amin!
AMIN și doamne ajută
Bai dracu nu exista dacă omul al iubește pe Dumnezeu 🙏🙏🙏🙏
🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Amin
Amin! Doamne ajuta!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Amin
FASOLE CU CÎRNAȚ ȘI VARZĂ ACRĂ !
Da SATANISTII se tem de Ortodocxi
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajută amin 🙏
Dzeu e protectorul meu
Amin
Doamne ajută, și Duhul Tău cel Sfînt, să fie peste noi păcătoși robi Tăi 🙏🙏🙏🙏Amin
Doamne ajută. Amin!
Din 8 miliarde, câți suntem acum pe Glob, aprox 1,5 miliarde sunt creștini și sunt botezați….Restul ? Cum rămâne cu ei ???
Amin
Doamne ocroteste ne deavol!!!
Amin 🙏🙏❤️❤️
Amin Doamne ajuta
Minciuni Popești.
Doamne milueste amin.
Doamne ajută amin Doamne
Doamne Isuse ajută la toți amin doamne Isuse hristoase ai ajuns la acest păcătoși și în numele tău Isuse sfintei Maria Amin doamne Iisuse hristoase numele tău sfintei Maria a ajuns la toți păcătoși și cu voie sau fără voia lor iar cei cu păcate sau fără voia lor de păcate Amin sfințească se numele tău facă să voi așa precum muncești așa și pe pământ
Amin
Amin Slava tatălui și sfaturi duh Amin Amin
Isuse prea dulce fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine, amin!
Doamne ajută tuturor! Amin!
Doamne ajuta
Amin
Amín
Amin
Numele tatalui si al fiului si al sfantului duh amin
Doamne ajuta
Vrăjeală cu botezul ca să facă popa bani
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3524624464422470&id=100006248523662
Slava Tatălui și Fiului și Sfintului Duh amin
Doamne ajuta! Amin!
Foarte adevarat
Doamne ajuta ne Amin
АМИНЬ АМИНЬ Аминь
🙏🙏🙏🙏🙏
🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Doamne ajută neputinței mele Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu iartă ma și ma miluiește pe mine păcătoasă iartă ma Iartă ma Iartă ma Iartă ma Dumnezeul meu
Doamne ajuta
Acuma știții voii ceea lui HRISTOS va rămîne în veac pina la SFIRSITUL Lumii
Doamne ajuta! Amin!
Ofertă de împrumut rapidă și sigură în 24 de ore. Daca esti interesat scrie-mi in privat
Stelian Obreja noroc că nu mai au putere cum era cu Inchiziția că erai „păpat” pt. că ai curajul să spui adevărul😅👍
Аминь
Amin Doamne ajută
Doamne ajută Amin
Amin si doamne ajuta
Amin 🙏 Doamne ajuta 🙏
🙏🏻
Doamne ajuta tuturor,Amin!
Amin🙏🙏🙏
Am o intrebare pentru idiotu care tot rade la comentariile de aici: ba idiotule, ce e de ras in aceste comentarii???? Stii ca la prost daca-i arati degetu, el rade, ca atat il duce mintea, din cate vad, nu ti-a aratat nimeni degetu
Doamne ajuta amin
🙏🙏🙏
AMIN!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin
Povestea recent un călugăr, că atunci când se roagă, atât de tare îl lasă Dumnezeu ispitit de diavoli, încât acesta după ce termină rugăciunea de la miezul nopții, îl scot dracii afară din chilie cu pat cu tot.
Doamne ajuta Doamne miluieste
Mihaela Ilie Popa prinde pește
Prosti mai sunteți cu aminu vostru cu tot
Doamne ajuta tuturor !! Amin !!
Doamne ajuta.amin
Amin🙏💫
Doamne ajuta amin!
Doamne ajută Amin.
DOAMNE. AJUTĂ. AMIN
Amin și Doamne ajuta
Rugindute permanent și ceri sa te lumeneze la minte și să te protejeze și sa te ajute sa poți sa te împotrivești
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta Amin
Doamne Iisuse Hristose iartăne și ne miluiește pe noi pācātoșii Amin ❤️❤️❤️
Omul fără Dumnezeu nu are nici o putere
Amin doamne ajuta
Amin aleluia, ai milă de noi Dumnezeule!!!
ȘI răul și binele fac parte din noi depinde de fiecare în parte ce hotărăște să facă,Dumnezeu ne-a lăsat liberul arbitru adică putem alege calea care credem de cuviință bineînțeles că cea a răului sau a diavolului e mai bătătorită,mai ușoară.Concluzia e să fim atenți la ce e ăn jurul nostru ,să fim mai îngăduitori,să ne gândim la ce facem și ce spunem deși sîntem sortiți greșelilor oricînd că trăim ăn secolul vitezei și ne grăbim tot timpul fără rost,lucru pe care îl realizăm când avem o anumită vârstă ,după 50 de ani.
Doamne ajuta
🙏
Corect dar numai sa nu incalce poruncile Domnului
🙏🙏🙏💓
🙏🙏🙏Amin și Doamne ajută!
Doamne ajută Amin!
DOAMNE AJUTĂ! AMIN
Din păcate ăla nu e botez !!!
Domneajutasinemiluiestepenoipacatosii.
Amin doamne ajută ne ocrotește pe noi
Amin
Doamne ajuta Amin
Adevarul este acesta ! Tot omul are in el energie buna s au inger cum ii spunem noi s au energie rea s au diavol s au inger rau.Cand te ataca acea energie rea poate fi din interiorul nostru acestea fiind placerile din noi dorintele ,faptele pe care le facem,cuvintele pe care le vorbim s au gandurile ascunse care le gandim.Acestea trebuie curatite iar acea energie se diminuiaza .Ea are tupeu si obraznicie cum spunem noi ca te ataca ,atunci daca esti pregatit prin vointa si rugaciune ai putere de a respinge gandul rau nu permiti sa termine fraza ca stii cine este acolo in gand.Omul se poate supraveghea de ganduri rele de cuvinte urite si fapte rele !
Amin, Doamne ajuta la toata lumea si noua 🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin.
🙏🙏🙏
Doamne nu ne lă sa! Amin!
Diavolul e la Kremlin…unul e Kirill și celălalt e Putin
Doamne ajută-ne pe toți fiii tăi!
Sugeți pula de priculici.
Doamne ajuta Amin
Doamne Ajuta ! Amin !
Doamne ajuta Amin
Doamne Sfinte Dumnezeule ai grija de sufletul meu si a copiilor mei inconjorane cu bratele tale sfinte si ne apara pe noi pacatosi de tot ce e rau pe pamint amin
AMIN
Doamne ajuta Amin
Amin!
Doamne Ajută.
Doamne ajuta la toată lumea și nouă Amin
Doamne ajuta Amin
De ce vin ispitele de la Diavol dacă omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu??????????
Atunci înseamnă că Diavolul e mai puternic decât Dzeu, sau e aliatul lui, sau egalul lui.
Sau toate la un loc.
Un om și botezat și ne botezat are putere în fața diavolului pentru că îl are pe Tatăl nostru care este mai presus de toți. Problema este că oamenii când se nasc se nasc cu păcate neamului mai grele și mai ușoare, depinde de fiecare neam cât a păcătuit, și aici face diferența între persoane, un are de suferit mai mult și mai greu și altul mai puțin și mai ușor.
Noi suntem stapani pe deciziile noastre. Cine da vina pe diavol numai ca sa nu raspunda de greselile lui, atunci nu s-a maturizat inca.
Ar fi bine
Doamne ajuta amin
Amin!
Amin!
Slavă ție Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma pe mine păcătoasă și ajuta la fata mea sa scape de boala grea.Amin .
Amin
🙏🙏🙏
🙏🙏🙏
PROSTII
Fals duhul rău nu sta singur are nevoie de trup ori cinel primește oate să fie si botezat mai cu seamă că acel prunc nici măcar nu poate vorbi ori în Biblie scrie să-ți mărturisești un botez pt, iertarea păcatelor ăla micu nu poate Bun după ce ai acceptat duhul răutății ești stăpânit și se manifestă prin curvie hoție minciuna ura hulă hulă împotriva duhului Sfânt care nu se iartă atenție cei ce judecați slujitorii Domnului sa nu cumva sa vă întâmpine El personal și ceilalți închinători la idoli morți obiecte de cult astea toate duc la depărtarea de D_ zeu
Maria Lungu Pieri satano fără coarne și înainte mergatoare antihristului
Andrei Andrei piei tu deavole, transformat în apărător ortodox!! 😋👍
Maria Lungu îl aperi pe dracu că esty soră cu el 😈🤣🤣🤣 dar nu poți să scrii coerent, să pot să înțeleg ce vrei să zici, ăștia acaparati de drac cum ești tu, vorbiți de pe pereți, habar nu aveți ce ziceți, dacă sunteți duhuri rele și, cadavre moarte, mumii pt Dumnezeu, nici nu știți ce ziceți, mumii viii mergatoare și latrătoare precum stăpânul vostru sunteți prostii satanii 🤣🤣🤣🤣💩💩💩
Andrei Andrei se pare ca ești stăpânit de o legiune de aia nu-ți convine Adevărul doare cercetează scripturile altminteri iazul cu foc și pucioasa te așteaptă vai vai de voi cei nenorociți
Doamne. Îndepărtează de lingă mine. Femeile cele ce umbla cu diavolul. Și răbdătoare alunga le de lingă mine. Ajuta ma tu doamne. Sanu i mai la vad. Amin
Dumnezeu este adevarul si puterea mea Amin
De multe ori imi vine sa ma ptefac si eu ca sunt ca rl ca sa pot sa fiu mai puternic
Doamne ajutà Amin Doamne ajutà Amin
Amin ! 🙏❤
Amin
Doamne aparane de cel viclean nu ne părăsi pentru păcatele noastre
Doamne ajută Amin
Ajuta-ne tu Doamne, amin!
Frumos și încurajator spus ! Dar , sa nu uitam ca Părintele Arsenie Papacioc spunea ca dacă diavolului i s-ar da toată puterea pe care o are cu vârful unghiei ar putea schimba sensul de rotație al Pamanrului . . . Acuma a revenit mai nou și Teoria Pământului plat , cum de altfel și este . . . .Singura putere pe care o putem îndrepta și exercita asupra lui este postul curat, rugaciunea curata , Psaltirea și Crucea aceasta fiind ” armă împotriva diavolilor ai dat-o nouă ” cum avem întruna din cântări !
Apoi , de unul singur nu te poți lua la trântă cu diavolul , fără Hristos și protecția Duhului Sfant ești șoricelul cu care se joaca pisica ! De aceea va rog nu va ispitiți aiurea în a provoca pe cel rău dacă nu ești pregătit ptr acest război nevăzut ! Mai bine postim, ne rugam și cerem sa nu fim ispitiți și izbăvire de cel rău , exact ca în Rugăciunea Dombească ! Urmăriți pe youtube înregistrările cu Părintele Proclu . . ..
DOAMNE AJUTA. AMIN
Amin
Doamne Isuse Cristoase fiul lui Dumnezeu te rog ferește – ne de orice boală trupească și sufleteasca și de orice fel de necaz
Doamne ajuta amin 🙏
Doamne fereste ne apara de oamenii rai falsi
Petine eu șut bună numeletau cade capacitate păcate nepermise la dumne,eu tu ești Isus Hristos fiului Dumnezeu Dumnezeu separat de pacat
Amin
Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți amin
Amin
Amin
Amin
Amin,Doamne ajută ne.!!
Amin !
Amin
Mă întreb oare ce se întâmplă cu oamenii nebotezati,ce vor pății?
Doamne ajuta amin
Amin
SLAVIT FIE DOMNUL ! AMIN
Amin.Doamne ajuta !🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Amin
Amin
AMIN !!!
Amin
Da așa este dar se lasă sedus pt. Bani.!Doamne ajută ne să scapam de lăcomie.Amin.
Doamnei ajuta și pe mine și pe copii mei dă-le santate și fericire casa lor păzește dea răutate
Doamne ajuta!AMIN!
Amin
Amin!🙏💜
Amin
DOAMNE,ajută-ne nouă pacatosilor!!!AMIN!!!
Doamne ajuta la toată lumea Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Isus a fost idol diavolesc pus la închinare ,ei au fost slujitorii diavolului pe pămînt numai mințiți copii să i dați la moarte , cuvintul lui Dumnezeu care este Dumnezeu.
Amin doamne ajuta
Amin!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta AMIN
Doamne Ajută-mă sa nui fac pe plac. Diavolului și sa fac voia lui. Dumnezeu. Amin. Amin. Aleluiea
Ispitele și diavolul le putem elimina prin rugăciune și răbdare
Amin.
Doamne ajuta
Amin Doamne ajuta
Amin !
Amin și doamne ajuta
Doamne ajuta! Amin!
Amin Doamne ajută!
Amin doamne aparane și ne pazeste de tot cei rău amin
Doamne ajutane tuturor si familiei mele și mie amin
Amin
Amin doamne isuse hristoase fiul lui Dumnezeu miluiestene pe noi pacatosi
Doamne ferește ma pe mine pacatosu
Amin
Amin
Amin
Amin!
Slavă Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏
Doamne ajută ! Amin !
Nădejdea mea este TATĂL scăparea mea este FIUL, acoperământul meu este DUHUL SFÎNT, TREIME SFÎNTĂ, Slavă Ție!
Doamne ajută-ne și ne miluiește!
Amin
Amin
Doamne iarta-ne si ne izbaveste de tot raul de pe pămînt Amin
Doamne ajuta ne Amin
AMIN DOAMNE AJUTA TUTUROR
AMIN
Doamne ajuta
🙏😇🙏😇🙏😇
Amin
Doamne ajuta amin 🙏
Amin
Minunat!
Doamne ajuta amin
Aminnnnnnnnn
Doamne ajutane Amin
Amin
Doamne e ajuta ne Amin
Amin !
Doamne ajuta !
Doamne dă-ne harul tău cel ceresc Amin
Amin!🙏🙏🙏
Parca acum doua zile Iisus a coborat si a sfaramat portile Iadului , n-au murit si Dracii ?
Când câștiga unul, când celalalt. Lupta asta durează de mii de ani și nu se grăbește nimeni s o încheie.
Doamne ajută!🙏🙏🙏
Amin!Doamne ajuta-ne!
Amin
👏🙏🙏🙏
Doamne ajuta!
Doamne ajuta ne. Amin Isus Cristos fiul lui Dumezeu miluieste ne pe noi pacatosi.
Facă-se voia Ta,Doamne!
Doamne iartă-ne!🙏🙏🙏
Doamne ajută-ne amin
Amin
Amin amin amin
Slavă ție Dumnezeul nostru slavă ție
Dacă ești botezat și n-ai minte e dejuns!vai,vai mulți prosovani suportă tera!
Doamne Ajuta ! Amin !
Amin
Amin
Amin
Amin!
Amin
Doamne ajuta tuturor
Amin
Băița care ti-o face popa nu are nici o putere dovadă birturi ,puscării pline ,prostitutie ,hotie,răutate !!!!!
Amin
Fiin diavol
Doamne ajută!
Amin…
Amin
Amin
Doamne iartane și ne izbăvește de tot raul de pe pămînt ! Amin !
Amin!
Asa este, daca omul este botezat are putere de la Dumnezeu asupra diavolului si deci nu va mai avea probleme cu pacatele si in concluzie nu mai are pentru ce se spovedi. Sau poate nu este asa si atunci botezul (care este formal) nu ajuta…!
Ioan Pop și problema e rezolvată!
Amin
AMIN.
Diavolul nu este altceva, decât răutatea din oameni, dușmănia, invidia, prostia, lăcomia etc.
Doamne ajuta ne! Amin
Amin!
2
Amin
AMIN!
Amin.
Doamne ajuta ‘ne si ne iarta !
Amin
Prin rugăciune,si ajutorul Domnului Isus Hristos care se afla in sufletele noastre raul nu are nici o putere credinta noastră în bine și în cruce răul este invins amin
Amin
Doamne ajută! Amin! 🙏
Amin!
Amin.
Mancați rahat permanent de cateva zeci de ani.
Doamne ajuta amin
Creștinul care se străduiește să țină poruncile lui Dumnezeu nu se teme de nimic. Cu ajutorul lui Hristos, a Maicii Domnului și a Sfinților săi învinge cele mai mari greutăți.
Amen
Господи помоги аминь
Amin doamne ajuta!
Doamne ajuta Amin 🙏🙏🙏
DOAMNE AJUTĂ NE TUTUROR AMIN SLAVA TIE DOAMNE SLAVA TIE 🙏♥️🙏♥️🙏♥️🙏♥️🙏
Amin .
Amin
nexam,vax,varză
Amin
Amin
Amin Amin Amin
Amin
amin
Amin!
Amin.
🙏🙏🙏❤
Amin! Doamne ajută tuturor!
Doamne ajută!
Amin Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluestene pe noi Pacatosii
Doamne ajuta tuturor Amin Slavă ție Doamne Slavă ție
Amin Slavă Tie Dumnezeul nostru Slavă Tie Doamne Ajuta tuturor
DOAMNE AJUTĂ !
Doamne ajuta
🙏🙏🙏
🙏amin
Doamne ajută 🙏🙏🙏
Oferta de credit intre persoane fizice.
Pentru oricine are nevoie de un împrumut de bani pentru a realiza un proiect, pentru a plăti o datorie, pentru a cumpăra o mașină sau chiar pentru a construi o casă, suntem disponibili să vă acordăm un împrumut cuprins între 5.000 € și 5.000.000 € la o rată a dobânzii care este de 2. %.
Dacă sunteți interesat, contactați-mă:
[email protected] .sau nu whatsapp:
https://wa.me/message/FT2I4W7ET2L6P1
Amin doamne ajuta!
Doamne ajuta
Slavă Sfintei Treimi pentru Tot si Tuate Amin
Doamne ajută!
Doamne ajuta.Amin
👍👏🕊❤️🙏⛪️
Amin
Când vrei să faci o pagină de propagandă rusă spoită în pagină ortodoxă, dar se vede că Biblia îți e totalmente străină. Frumos.
Omul are puterea pe care a primit o de la Dumnezeu. Numai prin Hristos are putere si autoritate.
ταυ καππα βετα, inainte de Cristos ce avea omul?
Florin M. Pavel Avea putere de la Dumnezeu, data de Dumnezeu. Asta o aveau doar prooroci si profeti, cativa alesi. Dar minuni asa mari doar de la Hristos s-au putut face, o noua autoritate li s-a dat celor care Il urmeaza, prin Duhul Sfant. Ideea este ca omul nu are nici o putere prin el insusi. Puterea de a se distruge…atat. De asta nihil sine Deo.
ταυ καππα βετα așa este
De cele mai multe ori si satana se mira cât de ticalos e omul …el doar asteapta si ne trece in cartea vieti .
Bai. Pe lângă că sunteți ereticii,mai sunteți și tufă, habar nu aveți ce vorbiți
Că dovada ce ați scris voi….
Nu Isus a spus…
Ci Apostolul Petru; 1 Petru 5:8
[8]Fiţi treji și vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.
Da? Asta denota faptul că sunteți total neplătiți și nici voi nu știți ce scrieți…
Sa nu întreb dacă și credeți ce scrieți…🥱🤔🤔😉😁😁
Doamne ajută pe toată lumea!
Doamne ajuta
Doamne ajuta-ne! 🙏🙏🙏
Amin doamne ajutane
Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin!🙏🏼
Da prin credinta
Amin
Amin!
Amin,
Amin
Care este botezat creștin ortodox!
Amin!
Doamne ajuta.Amin!🙏🙏
Doamne ajuta la toată lumea și la familia mea Amin Amin Amin
Doamne ajuta tuturor!
Doamne Ajuta ! Amin !🙏🙏🙏
Doamne ajuta și îndepărtează tot răul de familia mea și de toată lumea Amin
Ferește ne DOAMNE de tot ce e rău! AMIN!
Doamne ajuta si pazeste -ne de rele
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajută! Amin!
Ferește-ne Doamne de rele !Amin
Ferește-ne Doamne de rele !Amin
Doamne ajuta!
Doamne ajuta – mă ! Amin !
Doamne ajuta – mă ! Amin !
Doamne ajuta multă sănătate la toată lumea Amin
Doamne ajuta multă sănătate la toată lumea Amin
Doamne ajuta!Amin
Doamne ajuta!Amin
Doamne ajuta Amin !
Doamne ajuta Amin !
Amin, Doamne ajuta ne!
Doamne ajuta!amin!
Doamne ajuta!amin!
Doamne ajuta! AMIN!
Doamne ajuta! AMIN!
Doamne ajuta.ne amin
Doamne ajuta.ne amin
DOAMNE AJUTA AMIN !
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta!Amin!
Amin! Doamne ajuta ne!
Amin! Doamne ajuta ne!
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta!Amin!
DOAMNE AJUTA TUTUROR AMIN
Doamne ajuta tuturor ! Amin
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta Amin !
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos 🙏
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta pe toti pacătosi tăi Doamne Amin
Doamne ajuta.Amin
Amin doamne ajută
Doamne ajuta !
, Amin”!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta amin
Doamne Ajuta! Amin!
Doamne ajuta!
Doamne ajuta ne și ne întărește credința Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta!! Amin!!
Doamne ajuta Numai bine Tuturor Sănătate AMIN 🙏🙏🙏
Amin doamne ajută sănătate la toata lumea amin dumnezeu sa ne binecuvânteze pe toți amin sănătate
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta. Amin.
Doamne ajuta tuturor
Doamne ajuta , amin
Amin
Doamne milueștene
Doamne ajuta!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta amin
DOAMNE AJUTA AMIN
Amin doamne ajuta
Normal ca are !!!! Oameni tot vad , draci nicăieri!!!!