Atunci când Îl iubeşti pe Hristos, te osteneşti, dar e o osteneală binecuvântată. Suferi, dar cu bucurie.
Faci metanii, te rogi, fiindcă acestea sunt dor, dor dumnezeiesc. Şi durere, şi dor, şi dragoste, şi tânjire fierbinte, şi fericire, şi bucurie, şi iubire.
Metaniile, privegherea, postul, sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca să-L trăieşti pe Hristos. Dar această osteneală nu se face de nevoie, nu eşti silit. Tot ceea ce faci ca şi corvoadă naşte un mare rău, atât în fiinţa, cât şi în lucrarea ta. Silirea, înghiontirea, aduc împotrivire.
Osteneala cea pentru Hristos, dorul adevărat este iubirea lui Hristos, este jertfă.
Asta simţea şi David: „Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului” (Psalmi 83, 2). Doreşte fierbinte şi se topeşte sufletul meu după iubirea lui Dumnezeu. Ce spune David se potriveşte cu poezia lui Veritis: „Alături de Hristos tânjit-am a trăi, până în clipa cea mai de pe urmă, a ieşirii sufletului”.
Este trebuinţă de luare aminte şi de străduinţă, pentru ca cineva să înţeleagă cele pe care le învaţă şi să și le însuşească. Va cunoaşte apoi, fără să se ostenească, starea aceea de fierbinte străpungere, însoţită de lacrimi. Acestea urmează, sunt darurile lui Dumnezeu. Dragostea are nevoie de străduinţă? Prin înţelegerea troparelor, a canoanelor şi a Scripturilor intri în adevărata desfătare. „Dat-ai veselie în inima mea” (Psalmi 4, 8), precum spune David. Astfel intri pe dată în starea de străpungere, fără de sângerare.
Extras din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, trad. din limba greacă de Ierom. Evloghie Munteanu, Ed. Egumeniţa, 2003, pag. 185-186
Doamne ajută şi miluieşti-ne pe noi păcătoşii! Amin!
Atunci când Îl iubeşti pe Hristos, te osteneşti, dar e o osteneală binecuvântată. Suferi, dar cu bucurie. Faci metanii, te rogi, fiindcă acestea sunt dor, dor dumnezeiesc. Şi durere, şi dor, şi dragoste, şi tânjire fierbinte, şi fericire, şi bucurie, şi iubire. Metaniile, privegherea, postul, sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/tmp3i 👈
Atunci când Îl iubeşti pe Hristos, te osteneşti, dar e o osteneală binecuvântată. Suferi, dar cu bucurie. Faci metanii, te rogi, fiindcă acestea sunt dor, dor dumnezeiesc. Şi durere, şi dor, şi dragoste, şi tânjire fierbinte, şi fericire, şi bucurie, şi iubire. Metaniile, privegherea, postul, sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/mqfmw 👈
Atunci când Îl iubeşti pe Hristos, te osteneşti, dar e o osteneală binecuvântată. Suferi, dar cu bucurie. Faci metanii, te rogi, fiindcă acestea sunt dor, dor dumnezeiesc. Şi durere, şi dor, şi dragoste, şi tânjire fierbinte, şi fericire, şi bucurie, şi iubire. Metaniile, privegherea, postul, sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/bya96 👈
Rugăciunea iertării.!
„Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut.! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit.!
Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit.!
Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles.!
Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat.!
Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o.!
Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o.!
Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o.!
Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o.!
Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit.!
Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc.!
Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o.!
Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine.!
Pentru tot ce știu și nu știu că am greșit, pe Tine, Doamne, care ești Mila și Iubirea infinită.!
Te rog, iartă-mă și mă îmbracă cu nesfârșita Ta Iubire și Lumină.!
Îți mulțumesc, Doamne pentru toată frumusețea pe care am văzut-o izvorând din Tine.!
Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului.!
Pentru tot ce am simțit bun și minunat în viata mea.!
Pentru tot ce prin harul Tău am înțeles.!
Pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu.!
Pentru iertarea pe care dăruind-o, am dobândit pace.!
Pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne.!
Pentru toate cadourile spirituale care mi-au îmbogățit ființa.!
Pentru viata mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenței.!
Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine.!
Pentru necunoscutul în care am pășit plin de curaj, regăsindu-Te.!
Pentru iubirea copleșitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă.!
Pentru tot ce am creat prin Tine bun și frumos, aducând cu umilință laudă Împărăției Tale divine.!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în numele lui Iisus și a Sfântului Duh.! Amin.!🙏