MUNICIPALITATEA FILIPINEZĂ STABILEȘTE ZIUA SF. IOAN (MAXIMOVICI)
Unul dintre cei mai mari ierarhi din istoria Bisericii Ortodoxe va fi acum sărbătorit oficial anual în municipalitatea filipineză Guiuan.
Marele făcător de minuni Sf. Ioan (Maximovici) din Shanghai și San Francisco a preluat un grup mare de orfani sub îngrijirea sa pe Insula Tubabao după ce stăpânirea comunistă a venit în China în 1949. Turma sa a trăit într-un lagăr internațional de refugiați pe care îl binecuvânta în fiecare seară.
Filipinezii locali încă mai amintesc de Sfântul Ioan ca un om sfânt care a protejat insula de taifun-uri cât timp a petrecut acolo.
Potrivit unui raport de pe site-ul Misiunii Filipineze a Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, Bayanul Sanguniang (Consiliul legislativ) din Guiuan, municipalitatea din care face parte Insula Tubabao, a aprobat o petiție a reprezentanților ortodocși locali pentru a marca oficial 2 iulie ca ziua Sfântului Ioan de Shanghai și San Francisco.
„În prezent ne rugăm și muncim din greu pentru a face ca ziua de 2 iulie a Sfântului Ioan de Shanghai și San Francisco să fie recunoscută în întreaga Filipine. Rugați-vă pentru aceasta”, a declarat ieromonahul Filip Balingit, care s-a adresat Consiliului legislativ în această privință.
În 2014, primarul orașului Guiuan și-a oferit sprijinul pentru reconstrucția Paraclisului Icoanei Iviru a Maicii Domnului, construită pe locul unde Sfântul Ioan slujea Liturghia, care a fost distrusă într-un taifun în noiembrie 2013.
Există o biserică închinată Sfântului Ioan din satul Santa Maria din insula Mindanao, păstorită de Părintele Siluan Thompson.
Sursa: http://orthochristian.com/123421.html
Traducere: Saccsiv