Odată, Cuviosul Părintele nostru Sava cel Sfințit a hotărît să călătorească pentru a doua oară la Constantinopol, deoarece l-a rugat pentru asta Petru, partiarhul Ierusalimului. Scopul călăoriei sale era să mijlocească la împăratul să-i oprească mînia și înverșunarea sa împotriva creștinilor Palestinei și să-i apere de primejdiile ce-i amenințau, deoarece credea, prin clevetire, că ei s-au făcut pricina răzvrătirii samarinenilor.

Deci, cînd a ajuns în Cetate, împăratul Justinian l-a primit cu multă solemnitate și cinste. Pentru că abia văzîndu-l, s-a ridicat din tronul său – și i-a sărutat capul cu multă evlavie. După aceea l-a pus să stea alături de el, și acela i-a istorisit scopul călătoriei sale. Împăratul, cum l-a auzit, nu numai că i-a îndeplinit cu bucurie cele ce i-a cerut, ci și a rostit solemn că ar fi o mare nefericire pentru sine, dacă nu i-ar face bine precum poate. Deci, i-a propus și l-a rugat stăruitor să primească un dar mare de bani pentru mănăstirile sale.

Acela însă i-a răspuns:

“Îți mulțumesc, împărate, dar bani și cele necesare pentru întreținerea noastră ne va da Acela care poartă grijă de toată lumea și Care a hrănit cu îmbelșugare poporul cel îndărătnic în pustie, făcîndu-i să țîșnească apă din piatră. Și nu ne va da numai cele de trebuință, ci și altele multe ce ne vor prisosi! Dar fiindcă tu, împărate, vrei atît de mult să ne faci bine, există și alte multe feluri, importante și deosebite să ne arăți bunătatea ta”.

Și a început să-i înșire cîteva cereri de folos obștesc. Mai întîi, să le facă scutire de impozite pentru o perioadă de timp, deoarece au pătimit mult rău de la samarineni. În al doilea rînd, să zidească o casă de oaspeți, în care să găzduiască pe toți cei ce călătoresc la Sfînta Cetate, ca să se închine Cinstitei Cruci. În al treilea rînd, să îngrădească pe eretici, care tulbură Sfînta Biserică. Și în urmă, să zidească o fortăreață în care să se refugieze frații mănătirilor, cînd se fac năvăliri barbare.

Deci cum le-a prezentat acestea Sf. Sava împăratului, acesta, ca și cum le avea de mult timp în mintea sa și dorind să facă bine Sfîntului, îndată a dat porunci și a trimis scrisori peste tot, ca toate acestea să se facă fără întîrziere. Și ca să nu se întîrzie deloc, și ca nu întîrzierea să stingă ce a poruncit, a pus și pecetea sa împărătească. Și pînă se fac cele ce le-a cerut, împăratul s-a retras împreună cu juristconsultul Tribonianos la Magnavra, luînd împreună cu el, ca sfătuitor, și pe Sf. Sava.

Dar cînd s-a înserat și a apus soarele, Sfîntul s-a ridicat și, părăsind pe împăratul, s-a retras la un loc mai depărtat și se ruga lui Dumnezeu, rostind psalmii lui David. Atunci s-a apropiat de el ucenicul său, Ieremia, și i-a spus:

“Părinte, de ce ai părăsit pe împărat și te-ai retras aici, cînd el arată atît de mare rîvnă să împlinească toate cererile tale?“

Acela a ascultat cu blîndețe și i-a răspuns cu tărie:

“Asta ce o fac, fiule, este ceea ce trebuie și corect. Asta este datoria noastră. Totdeauna trebuie sa iei aminte, sa nu fii atras niciodată la lingușire de vreo nevoie, nici să arăți cuiva slugărnicie. Ci trebuie să fii în toate măsurat, cuviincios și modest. Albina va face miere oriunde va merge.Și omul, oriunde s-ar afla, trebuie să înfăptuiască binele.“

Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum, pp. 52-54 – Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit (439-502)