Dacă ne raportăm la standardele umane obișnuite, Africa este continentul cel mai „lipsit” în ceea ce privește răspândirea cuvântului de mântuire al lui Dumnezeu. Din cauza obstacolelor naturale și a altor factori nefavorabili, înaintarea predicării Lui Dumnezeu în interiorul continentului a fost împiedicată, cu excepția regiunilor nordice și nord-estice. Prin pronia lui Dumnezeu, necunoscută de noi, adevărata credință s-a răspândit în Africa abia recent, în secolul al XX-lea.

Se știe că alte „biserici” creștine s-au stabilit în aproape toată Africa încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea, ca urmare a colonizării europene. Pe lângă exploatarea minelor de aur, aceste popoare s-au ocupat de răspândirea religiei lor pe continentul african. Astfel, de la jumătatea secolului al XVIII-lea și până în prezent, în Africa au existat creștini papistași, iar de la începutul secolului al XX-lea, protestanți și unele culturi eretice mai tinere, înființate de pastorii africani, care sunt un amestec incredibil de creștinism și de cultul demonilor.

Aceste „biserici”, izolate de plinătatea adevărului, au eșuat în trecut și în prezent (și vor eșua și în viitor) în a-i scăpa pe africanii cu mentalitate mistică de diverse influențe și credințe demonice. Motivul este clar: diavolul se teme cel mai mult de Adevăr. Iar Adevărul este doar Hristos și Ortodoxia, iar între El și hoardele demonice există o prăpastie imensă.

Biserica Ortodoxă a întârziat mai mult decât a întârziat să ajungă în Africa. Prin eforturile personale ale unor predicatori înflăcărați ai Ortodoxiei, care au venit în Africa din Grecia și din alte părți, cu binecuvântarea episcopilor lor, și s-au stabilit în diverse regiuni, au început să apară mici focare de iluminare spirituală pe tot continentul. Numai această lumină a credinței și a bisericii ortodoxe îl poate conduce pe african la o viață nouă și îl poate elibera de suferința sa, a cărei cauză adevărată este vrăjitoria și închinarea la idoli.

Călătoriile mele misionare repetate în regiunile din Africa Centrală m-au ajutat să-mi formez o imagine autentică a păgânismului local și să ajung la propriile mele concluzii pe această temă.

În Africa, cel puțin acolo unde am fost eu de multe ori, nu veți găsi un african care să se considere ateu. Acesta este un factor foarte pozitiv care va facilita foarte mult predicarea noastră printre localnici și ne va ajuta să îi conducem la adevăratul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și la Sfânta Sa Biserică.

Magia se bazează pe credința că în tărâmul plantelor și animalelor există forțe supranaturale invizibile, așa-numitele „spirite”, cu diverse proprietăți, care acționează și se manifestă într-un anumit mod, influențând astfel viața oamenilor.

Una dintre cele mai vechi forme de magie sunt așa-numitele ritualuri „homeopatice”. Ca exemplu, să menționăm practica vrăjitorilor de a face o figurină din lemn, ceară sau lut, reprezentând dușmanul clientului lor, căruia trebuie să-i facă rău. El modelează figura în așa fel încât aceasta să semene cât mai mult cu inamicul.

Chiar dacă nu seamănă cu el, el numește imaginea cu numele dușmanului și apoi începe să-l chinuie, în funcție de rezultatul dorit. De exemplu, dacă vrea să provoace moartea unui animal, trebuie să interpreteze moartea animalului cu ajutorul figurinei. Pentru a-l ucide pe dușmanul „clientului” său, acesta înfige un ac în „inima” figurinei sau a idolului de lemn care se presupune că reprezintă dușmanul respectiv.

Africanii consideră că este de neconceput ca un om să trăiască independent de o putere superioară. Acest lucru se manifestă în diferite circumstanțe ale vieții lor. Dacă, de exemplu, una dintre rudele lor se îmbolnăvește sau moare, ei cred că acest lucru se datorează faptului că cineva îi urăște și se răzbună pe ei. Imediat aleargă la un vrăjitor, îi împărtășesc problema lor și încearcă să afle cine a provocat necazurile din casa lor.

Principala religie idolatră a africanilor din Africa Centrală este cultul strămoșilor. Ei cred în spiritele strămoșilor lor și le invocă în mod regulat. Diavolul răspunde la chemarea lor și începe să le vorbească prin vocea rudei lor moarte. Oamenii cred că vorbesc cu o rudă decedată, când, de fapt, diavolul este interlocutorul lor.

Pentru o vreme am predicat în Kolwezi, Congo. O dată pe săptămână conduceam o clasă de școală duminicală, la care participau femei botezate. La una dintre aceste ore le-am vorbit despre sfințenia și gloria sfinților noștri din ceruri. Când le-am spus că există sfinți adevărați doar în Biserica Ortodoxă, multe femei au sărit de pe scaune. Aceștia au protestat foarte vehement, spunând că și ei au sfinți în fosta lor religie de venerare a strămoșilor.

În ciuda încercărilor mele de a-i convinge de contrariu, au rămas la părerea lor. Unii dintre ei nu au fost niciodată de acord cu privire la unicitatea sfinților noștri.

Acei africani care nu sunt familiarizați cu învățătura ortodoxiei, consideră uneori Biserica Ortodoxă ca fiind una dintre numeroasele comunități protestante. Cu toate acestea, mulți dintre ei sunt impresionați de minunile care se întâmplă acolo prin harul Duhului Sfânt. Prin urmare, din cauza viziunii lor religioase, ei concluzionează că preoții ortodocși sunt mari și foarte puternici „vrăjitori”. Cu arta lor îi întrec pe toți vrăjitorii din Africa!

În iulie 1999, am vizitat așezarea Luankoko din provincia Koluesi, împreună cu doi preoți. Am fost invitați acolo de sătenii care se plânseseră de atrocitățile vrăjitoriei. Situația era atât de încinsă încât ar fi putut izbucni un adevărat masacru, deoarece trei vrăjitori locali au folosit magia pentru a ucide un om.

Cele trei vrăjitoare au spus că vor să fie botezate cu zece ani în urmă, dar adevăratele lor intenții erau cu totul altele: urmăreau doar câștigul lor personal. În timp săvârşirii Tainei Botezului, ele s-au lepădat de satana doar pentru aparențe și, ulterior, au continuat să se angajeze în practici demonice folosind diverse obiecte invocate.

Când am ajuns la așezare, afară era un sicriu cu un mort care fusese literalmente „bătut în cuie” de pământ de o forță invizibilă. Nimeni nu-l putea mișca.

Cele trei vrăjitoare care îl omorâseră pe om erau și ele acolo. Împotriva lor au fost folosite unele ritualuri satanice, în urma cărora se dezvăluise vinovăția acestora, iar acum și vrăjitoarele stăteau înţepenite pe loc.

Am auzit comentarii din partea celor prezenți. „Să vedem ce fac ortodocșii ăștia…”. Fără să spunem nimic în replică, am citit rugăciunea de alungare a demonilor, după care am reușit să dezlegăm funia care ținea prin puterea demonică sicriul defunctului. Apoi am stropit cu apă sfinţită pe cel decedat. În același timp, stropii cădeau şi peste sătenii adunați în jurul nostru. Mulți dintre ei s-au speriat și au început imediat să se disperseze. Au crezut că și noi suntem vrăjitori și au vrut să-i stropească cu un lichid magic pentru a le face rău.

Apoi am dat indicaţii la trei sau patru persoane să ridice sicriul și să-l ducă după noi la cimitir. Dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. Toată lumea știa că sicriul fusese bătut în cuie de o vrajă și se gândea că nu vor putea să-l ridice.

Când am repetat ordinul cu mai multă strictețe, patru creștini ne-au ascultat, iar la ora 22.00 am pornit în pădure pentru înmormântare. Îndoiala și curiozitatea multora era atât de mare încât nu au rezistat şi ne-au urmat.

Pe drum aceştia vorbeau: „Acum vom vedea dacă sicriul va intra în mormânt sau se va întoarce pe spinarea cărăușilor, așa cum s-a întâmplat ieri”. Și cu o zi înainte, exact asta s-a întâmplat. Sicriul nu putea fi coborât de pe umerii purtătorilor, iar apoi, împins de o putere demonică, acesta în grabă s-a întors acolo de unde plecase cortegiul funerar. Pe drumul de întoarcere acesta a distrus casele vrăjitorilor care îl uciseseră pe decedat.

Nu numai creștinii ortodocși, ci și oameni de alte religii și chiar păgâni idolatri le cer preoților noștri ortodocși din Africa să-i elibereze de chinul vrăjitoriei.

Unul dintre preoții noștri din Grecia, părintele Iacob Banza, slujește de aproximativ 20 de ani într-o unitate militară din Kolwezi. Are darul de a predica și este capabil să găsească un ecou în inimile oamenilor. De aceea, comandantul unității i-a încredințat sarcina de a se implica în rezolvarea situațiilor neclare și dificile legate de vrăjitorie. Într-o zi, a fost invitat de două familii ortodoxe din Kolwezi, deoarece un tânăr vrăjitor, un băiat de 12 ani, „vrăjise” doi copii. Preotul a vorbit cu el și i-a pus o întrebare:

– Cum faci tu vrăjitoria?
– Am atâta putere încât dacă ating hainele celui căruia vreau să-i fac rău, i se întâmplă ceea ce vreau într-o clipă.
– Și dacă te atingi de mantia mea, poți să-mi faci și tu ce vrei?
– Voi, preoții ortodocși, sunteți plini de foc. Dacă te ating, voi arde. O să-mi pierd toată puterea.

Altă dată, părintele James mi-a spus că a intrat în contact cu un conațional, de asemenea vrăjitor. După multe discuții, au convenit ca atunci când vrăjitorul își va face ritualurile, să-l invite pe părintele Jacob. Ca urmare, vrăjitorul nu a putut să își facă vrăjitoria pentru că a fost împiedicat de rugăciunea preotului. Vrăjitorul a relatat că atunci când preotul se roagă alături de el, nu se poate ține pe picioare și o forță necunoscută îl alungă.

În Africa, nu numai vrăjitorii practică magia, ci și mulți oameni obișnuiți… Chiar și copiii mici creează semne și monștri cu puterea lui Satana. În Africa, magia are o putere terifiantă și o mare varietate de metode. Atunci când o persoană moare, rudele persoanei decedate caută cu insistență cauza morții sale. Se desfășoară apoi o scenă care seamănă cu o tragedie.

Magie în Congo: mărturii din Misiunea Ortodoxă din Africa.
Călugărul Damaschin Grigoriatul: Magie în Congo. Partea 1.
Autor: Călugărul Damaschin Grigoriatul