Creștinul crede în iad și se teme de flăcările lui – nu de flăcările pământești pe care și le închipuie necredinciosul isteț, ci de flăcări infinit mai arzătoare, pentru că, la fel ca trupurile în care vor fi înviați oamenii în ziua de apoi, acesta va fi spiritual și nu va avea sfârșit. Lumea îi mustră pe creștini pentru credința sa în astfel de lucruri neplăcute, dar nu este vorba de perversitate sau sadism, ci de credință și de experiență care îl conduc la aceasta. Numai cei care pot crede pe deplin în iad, care cred pe deplin în rai și în viața în Dumnezeu, pentru că numai cei care au o idee despre această viață în Dumnezeu, pot realiza ce înseamnă absența ei.

Omul nu este demn decât de iad, dacă nu este demn de rai

Omul nu este demn decât de iad, dacă nu este demn de rai

Pentru cei mai mulți oameni din ziua de azi, viața este un fleac trecător, care nu are nevoie de nici o afirmație sau negare, îmbrăcată în iluzii reconfortante și în speranța unui nimic absolut în viitor; acești oameni nu vor ști nimic despre iad până când nu vor ajunge ei înșiși în el. Dar Dumnezeu îi iubește prea mult chiar și pe astfel de oameni pentru a-i lăsa pur și simplu să „uite” de Sine și să se „retragă” în neant, acolo unde nu există Cel care este El însuși e singura viață a oamenilor. Chiar și acestor oameni, care există în iad, El le oferă dragostea Sa, care îi chinuiește pe cei care în această viață nu s-au pregătit să o primească. Mulți sunt testați și curăţiţi în această flacără, devenind vrednici de viață în împărăția cerurilor, dar alții vor rămâne veșnic în iad cu demonii, pentru care a şi fost pregătit iadul.

Citeşte şi:  Sfântul Ioan Gură de Aur: Sufletul de copil este ca pânza albă şi curată

Chiar și astăzi, când oamenii au devenit atât de slabi încât nu mai pot face față adevărului, realitatea vieții viitoare nu ar trebui să fie îndulcită. Celor care îndrăznesc să creadă că știu voința lui Dumnezeu cel viu și îl judecă pentru „cruzime” – fie că sunt nihiliști sau umaniști mai reținuți – li se poate atrage atenția asupra a ceea ce cred cu toții – demnitatea omului.

Citeşte şi:  Diferenta dintre ortodocsi si protestanti in ceea ce priveste mantuirea noastra, mai exact greselile pe care le fac protestantii

Dumnezeu nu ne-a chemat în „raiul” modern al odihnei și al somnului, ci la deplina slavă dumnezeiască a fiilor lui Dumnezeu, iar dacă noi, pe care Dumnezeu îi consideră vrednici, respingem chemarea Sa, atunci este mai bine pentru noi decât flăcările iadului, chinul care servește ca dovadă finală și straşnică a chemării înalte a omului și a iubirii nestrămutate a lui Dumnezeu pentru toți oamenii, decât nimic, pe care se bazează nihiliștii și puțin credincioșii epocii noastre. Omul nu este demn decât de iad – și nu mai puțin, dacă nu este demn de rai.

Citeşte şi:  Molâii, leneşii, puturoşii nu sunt plăcuţi înaintea lui Dumnezeu

Din cartea ieromonahului Serafim Rose „Omul împotriva lui Dumnezeu”, publicată în seria „Moștenirea spirituală a rușilor din străinătate”, editată de Mănăstirea Sretensky în 2006.