sfintii-inchisorilorNina Moica a povestit la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii Deschide Lumea, că a trecut prin Jilava, Botoşani, Arad şi Oradea. „În închisorile de femei”, a spus aceasta. Cât despre torţionari, Nina Moica spune că nu-şi aminteşte numele lor.

„Când am ajuns la Tribunal, totul era aranjat”

„Vişinescu era la închisoarea de femei în 50-53, iar Ficioru, la Periprava. Toată tinereţea am petrecut-o în izolare. Cam un an am stat singură pentru că am fost minoră. Până am împlinit majoratul m-au ţinut singură. La Botoşani am îndurat o foame cumplită. Eu nu prea am ştiut numele torţionarilor. Toată acţiunea ar trebui extinsă către cei care ne-au condamnat. Când am ajuns la Tribunal totul era aranjat. L-au arestat şi pe tatăl meu, mama mea a rămas singură, nu se poate descrie în cuvinte”, a povestit Nina Moica.

Citeşte şi:  ”Mergi și mori în credința ta banditule!”

„Târgu Mureş a fost tranzit, am stat acolo câteva luni, după condamnare. Jilava a fost cea mai cumplită pentru că teroarea a fost groaznică, era un frig, o umezeală, umiliţă, atâtea femei erau închise acolo. Ne trezeau la cinci dimineaţa, ne dădeau o cafea, o apă chioară, ne scoteau la program la spălat. În cameră există o tinetă şi un hârdău cu apă, aşteptam după acest program, masa de prânz, nu aveam voie să stăm pe paturi. Erau zile când aveam perchiziţii, ne scoteau pe hol, ne dezbrăcau. Dacă găseau un act, era tragedie. Te băgau la izolator, îţi dădeau la trei zile o gamelă de mâncare”, a povestit femeia la REALITATEA TV.

Citeşte şi:  Un nou clip video... Evghenii Rodionov: Ucis pentru credinţă

„Când ieşeam din bloc, lumea se ferea de mine

„Primul lucru când am ieşit, m-am dus să-mi caut mama, a doua zi ne-am prezentat la Securitate unde am dat o declaraţie că nu vom spune ce am păţit. Pe urmă am început să caut servici”, a mai spus femeia. Nina Moica nu a putut urma studii superioare, fiind descurajată mereu. „Când ieşeam din bloc, lumea se ferea de mine. Lumea era speriată. Nu am putut să-mi continui studiile niciodată”, a spus Nina Moica.

Citeşte şi:  Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna, cu Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și Pr. Gherasim Iscu

„Trebuie judecaţi, pensia tăiată nu mă încălzeşte”